Ea
Când te-a cunoscut, nu știa nimic.
Nu știa că provoci dezastre,
Că iei acoperișurile caselor și le zdrobești,
Că poți să demolezi tot
Și să lași ruine după tine.
Dar nu știa nici că arzi mai tare decât Iadul
însuși
Și că ești mai blândă decât Paradisul.
Acum știe.
La 7 ani
Și când îl vrei pe Dumnezeu înapoi
Ca să stea noaptea cu tine,
Să îți mângâie fruntea,
Cum făcea când erai mică
Și nu puteai să dormi
Pentru că focul trosnea prea tare,
strigă-L.
Styx
Aseară am coborât până în Infern
În somn.
M-am găsit pe un râu
Și era ceață
Și miros de ceară.
Pluteam în infinitul gol
Și mi s-a făcut sete,
Dar am uitat tot până dimineață.
Note despre mine
însămi:
Cristina
Botîlcă (n.
28 aprilie 1997, Gruiu, Ilfov): Scriu de când
aveam 10 ani și nu m-am oprit de-atunci deloc. Am început ușor, ca toată lumea,
cu puține poezii (majoritatea în versuri) care mă fac să râd azi, când le
recitesc - atâta de nevinovate erau - și cu câteva povestioare. În timp, am
descoperit că există și concursuri de creație literară și am zis să-mi încerc
norocul și să văd unde mă situez ca scriitor. De atunci, s-au adunat peste 40
de premii și publicații în reviste și antologii ca Amurg Sentimental
(București), Itaca (Dublin), Conexiuni (Sibiu), Nicoară (Botoșani) sau Cenaclul
de la Păltiniș. Acum sunt studentă în ultimul an la Facultatea de Limbi și
Literaturi Străine, Universitatea București, și nu plănuiesc să mă opresc din
scris prea curând. Poezia mea nu e dificilă; de obicei, sunt versuri libere,
scurte, cu esența la vedere. Prefer să cred că oricine se poate regăsi în ele;
la urma urmei, toți putem scrie poezie.Cristina Botîlcă: Dragostea nu suportă definiție și Mi-am uitat sufletul undeva
Cumpără aici volumul "Home": Smashwords, Amazon, Payhip
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.