ECHIM VANCEA - OMUL ȘI ZEUL

zeul și râul

1.
mâna zeului cade peste
culoarea tâmplelor
bulgări de flăcări vicioase
se lasă nestinse
peste mâna zeului
„altu-i” șoptește flacăra
fără să-l numească ♦»

2.
mâna zeului cedează-n apusul
-ntrupându-se oasele muritorului
cu ochii ațintiți în bezna
fără-de-nume anume
oglindindu-se în ea

oasele zâmbesc ♦»

3.
mâna mea în mâna zeului
la miezul nopții liberă
veghează somnul zăpezii
acum nu se mai leagă
nimic
de cuvântul fără de apărare

tu știi mai mult decât oricine ♦»

4.
o bucată de întuneric plutește-n
lumină
ochiul orb al poetului
o clipă
își încearcă privirea asupra zeului
apoi curios privește în altă parte
apoi zâmbește
în lumina îndepărtată
nesocotită zeul uită totul ♦»

5.
nu își aminti cine este
ce caută pe malul râului
și ce-i cu brațele lui pline de amintiri
nu știa ce să facă cu atâta iubire
cum nu știa apa culoarea pietrei
ca să poată asfinți
și-a făcut rost de o zi liberă
și-a trecut mâna prin râul aplecat
în lumina ruptă în hălci de cenușă
zicându-și triumfător
„frumos grad de inutilitte
să zâmbești în gol” ♦»

(27 aprilie – 12 iunie 2022)

 

ivire

în noaptea din urmă s-au ivit brusc
solemni neliniștiți livizi
și gata să treacă cu vederea
nelegiuirile viselor
neașteptați de nimeni
barbarii

se spune că în sacra lor ivire
au trecut indiferenți pe lângă
căpița de frunze de dată recentă
și din liniștea lor barbară
se putea vedea
ce dulce violență ascundea chipul lor
de prizonier vinovat de ivire
să tulbure propria-le putere

abia dintr-o altă zi
se va putea spune de-a fost vierme sau zeu ♦»

 

exod

1.
asfințit
lumina-și cere în van răscumpărarea
ultima pasăre și-așteaptă
zborul
în umbra zidului
pândesc proscrișii întunericului ♦»

2.
corole de minuni
ochii tăi orbi
în umbrele alungate
de păsări
până ce ies din oraș
fecioarele văduve
cerșesc cu ochii deschiși
să se-nlumine taina-ndelungă
promisă brumelor toamna ♦»

3.
să dai binețe întunericului cu „bună ziua”
e-un lucru nevinovat
cum nevinovată-i
ziua
nepregătită pentru binețe
cerul cel mare să-l faci să ardă
ar putea fi un pârjol nevionovat ♦»

4.
în goluri vântul
rămâne singur și gol
se rupe de fulgere
se trezește odată cu luna
acolo în ochiul de întuneric –
unul dintre cel mai mic –
în care se mătură noaptea
așezată pe muchii de frunză ♦»

5.
suntem la poarta cetății
porțile goale pe dinăuntru-s închise
nu se aude nimic
din toate părțile dau buzna
părinții îmbrăcați în alb
mâhniți de atâta risipă
morții-și închid ochii
șoptind cu mare credință
vechi rugăciuni într-o limbă ciudată
ceața plutește peste câmpia
amenințată de exodul zeului
năpădit de bolile toamnei ♦»

6.
e-o pasăre
ce se repede la fereastra deschisă
înăuntru
în fiecare noapte
în mormântul meu
mor și învii ori de câte ori am chef
să nu-ți vină vreo idee
acolo-i o fecioară
legată de întuneric
de cum se ridică luna în zare
ori de câte ori scade ziua ♦»

7.
laudă frunza
căreia i-au vândut singurătatea norilor
pe singurătatea norilor de altă dată
laudă țipătul
din jumătatea mormântului
din mormântul întreg
pasăre nu-i ca pasărea ce zboară
din propria-i cenușă
cum cerul rătăcește tot mai departe
pe măsură ce ardem în flacăra
tăcută ridurile lemnului de cruce ♦»

(10 aprilie - 2 mai 2022)


Mai multe poezii și profilul autorului aici: Echim Vancea
Citește aici: Echim Vancea - Poheme, Echim Vancea - Exerciții nocturne


Copyright © 2022 Echim Vancea
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.