"" CARMEN TANIA GRIGORE - PARNAS XXI

CARMEN TANIA GRIGORE




Evadare

Sunt pregătită acum
să decolez din orbită,
sarea, pământul,
le-am îmbrăcat în umori,
îmi țin pașaportul
mulat pe-o ispită,
nedetectabil și
ros de candori,
zborul îmi este
trasat prin cuvinte,
limbajul e cerul
spintecat de-un sevraj,
mă simt evadată
din oglinda cuminte
în care fluturi de ceață
au deschis vernisaj.

(din vol. Pulsul țărânii, ed. Rafet, 2009)


Nu am nevoie de libertate

Nu am nevoie de libertate
spațiul îmi pare o peșteră
invadată de virusul unei gripe senile
scâncetul este deviat
de la traiectoria lui siderală

nu am nevoie de libertate
puii de lup se înmulțesc cu viteza
luminii
mirosul de carne
este o ceață
care aduce frica de șoapte

vă mulțumesc
dar nu am nevoie de libertate
mă simt mult mai femeie
în acest model de capcană
în care mi-a înflorit respirația
printre oase.

(din vol. Minutul de sinceritate, ed. Rafet, 2011)



un sezon cât o viață

străbat un munte de răbdare
pe versantul acesta defrișări de vorbe
pe celălalt plantații de cuvinte
departe
tot mai departe
clopote vestesc ora de vecernie
cu ploaia pe umeri sunt mai puternică,
mă pot strecura mai fluid
spre miezul făgăduinței
ca un copil din flori
în căutarea semințelor;
aud cum sfârâie în coaja copacilor
nodul de chihlimbar
și mă întreb
la ce bun înstrăinarea
la ce bun plânsul dintr-un ochi vegetal

(din vol. Un sezon cât o viață, ed. Editgraph, 2012)

Secvențial / Sequentially


numai atât despre acum

m-am dezlegat la mâini
adun provocări
aruncate într-un câmp vizual
paralel cu imaginația mea
dau ascultare
unor guri străine
care-mi repetă continuu
„tell us about your disability, dear”

cuvintele se prăbușesc
dezmembrate
se aud nevroze
suspinând tacit
printre respirația tăiată de dor
îmi caut conturul inimii
să arăt
marea și singura mea diformitate

(din vol. bilingv Secvențial/Sequentially, ed. Teocora, 2017)


only this much about now

I untied  my hands
to gather challenges
thrown into a visual field
parallel to my imagination
 I listen
to foreign mouths
that continually repeat
"Tell us about your disability, dear"
the words collapse
dismembered
neuroses are heard
sobbing quietly
through breath of longing
I seek the heart’s profile
to show
my great and only deformity

(din vol. bilingv Secvențial/Sequentially, ed. Teocora, 2017)


Liga Scriitorilor Români (filiala Brașov)Carmen Tania Grigore (n. 18 mai 1962, Nehoiu, Buzău): Scrie poezie de la 12-13 ani: a debut în anul 1977 (premiul 1 la un concurs național de poezie pentru copii organizat de revista „Cutezătorii”, sub egida poetului Mihai Negulescu).  A publicat creații literare în numeroase reviste tipărite și online: Suplimentul ziarului Viața Buzăului, Revista de Limba și Literatura Română, Contemporanul, Penteleu, Renașterea Culturală, Almanahul Pădurii (ed. 2000, 2001, 2002), Opinia, Vitralii, Oglinda literară, Familia, Sintagme literare,  Agero, Vatra veche, Actualitatea literară, Cetatea lui Bucur, Tânărul scriitor, Algoritm literar, Star-press, Cartelul Metaforelor, Caietele de la Țintești. Carmen Tania Grigore este membră a Uniunii Scriitorilor din România (filiala Brașov), a cenaclului literar online Lira 21 și a Ligii Scriitorilor Români (filiala Brașov, din iulie 2010).

Premii:

Premiul 1 la concursul „Tinere condeie” (în cadrul festivalului Vasile Voiculescu, organizat de Biblioteca Județeană Buzău, 1977)
Premiul 1 la concursul organizat de revista „Origini România” (Madrid, 2009)
Premiul  3 la concursul internațional de poezie Star-press (2010)
Premiul revistei de cultură Fereastra (în cadrul concursului de literatură  Agatha Grigorescu Bacovia, Mizil, 2010)
Premiul special la Festivalului Internațional de Creație Literară “Titel Constantinescu(organizat de Editura Rafet, Buzău, 2011)
Premiul II pentru volumul de poezie „Minutul de sinceritate” (festivalul Primăvara poeților, Buzău, 2012)
Premiul Direcției de Cultură Mureș (în cadrul concursului de poezie religioasă ”Credo”, 2017)
Premiul 1 la concursul național de literatură ”Eminescu la Oravița” (pentru volumul bilingv de poezie ”Secvențial/ Sequentially”, 2018)

Cărți publicate:

Pulsul țărânii (volum de debut, poezie, editura Rafet, Buzău, 2009)
Comoara din suflet (proză, convorbiri cu  Alexandra Wilson-Noica, editura Lorilav, 2010)
Minutul de sinceritate (poezie, iunie 2011)  
Un sezon cât o viață (poezie, editura Editgraph, Buzău, 2012)
Secvențial / Sequentially (poezie, ediție bilingvă româno-engleză, editura Teocora, Buzău, 2017)
Cu nostalgii la vedere (poezie, editura Sitech, Craiova, 2018)
taina în care locuiesc (poezie, editura Neuma, 2021)
Defragmentări (poezie, Clubul Mitteleuropa, 2023)
Elemente provocatoare (poezie, editura Neuma, Cluj Napoca, 2024)
 
 

Copyright © 2018 Carmen Tania Grigore
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Un produs Blogger.