Mai curajoşi ca o mie de principi,
poeţii-copii făuresc o lume ideală,
în care toţi se felicită unii pe alţii
şi îşi cedează reciproc locul
în navele ce zboară pe luciul frunzelor,
ameţitor. Nimeni nu se mai plânge de
prigoane:
un foşnet uşor, o răcoare,
viaţa fără durere spintecă spaţiile,
răzbat prin coajă explozii de lumini,
clocot exuberant, splendoare.
Locul
Am privit uriaşa generozitate a cerului.
Norii clipeau, ochi ai bucuriei.
Azurul era răsuflarea îngerilor.
Geamănul meu culegea de mult fragi
celeşti,
sporovăind cu Dumnezeu,
care-i arăta cu degetul zonele mănoase,
vântul jucăuş îi umfla straiele
dăruite de zeii izvoarelor.
Nu, nu greşisem calea.
De bună seamă, acesta era locul.
Munte
rănit
M-am apropiat. Ce era?
Un fel de munte aruncat nemilos din
înalturi,
spulberat şi iar înzidit. Dormea.
Mi-am apropiat obrazul, lipindu-l de
pământ,
dacă era pământ (un strat viclean de
turbă aţipită?),
valul de aburi mă izbi în faţă şi
parcă-n preajmă
două pleoape se zbătură,
iar genele, pieziş, m-au gâdilat.
- Tu nu eşti mort, trezeşte-te, hai, vino,
i-am spus. Nici nu clinti. Abia târziu
mi-a zis:
- Doar vezi că joc chiar jocul morţii, du-te,
nu mai aştepta. Dar am rămas. Oare de
ce?
Mă atrăgea grozav platoul blând din mijloc,
cu lac şi păsări într-un crâng de
portocali.
Primejdia
În cer sunt banchete,
răzbate până la noi
clinchetul cupelor angelic ciocnite,
apoi dispare-n noapte,
mânat de vânt
(dar oare cine se îndepărtează,
el sau noi?) şi colindăm
cu ochii tot în sus, sperând
să fim primiţi acolo, ori baremi
să ne picure un strop de elixire.
În vremea asta un şobolan
studiază concentrat, cu sânge rece,
cotaţia valorilor la bursă.
Ardere
de apă
„Cenuşa trandafirilor pământeşti
e pământul din care se nasc
trandafirii cereşti” - Novalis
În ce să-ţi plătesc?
Am întrebat pasărea care trecea.
În pământ, îmi spuse.
M-am uitat la noroadele de bulgări
pe ogorul arat.
Aşteptau ca bivolii, cu capul în jos,
umilit. Lasă-i, nu-i privi, ei sunt tineri,
zise pasărea, ciugulindu-mi pleoapa.
Pământul trupului tău,
pe el îl vreau.
Dar mi-l vei da
subţire şi încet,
tihnit, în tremur,
ca apa.
Oprirea
vânzării
Pedepsit să vinzi. Trebuie să vorbeşti
răstit,
să apeşi indecent
spinarea cu iarbă grasă a cuvântului
tăcut şi fertil. Trebuie să arăţi,
grosolan şi vădit, jugul, harnaşamentul
şi rosăturile, să le înfăţişezi,
în lumină artificială, pe toate părţile,
numind locurile de trecere şi încercare.
La sfârşit, eşti silit să spui preţul.
În ultimul moment preferi să fugi
cu tot cu marfa, pe care o aperi
de vânzare. Ea rămâne
poiană dulce, fort şi cazemată.
„Ce imbecil, tocmai voiam să plătim”,
se aud pe terenul gol exclamaţii,
scuipături
(da, ar fi fost o vânzare bună).
Pe-atunci nu ştiam
de legile false
ce uzurpau frumuseţea,
nu dibuisem impostura
din ostiile sociale.
Eram puternic şi tânăr,
spuneam cuvântul
cum aş fi eliberat o pasăre
şi niciodată nu făceam
ce aşteptau alţii.
Salt peste abis
Prin ferestruica dintre ger şi primăvară
numai o pasăre măruntă a avut loc să treacă,
în zbor scurt să zgârie un semn pe cer,
cu gheara de diamant. În acea albie a secundei,
un copil închise şi deschise ochii,
o lacrimă în sclipet alunecându-i pe obraz.
La fel de subit mi-a fost răpită mâna,
prin apa clară, în lumea fără dor a poeziei,
şi vai, n-am mai putut-o retrage, tocmai
când cerbul trecea în salt abisul,
iar noi ieşiserăm cu toţii-n câmpul reavăn,
ducând culori şi flamuri: în clipa
dintre gheaţă şi topirea ei, dintre noapte şi vis,
dintre crepusculul de lut şi roua dimineţii.
