ECHIM VANCEA

despre nereușita zborului unei paseri

pasărea cu ochi cuminți

seamănă cu-n râu de sfinți

iarna pasărea-i fără de loc

ceru'i gol ea-i fără de noroc

aripa-i e pradă îndoielii

zborul semn al agoniei și al greșelii

„zbor peste voi

dezbrăcată de mine însumi” zice pasărea

către lumea din care a fugit și nu mai încape

o aripă căzută în urma lupilor pe zăpadă

zbura cu zăpada

zbura cu nomada

zbura cu iada

cu noaptea

cu ziua

cu zorii de zi

pasărea zbura

din cuvânt în cuvânt

din noapte în noapte

din zi în zi

dincolo

de sfinții neascultători

dincolo de povara luminii uneori

la un moment dat nimeni nu mai zbura

nimeni nu mai stătea cu umbra la zid

toți se înghesuiau să își vadă de drum liniștiți ■

tăcerea-i tristețea umbrei

o umbră grea

se adâncește în însingurare

pentru a se ruga

de ochii păianjenului

să fie invitată la cina de taină a zilei

câinele drăgan

așteaptă de cealaltă parte a apei de graniță

din când în când

își ciulește urechile

rugându-se de maluri

să lase apa

să ne putem spune ceva

de atunci umbra

ne strigă doar pe numele mic

iar fecioara adoarme cu pruncul în brațe ■

floare de câmp

în umbra frunzei de nuc

iarba are din când în când

frică

de moartea plângându-și de milă

ieri o creangă de nuc s-a desprins

din palma cerșetorului

și s-a retras tăgăduind raza de soare

indiferentă

undeva o floare câmp așteaptă

la umbra ieslei

unde se-adăpostise să doarmă ■

ochii și umbra

ochii voștri nu aruncă lumină

odată ați fost împresurați

de clopote

și lătrat de câini

și nu ați găsit milă în ochii voștri

altădată ați fost invitați

la o cină de taină

și umbra voastră apropiindu-se de apă

tremura în așteptarea luminii

ochilor voștri

o poartă – ca semn de vinovăție –

se prefăcu în mii de surcele luminând

nordul nopților de octombrie

culoarea ochii mei s-au schimbat

dintr-o dată

și am văzut cum cei care m-au uitat

regretau fără durere teama de moarte

ploaia după cum cădea

se vedea bine că nu are nimic de ascuns

doar vântul se exprima cel mai bine

obligându-ne să închidem ochii

inhibați de lumina aflată deasupra

cimitirului unde este bine să te naști

în întunericul împrejmuit cu preoți

și inși a căror moștenire e moartea noastră

lumina-i ultimul venit

alungată de umbra pregătindu-se

să nu țină seama că unii mor

când ți-e lumea mai dragă ■

 

poem în două părți

I. într-o zi spre dimineață

păsării din creștetul dealului

i s-a dat carne și pâine

i s-a dat o zi

în care să își deschidă ochii

dar nu a vrut să vadă

se credea un păianjen hoinărind

pe dealul sângerând

şi toată ziua striga

„nevermore”

la vremea apusului

se credea om

pregătit de cu ziuă să moară

și nu o dată drumeț

citind afișele irecuperabile

de pe stâlpii de electricitate

drumeț de la un miez de noapte la altul

în căutarea zilei sorocite

păsării din creștetul dealului

II. într-o seară îndreptându-mă spre oficiul poștal

am văzut răzbunătorii întreținându-se

și înjurându-se în gând unul pe altul

și lăudându-se cu umbrele lor

de care dispun fără urmă sau teamă

dimineața întunericul

se răsfrângea

în floarea-soarelui atârnând

pleoștită în creștetul dealului

fără speranță la întoarcerea la urma dintâi

dincolo de nouă

nu mai e nimic

pământ urât mirositor

se sprijină pe tufa de trandafir

aici sub nouă

lumina

mă privește ca pe o urmă seacă a nopții

zidurile cer zile cu soare

să poți veni și să pleci

precum un altul

de bucurie

de astăzi urma

nu mai seamănă cu dea dinainte

câtă barbarie

să stai singur în fața deciziei tale

s-aştepți

dimineața

sub clopotele singure

numărându-ți degetele

și mulțimea de prieteni

renunțând la ființa ta ■

Echim Vancea (n. 19 octombrie 1951, Nănești, Maramureș): Poet, prozator, eseist, publicist, editor - membru al Uniunii Scriitorilor din România. 

Debutul literar al scriitorului Echim Vancea a fost girat de poetul Nicolae Turtureanu în revista „Cronica” (februarie 1973, Iași) și de poetul Simion Şuştic-Coman în ziarul „Pentru socialism” (octombrie 1973, Baia Mare). A debutat editorial cu volumul de versuri „Fotografie după un original pierdut” (editura „Litera”, București, 1990; ediția a II-a editura „eLiteratura”, București, 2015). După debutul editorial Echim Vancea a publicat peste 25 de volume. Publică poezie, proză, eseuri în reviste literare din țară și diaspora. Este inclus în culegeri și antologii de poezie din țară și din străinătate precum și în lucrări literare de referință (dicționare, volume). Poemele scriitorului Echim Vancea au fost traduse și publicate în limbile maghiară, engleză, ucraineană, germană, coreeană, italiană, franceză, spaniolă, albaneză.

Premii:

Premiul „Negoiţă Irimie” al USR – Filiala Cluj (2009)

Premiul pentru Poezie al Revistei „Nord Literar” (Baia Mare, 2011)

Premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești/ Maramureș (2015)

Citește mai multe poezii aici: Echim Vancea - Poheme, Echim Vancea - Exercicții nocturne, Echim Vancea - Omul și zeul

Copyright © 2018 Echim Vancea

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.