ADA CAROL - DESPRE DRAGOSTE ȘI ALTE PĂSĂRI

Ada Carol - Despre dragoste și alte păsări (editura Detectiv literar, 2017): Ludicul din grupajul Adei Carol ne dezvăluie o scriitoare foarte atentă la construcția poemelor, o regizoare a unei lirici bogate în biografism, trimiteri livrești, ironii fine și imagini senzuale. Autoarea abordează o poezie care se află în căutarea viului din spatele fărâmelor dramatice care compun viața, o poezie cu ajutorul căreia “iubiții se preling zâmbind / către fisurile din toți pereții’’. Știe să își atragă cititorul prin finalurile neașteptate, niciodată gratuite, și tandrețea asociațiilor insolite. Ada Carol militează în poeziile sale pentru firescul iubirii, cu toate fațetele care decurg kaleidoscopic, pe care îl schițează sumar, suficient cât să ofere prin versuri firul propriu al Ariadnei. (extras din recenzia semnată de scriitorul Ștefan Ciobanu)


Iată cum

“Viața e un caleidoscop de recepții bruiate.

Clienți ai clipei, străini pe orice prag,

intrăm și ieșim din noi înșine ca dintr-o gară de

provincie, printre pâlcuri de sălcii şi plopi.

Poate am fi fost cei mai buni dincolo,

cu alții, dacă eram ceilalți, la ce să mai visăm?

Avem numai prezentul de bulbi și rizomi,

irigați cu sânge și salivă, dar încă mai știm

cum și de ce să ne oprim din mers uneori.”


Știre recentă (despre muza altuia)

Aliona iubește enorm ceramica albastră… Degetele ei nici măcar nu pot ridica de pe masă vreun vas dacă nu are imprimat drept pecete măcar un bob de albastru smălțuit. De aceea unii cred că și sufletul îi e precum cerneala și mai spun că uneori îl oferă drept adăpost păsărilor ce încă nu au învățat cum să își strângă aripile. Alteori se observă cum gura îi rămâne întredeschisă, ca în diminețile de singurătate, când învață să articuleze cuvântul EU. Alții declară că sângele Alionei devine albastru întunecat la asfințit, căci inima i se coboară ca o boltă joasă deasupra păcatului ce a ales-o să îi fie călimară.

Poematica distractivă cu Aliona și Vladimir

I. Despre poe…matică

Conversau despre lucruri interzise,

cum ar fi sinuciderea și incestul,

dar mai ales despre “acest cuvânt”

cu care „nu te dai pe buze”,

după cum îi șoptea Vladimir Alionei,

pe când ea își legăna lunile

pe fluierul piciorului luxat.

“El ne-a fost lăsat de zei și trebuie

rostit cu luare-aminte, seara pe nemâncate,

pentru ca, după cântatul cocoșilor să înceapă

să îți picure dintr-un vârf de deget

minars.”

II. Problema Alionei

Când Vladimir o dorește pe Aliona,

ea îl presimte și fără greș

se lasă dorită cât o țin puterile.

Dar uneori în imediata apropiere

se suferă de dureri de cap

sau se discută la nesfârșit despre…

Atunci Aliona îl ia discret pe Vladimir de mână

și împreună se preling zâmbind

către fisurile din toți pereții.

În urma lor,

camera plină de personaje zbârnâie

ca un dabnor.

III.  Somn ușor

Aliona își pudrează sânii cu făină,

îi pune între palme până se auresc,

își agață la gât o salbă din pietre de râu

și râde ca un izbuc, uitându-se

prin oglindă la Vladimir,

după care se apleacă să își scoată cercelul

din talpă. Abia atunci el

trage cearceaful deasupra,

iar ea dedesubt stinge luminile

una câte una coborând

leoapelep.

Mai multe poezii și profilul autoarei: Ada Carol, Ada Carol - destul de mulți nori
Blog:  A tale in Translation

Copyright © 2018 Ada Carol (Adriana Carolina Bulz)

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.