Astăzi
Un vas de lut uitat pe mirişti arse,
acolo unde numai lunecări de bulgări
tulbură tăcerea, întoarce ochii spre
tine,
înlănţuit de buruieni, sfărâmat de
căldură,
mărunţit de furtuni. Te faci că nu-l vezi.
Uimit, îl regăseşti mereu pe acelaşi loc
– şi fumegând în ploaie, şi hibernând
umil – ,
cu fiecare zi mai proaspăt. Îţi lipeşti
de el,
cu fereală, urechea: deşi e gol, auzi
cum bate
înăuntru inima vieţii apărate. Şi-n
atriul dens
asculţi cum îţi rosteşte, cu voci
glorioase,
numele, atotprezentul brusc instaurat.
Să nu
te uit
- De ce nu mă foloseşti? mă
întrebă,
curioasă, pasărea fermecată,
fluturându-şi aripile.
- N-aş vrea să-ţi pângăresc hieroglifele
zborului.
- Dar aş putea să te duc departe,
pentru tine am venit.
- Voi ajunge acolo doar privindu-te.
Să te cruţ şi să nu te uit vreodată exist.
Semne
de aer
„Să cernem temeiurile fericirii”,
am spus unei mrene,
iar ea ţâşni din apă,
lăsând o elipsă pe luciu.
„Hai, înfăţişează temeiurile fericirii”,
am zgândărit cerul. Şi el clipi hâtru
dintr-un nor.
„Spune-mi ce ştii despre temeiurile
fericirii”,
am încercuit iubirea,
ca s-o zăresc îndată, neputincios,
cum se aruncă-n măruntaiele pământului,
între magme voioase şi petrol curat.
Simona-Grazia Dima: Poetă, eseistă, critic literar, traducătoare și
publicistă, Simona-Grazia Dima a absolvit Facultatea de litere a Universității
de Vest din Timişoara ca şefă de promoție națională. Lucrează ca redactor în
cadrul Academiei Române din Bucureşti, este membră a Uniunii Scriitorilor din
România (Filiala Poezie București, din 1990), a PEN-Clubului Român (din 2001),
din a cărui conducere face parte: ca membră a biroului, în calitate de Secretar
general, vreme de peste două mandate (2006–2015), apoi a comitetului director
(2015–2016), iar din 2016, membră a Comisiei de Onoare, alături de poeții Ana
Blandiana și Constantin Abăluță. Colaborează susţinut la revistele româneşti
majore, inclusiv cu rubrici permanente, şi la publicaţii literare din alte
ţări. A publicat, în ţară şi în străinătate, 21 de volume: 14 culegeri de
poeme, cinci volume de critică literară şi eseuri, precum și două volume de
traduceri. Selecţii din poeziile şi eseurile sale au fost traduse în limbile
engleză, franceză, italiană, germană, maghiară, sârbă, slovacă, turcă, galeză
scoţiană, albaneză. Simona-Grazia Dima este prezentă în antologii şi volume
colective editate în ţară şi în străinătate, participantă la manifestări
literare naţionale şi internaţionale. A primit numeroase premii, în România şi
peste hotare.
Volume de poezie
publicate (selecție):
Ecuație liniștită (editura Albatros, 1985)
Diminețile gândului (editura Facla, 1989)
Scara lui Iacob (editura Hestia, 1995)
Noaptea romană (editura Arhipeleag, 1997)
Focul matematic (editura Eminescu, 1997)
Confesor de tigri (editura Axa, Butoșani, 1998 - premiul pentru poezie al
Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, 1999)
Ultimul etrusc
(editura Augusta, Timișoara, 2002)
Călătorii apocrife (editura Paralela 45, Pitești, 2002)
Dreptul rănii de a rămâne deschisă (editura Muzeului Literaturii Române, București, 2003)
La ora fulgerului (editura Limes, Cluj-Napoca, 2008)
Interiorul lucrurilor (editura Vinea, București, 2011)
Le miel de la nuit / Mierea nopții (ediție bilingvă, editura Poètes à vos plumes, Paris, 2016)
Călătoria în petalele trandafirului (editura Tipo Moldova, Iași, 2014)
Armata fiinţelor mici / The Army of Little Beings (volum bilingv, editura MTTLC a Universitatii Bucureşti)
Site: Simona–Grazia Dima
Citește aici: Simona-Grazia Dima - Cuvinte până la capăt și Simona-Grazia Dima - Poeme
Copyright © 2018 Simona-Grazia Dima
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.