Nu
mi se pare
un
lucru foarte mare
să
te naști floare.
Culoarea
ta
sărutată
de soare,
alintă
ori doare
și
are
mereu
alte înțelesuri
și
sensuri…
De
lumina ta se vor folosi poeții
cât
să viseze un catren…
și,
apoi,
cine
te-ar mai vedea?
cine
ți-ar număra nopțile de tainic dor?
Poate
un nor
trecător
pe cărări de senin,
ți-ar
lăsa pe gene de petală
câteva
lacrimi…
Dacă
ai vrea să trăiești
prin
lumi de lumini
poate
ar trebui
să
te naști stea.
Să
aluneci pe boltă
călare
pe caii
din
carul mare,
și
să tulburi
cu
licărirea ta de mister
flori
și licurici,
muguri
ori fluturi…
Uneori
poate fi dureros de frumos
de
ți-e dat
să
fii om.
Ursitoarele
ți-or hărăzi
vise
care
să se împlinească
ori
poate… nu,
oameni
care să te iubească
ori
doar să te amăgească,
flori
care să te înveselească,
plecări,
căutări, regăsiri, împliniri,
un
zbor către soare,
o
dragoste mare
și,
apoi,
uitarea…
Mai
bine să fii
o
zi stea,
o
zi floare,
o
zi fluture,
o
zi cântec,
o
zi soare,
o
zi om
și
o zi lună,
cer
senin,
inimă
bună…
Să
fii!
Neuitare
Mi-ai
fost în noapte
stea
și vis
și-adesea
gândul abia scris
în
palma vremii…
Și
alint
cum
nimeni altul nu mi-a fost
și
pentru suflet adăpost…
Mi-ai
fost speranță,
râs
și cer,
încredere
mi-ai fost
și
zbor…
Mi-ești
lacrimă,
acum,
mi-ești
dor!
Târziu…
Am
învățat cum se moare
de
la pasărea călătoare
rămasă
să sfârșească
împreună
cu puiul ei
rănit.
De
la căprioara ce a ales
să
se lase ucisă de plumbul
destinat
micului căprior.
Am
învățat cum se moare
de
la floarea ucisă de brumă
adunată-n
cunună
încercând
să-și ocrotească
bobocii-neînfloriți
încă.
Abia
acum,
când
am învățat cum se moare,
voi
sti să trăiesc
și
cum!…
Căprioară,
floare,
pasăre
călătoare,
surâzând
prin ninsoare,
un
pas spre soare,
o
privire spre mare,
viață
născută din moarte,
din
negru-culoare,
tăcere
în fiece șoaptă
și
murmur de lacrimă -
în
lumină arzând.
Rugă
Fă-mi
din brațe, Doamne,
rădăcini!
Din
cuvinte-rugă -
fă-mi
descântec!
să-mi
păstrez iubitul
prin
senin,
prin
albastre zări
în
dulce cântec.
Fă-mă,
Doamne,
murmur
lin de stea
să-mi
alint iubitul, înger,
până-n
zori.
Să-l
adorm, copil,
în
poala mea,
Pe-un
altar de vis
înmiresmat
cu flori.
Nostalgie
Trăiesc
într-un timp
Al
amintirilor…
Miroase
a noapte,
A
floare de tei,
Surâd mii de stele,
Visez
ochii tăi
Și-adesea-n
răstimpuri
Mă
cred fericită,
Sunt
singură-n noapte
Și
nu sunt iubită;
În
grabă revii,
Ca
să pleci mai în grabă,
În
vise mi-apari
Pe-un
peron, într-o gară
Cu
brațe de flori
Cu
surâs și cu soare
Ma-ntâmpini,
ești tandru
Mă
iubești și pleci iară
Când
zorii grăbiți
Intră-n
casă si-n șoapte…
Îmi
spui c-ai să vii iar la mine
în
noapte;
Vreau
ziua să treacă mai iute
Și-aș
vrea
prin
doruri, prin șoapte
să
plutim spre o stea.
Si-acolo-n
lumină de inimi
și
Lună
de-a
pururi, de-a pururi!
Să
fim împreună!
Corina
Dimitriu: Numele meu este Corina Dimitriu și locuiesc în Bârlad. Am debutat în anul
2013 cu un grupaj de poeme în revista „Plumb” din Bacău. În 2014, am
debutat în volum cu “În preatârziul
clipei”, volum de poeme publicat la editura Rovimed Publisher din Bacău. Am
publicat poezii în revistele literare (ediții online) Confluențe literare,
Literatura de azi, Qpoem. Colaborez, în continuare, cu revista “Plumb”din
Bacău.
Coautor în
antologiile:
Tata (realizată
de poetul Puiu Răducan, 2014)
Doisprezece (realizată
de poetul George Tei, 2015)
Deschide-mi, dorule,
poarta
(realizată de Marin Toma)
Prietenii poetice și Damele metaforei (antologii eCreator)
Jurnalul uni câmp de
aripi
(antologie Art Creativ)
Copyright
© 2018 Corina Dimitriu
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.