Vavila Popovici: Sunt oameni care știu ce înseamnă dragostea! Unii nu o pot
explica, fiindcă este un sentiment puternic, pe care îl trăiesc mulți dintre
noi, adevărat, cu intensități diferite, dar nu suntem lipsiți de el. Viața nu
poate fi concepută fără dragoste. Este o atracție a sufletelor, a ceva aflat în apropierea noastră sau chiar la depărtare de noi. Dragostea este o
formă, o formă de adevăr, iar adevărul se află în același plan emotiv cu
frumosul. Cu cât o ființă evoluează, cu atât mai mult ea caută să își manifeste
dragostea în frumusețe, într-o formă spirituală. Simbolul dragostei este inima
și acest simbol datează dinaintea epocii de gheață, reprezentând un semn al
apropierii, afecțiunii și iubirii. (Citește eseul în întregime aici: Lipsa dragostei)
Dintr-un
concert de îngeri
Iubirea cea
dintâi e niciodată moartă,
deși-i născută
din spumă pură
de valuri
risipite.
Trăiește în
adâncuri de mare-ntunecată,
cu forțe neștiute,
calme și-adormite.
Iubirea cea
dintâi e niciodată moartă!
E cea dintâi
vioară
dintr-un concert
de îngeri.
Un bărbat îmi
aducea flori.
Îl așteptam în
fiecare zi.
Îi auzeam pașii
și el îmi aducea
flori albe și
roșii.
Odată am murit
visând că dormeam
și bărbatul iubit
îmi aducea flori
albe și roșii.
Astăzi continui
să mor
visând la
bărbatul iubit
care-mi aducea
flori albe și roșii.
Cu un diamant
ai tăiat în mine
până în adâncuri
și-acum năvălesc
credințe tari,
necunoscute.
Cu un singur
cuvânt
ai pus nemurirea
în locul țărânei
și-acum mă scald
în razele unui
alt soare.
Cine ești de vii
noaptea somnul să mi-l furi?
Ca din povești
mi-aduci fior, aduci un vis;
plecând în zori
lași un abis,
neîncetat mă
tulburi.
Iar când lipsești
în clipe osebite,
înfrigurată eu te
caut și mi-e teamă
că ai pierit și
nu-mi dau seamă,
de ești un vis
ascuns în gânduri ostenite.
Doar în poezie,
în singurătate
poți cuprinde
raza cea mai albă
a inimii curate
și dorul crud,
neiertător și viu.
Somnul mi-l
tulburi cu imagini de vis,
alteori îmi
trimiți dorul de scris.
Cuvintele se
transformă în lacrimi,
mintea fuge
spre-întinsele patimi.
Sufletu-mi spune
că toate-s deșarte,
o, Doamne,
ce-ntunecat abis ne desparte!
Și totuși
dragostea vine, nu știu,
din pământ, din
cer sau pe ape
și gândul incert
ce-l văd rătăcind,
frânghie de
mătase îmi pare,
de care-aș dori
să mă prind.
Iubitul meu,
uneori îmi
trimiți dorul de scris,
alteori somnul
mi-l tulburi
cu imagini de
vis…
Iubirea mea târzie
Iubitul
meu
cu
trupul cald și sărutat de soare,
mi-e
dor în ochii-ți să mă scald
ca-n
mări fără hotare.
Să
dorm pe pieptul tău robust,
veșmânt
sub care să te-ascund,
iubirea
mea târzie.
Citește aici poezii din antologia de autor: O mie și una de... poeme
Citește poezii din volumul: I raise this cup to love/ Închin acest pahar iubirii
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Vavila Popovici, Sufletul toamnei
Citește poezii din volumul: I raise this cup to love/ Închin acest pahar iubirii
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Vavila Popovici, Sufletul toamnei
Copyright © 2018 Vavila Popovici
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.