Ovidiu Mihăilescu – Think Floyd! (editura Semne, 2016): Contrar aparențelor, autorul ne vorbește despre ziua de azi mai mult
decât despre trecut. Generația
prezentului încă pare tranchilizată. Parcă se teme să iasă de pe
făgașul-convenție. Simulează gândirea și se teme de libertate. Semnalul
(de-alarmă) e tras. Tânărul cititor e pus în gardă și va ști, urmând parcursul
poetic al autorului, în ce hățiș este obligat de societatea actuală să
trăiască. Un om obligat la consum, indiferent de cât poate înghiți sau produce.
Un om înstrăinat de sine, de divinitate, un om dezrădăcinat. Se impune, așadar,
o libație rituală și modelul revoluției pașnice e dat, aici, de generația Floyd. Aplecarea spre înăuntru
a fiecăruia, iluminarea spirituală și
dezmărginirea: libertatea pe care am ajuns să nu o mai descifrăm, să nu o mai
putem percepe, adică trăind în ceva ce se definește drept libertate, dar nu e,
în fapt, decât un simulacru al ei. (…) Think Floyd! are menirea unei scântei în
stare să aprindă în fiecare dintre cititori
ceea ce au, în stare latentă, toți oamenii: nebunia asumării personale,
curajul de a ridica fruntea din pământ și de a spune: eu sunt..., nebunia de a
fi diferit, curajul de a nu fi un număr de registru. (extrase din prefața
semnată de Alexandru Turcu)
Another brick (NDM)
Dragă Pink, de educație nici nu poate fi vorba.
Zidurile alcătuirilor naționale au căzut, vezi bine,
Acum doar ecranele continentale contează.
Încă un pixel în ecran, încă un led,
Copiii trebuie educați corect politic,
Mondializat, după șabloane democratice
Care exclud națiunea, religia,
În care fiecare om e un led
All in all we are just leds in the light wall!
În curând, cum știi, se va porni războiul ecranelor,
Ciocnirea cinematografelor cu minciuni mondiale,
În care micii pixeli vor exploda frumos colorat,
În care pereții ecranelor se vor prăbuși previzibil
Pentru a face loc altui sistem mai atroce,
Mai vast, mai înfipt în carnea noastră,
Cu nanobiți și nanotehnologii
Care vor cânta clonați în sângele nostru:
We don’t need no education!
Și ne va lua în brațe,
Sexuală și goală,
Noua Dezordine Mondială!
Beat Beatles
America a zis : Beat!
Au venit 4 tineri din Liverpool,
Și-au zis The Beatles și au împrăștiat
Spiritul Beat pe tot globul...
America a strigat apoi: Stoned!
Au venit alți 4 tineri din Londra,
Și-au zis Rolling Stones și au extins
„Stoned culture” pe tot globul...
Apoi America a plâns: Flow!
Au venit 4 tineri din Londra,
Și-au zis Pink Floyd și au vălurit muzica
Cu flow-ul lor colorat și lăptos în tot sistemul solar...
Dar câte ziduri au căzut...
De atunci America tace,
Stă, ascultă acest cântec de leagăn,
Doarme fericită,
Privind cu nesaț către stele!
Și zidurile cad fără zgomot zi de zi.
„I need a dirty woman”
Ce poți să iei din lumea asta care pare că se prăbușește?
O femeie spui? O femeie frumoasă?
Dar ce-ai să faci cu o femeie frumoasă?
Tu ai nevoie de o femeie de război, de o femeie briceag
Care să fie gata pentru orice, gata pentru sex,
Pentru copii, pentru muncă
Pentru sacrificiu, pentru orgie, pentru dans și romantism,
Gata pentru evadarea în nebunie prin pădurea de spaime...
Da o femeie murdară
Care să mascheze moartea,
Care să-ți anestezieze cu trupul ei frica...
Banii, averile, luxul sunt doar un decor depășit,
Doar ea femeia poate sta între tine și moarte,
Doar ea femeia te poate amăgi că ai atins nemurirea,
Doar ea iți va face copii, să-i râzi groazei în față...
doar ea!
Și religia? Ai să mă întrebi?
Religia este pentru înțelepți,
Pentru noi nebunii, răsvrătiții, barbarii,
Numai femeia e scut de zăpadă, numai ea e platoșa vie
Împotriva beznelor incendiate unde te așteaptă Moartea!
Vino, femeie murdară! Lasă-mă să mă înec în sângele tâu!
Nu cred
Nu cred în lumea de hârtie a ziarelor cu poze mari
unde sunt multe fete goale, mulţi manelişti şi cocalari,
oameni de-afaceri mari, cu burtă, casătoriţi cu vreun model
care, prin magazine, luptă să toace ce câştigă el.
nu cred în ştirile tembele, colecţie de morţi şi doliu,
în filme şi telenovele ce vor s-adormi iar în fotoliu,
nu cred în ştirile din fotbal care te cheamă-n decolteu,
cu fete topless şi cu goluri, şi-unde Becali-i Dumnezeu!
nu stau la ştiri, nu citesc ziare. sătul de crime şi
hoţii,
eu cred că viaţa noastră are şi mari minuni şi bucurii!
nu cred în marile dezastre din ziare şi televizor,
făcute doar să vândă ziarul şi să-prostească acest popor!
nu cred în fotbaliştii care se cred extrem de importanţi
în fetele ce-apar în Playboy ca să-şi găsească noi amanţi,
nu cred în oamenii politici care sunt puşi pe fapte mari,
în sâni celebri de vedetă şi-n vile de parlamentari...
nu cred în ştiri senzaţionale cu vrăjitoare şi ţigani,
în lumea care se închină la sex, politică şi bani,
nu cred în lumea de contraste a societăţii de consum
ce fură sufletele noastre cu vise de succes nebun...
lasă televizorul, lasă calculatorul, lasă ziarul vulgar
nu e timp de iubire, viața-i fără oprire, fără timp, fără har
lasă banca și banii, uită-te cum trec anii și muncești fără rost
tot te duci la servici, zilele-s tot mai mici și se termină prost...
Citește aici poezii din volumul: Punk Freud (editura Semne, 2020)
Copyright © 2018 Ovidiu Mihăilescu
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.