Poezii scrise și citite în cadrul Maratonului de poezie organizat de Facultatea de Litere din Brașov (2024):
exitpoll
muzică la semafoare lângă fântâna cântătoare
cacofonia grotescă unge sufletele noastre
cu untură, colivă și pască
familiile tradiționale stau bine în casă
noi, ceilalți, fluturăm steaguri cu urme de gloanțe
și floricica urlă: n-am avut și eu soartă!
ne dedăm domnișoria cf. reglementărilor ue,
nu vă era dor de dostoievski?
bunicu’ dă milităria jos din pod,
colectivizarea ultimelor speranțe,
fluturi în borcanul vrăjitoarei arestate.
rugăminți către doamna istorie să nu mai fie aspră,
cu cât ești mai tânăr, cu atât
nucile îți străpung genunchii mai tare.
vrem luminițe și mașini zburătoare, chatgpt președinte!
să trăim și noi din arta de a nu muri de foame, se poate?
în butoiul lui diogene și la petrecerea lui bacchus
acolo e libertatea.
niciodată n-am mai râs atât de tare
spărgeam pahare ca mariah carey, un râs de milioane
de euro, le-am fi dat foc dansând tribal în jurul lor.
la spital eram triști, bunica ta avea cancer
în acel vis m-ai luat în brațe, mi-ai spus că mă iubești
primesc un bilețel pe care scrie „fuck off!”
n-am plecat din liceu, încă îți cauți anima.
„fantomele n-au drepturi” am răspuns.
am mai visat că mă salvezi din infern,
dar tu ești orfeu și m-ai lăsat să mor
dacă eu nu sunt ea, tu de ce ești el?
ai fugit cu banii ca un trădător.
regina balului
regina-și rupe tocul, începe să urle:
„unde mi-e coroana?!” „ai verificat pe cap?”
zice unu’ din public
când era mică a fost uitată la raionul de dulciuri,
au chemat paza, dar tatăl
nu a venit după ea.
de-atunci umblă ca mica sirenă, șchiopătează
își varsă fierea pe oricine o-ntreabă dacă nu cumva
ar trebui să meargă la terapie.
uneori își surprinde reflexia în câte-o vitrină
cu haine, se minunează timp de 5 secunde
apoi becul din instalație se arde
și e ca bradul pe care-l arunci de pe geam în ianuarie.
o femeie-a parafat hârtia care zice: borderline
„dar nu acum, e timpul să intru în scenă!”
am văzut-o cândva pe stradă, mergea normal
se metamorfoza doar când vreun trecător
îi surprindea privirea.
Mai multe poezii aici: Cristina Boncea, Deconstrucții, Antidot și venin
Citește aici poezii din volumul: blestem și rugă și abis
Site: Cristina Boncea
Copyright © 2025 Cristina Boncea (Cristina Alexandra Boncea)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.