Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

15 dec. 2018

ANDREEA VALENTINA MIROIU



Despre toamnă

Am crezut că scriu despre toamnă.
Femeia care cerșește iubire în fața bisericii
Și întinde buchete cu flori de mucegai oricărui trecător.
Își fumează țigara precum ultima dragoste ce-a apus pe sânul ei fierbinte
Iar mirosul de cadavru îmbibat în parfum de iasomie
Mă face să cred că voi fi condamnată la toamnă, întreaga existență.


Noiembrie

E miez de noapte necoaptă. Gândurile îmi zac împrăștiate în toată camera. Aprind lampa, și-ți scriu niște cuvinte plânse de viori. Vibrează totul și în interior mi se rup corzi, iar ochii devin purgatoriu pentru sositul acesta de noiembrie.
Timpul este de fapt o eternitate pe care o disecăm conștiincioși. Pentru noi cine ține bisturiul în mână?


Final

Prin orașul adormit două umbre dansează pe asfaltul glacial
Tu… Vorbeai cam mult
Eu îmi plecam creștetul și te ascultam cu inima fierbinte
Cuvintele tale formau sinapse cu fiecare margine a firii mele,
Orgasm cerebral.
În camera obscură, obișnuiai să mă dezbraci de frici
Limba ta fracturată, umezită palpează frenetic nevralgiile
Migrări de poeme prin organe aprinse
Cosmos pe buze
Demență


Doar o scriitoare

Sărmana, e doar o scriitoare. N-o să știe să te iubească altfel decât bolnav, ș-o să te scrie până o să rămână pustiită. O să verse lacrimi sub formă de sintagme și n-o să înțeleagă nimeni de ce are atât de multe și, totuși, e atât de fericită! O să te sece de amintiri, că-i plac poveștile. O să facă din tine un roman, un poem sau o tragedie și poate doar așa o să înțelegi de ce iubirea ei este cel mai frumos blestem cu care ai fost binecuvântat. Dar, poate c-o să fii obosit să o tot vezi cu țigara într-o mână și cu un pix în cealaltă, ușor amețită de atâta vin și viață, sau istovită să-și scrie moartea pe atâtea foi pe care tot ea o să le ardă în cele din urmă. Cu indexul subțire, funebru despicat, caută cratima pe care n-ar fi putut să o fi uitat. Îi trebuia doar un cuvânt al tău, unul singur, dezbrăcat, pe care să-l crească înzecit, nevătămat. Te iubea cu tot cu semnele de punctuație.


Dacă ochii tăi ar putea vorbi ce ar spune?

Iată-mă din nou aici în locul, unde totul pare posibil
Când valurile izbesc stâncile
Tu? Ai uitat cine sunt?
Mi se izbesc de tâmple
Sute de cuvinte spuse la întâmplare.
Suntem bolnavi amândoi
Bolnavă de anticariate
Tu, bolnav de vin și domnișoare frumoase
Eu, scriind strofe despre iubiri apuse
Tu, probabil că îți stingi ultima țigară din pachetul de Sobranie.
Și privești cu dor trupul femeii dezgolite.
Iar eu, uitându-mă la mare, mă întreb
Ce faci, la ora când ți-e dor de mine?


Andreea Valentina Miroiu (n. 9 noiembrie 1999, Constanța): Este elevă la liceul „George Emil Palade”, în clasa a XII-a. Scrie poezie din gimnaziu. Din 2011 este membră a ansamblului de dansuri populare „Luminițe Dobrogene” și participă de câțiva ani la diverse schimburi culturale (în 2013 și 2016 a avut schimburi de experiență cu ansamblul „Moștenitorii Hodacului” din județul Mureș, iar în 2017 cu ansamblul „Kitka” din Macedonia). Începând cu 2016  face muncă de voluntariat la Crucea Roșie, filiala Constanța (a participat la o serie de acţiuni, precum „Banca de alimente”, dar a şi predat cursuri de prim-ajutor în școlile și în liceele constănțene). Participă an de an la olimpiada de limba și literatura română, precum și la diferite concursuri locale și naționale de proză și poezie. Este de asemenea pasionată de biologie. Dintre toate aceste activități la care ia parte, nu-și vede existența fără să scrie.

Andreea Valentina Miroiu  este membră a Cenaclului Glykon, din aprilie 2017. A debutat editorial în 2018, cu cinci poezii incluse în antologia Cenaclului Glykon, „Glykoniada de toamnă”. Visează să publice cât mai curând volumul „Demoni în amurg” - un roman care combină dragostea, vampirii şi vârcolacii, esenţa cărţii fiind o luptă între normalitate şi ficțiune, ca un joc complex al imaginației. Speră că va reuşi să tipărească această carte şi după aceea, își propune să scrie o alta, pe care o va intitula „112 – Cum să-mi salvez inima?”.

Citește aici poezii din volumul: Valentina Miroiu – Speranță sinucugașă

Copyright © 2018 Andreea Valentina Miroiu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.