Rezistența
Ce înseamnă a rezista din plin și cu putere
La toate durerile
La toate zvârcolirile șarpelui
Care îți anulează inima
În fața propriei vieți pe care nu o vezi nici măcar cu ochelari
În fața dragostei târâte în cele mai negre gropi
A rezista inutilității, spaimei și deznodământului neînțeles
În orgoliu și lipsă de suflare, a rezista strângerii de mână
Privirilor opace, discuțiilor îndelungate
A rezista traumei și singurătății
Poate ești tu acolo, dincolo de zid,
Predat deja și căzut
A rezista coliviilor înflorite,
cearcănelor și propriului trup
Așteptările, aceste șervețele
pe care scriem mesaje care nu ajung nicăieri
A rezista nopții, dar și zilelor
Iluziei și iluzionistului
Marele iluzionist care scoate mereu iepuri înghețați
din buzunarele lui lungi
Fără capăt
A rezista poeziei scrise pe un perete vizavi.
Între fanatism și lehamite
Crește o floare rară numita singurătate
În tendonul unei stele te voi cunoaște
încărcat de atingeri ca un pom plin de flori primăvara
În coincidență și întâlniri
În clipitul ochilor în ape
Distanța nu există
E doar pentru profani
Spațiul și timpul ne umplu nevoia de a măsura
În rest căutăm explicații.
Nici măcar tu
Nici măcar tu
Nici măcar de dragul meu
Să lăsăm mediocritatea la o parte
De ce am fost noi capabili
Strigătele mele de plăcere
Auzite de la etajul 1 și povestea lui Dan T.
Despre ce a pățit căutătorul de aur
Nimerit în cuibul de viespi.
Crepuscul
din diminețile reci, obișnuite, se construiește
cărămidă cu cărămidă o viață măreață
de care n-avem habar
din trotuarele murdare
și din ceea ce putem zări fugar la colțul străzii
ne alimentăm respirația,
fiecare drum pe care mergem
e ultimul și ultimul și ultimul
spre fețele noastre întoarse
fiecare zgomot, fiecare bătaie de aripă, fiecare fâlfâit
ne deschide câte o ușă, dar noi râdem și plângem
și tot plutim spre marea lumină ca niște fulgi osteniți de păpădie.
***
mă sperie toate aceste lucruri lângă care am stat
și nu am știut
te proiectez altfel acum
magazinul cu haine frumoase
micul restaurant cu mâncare mexicană
manechinele cu costume de papițoi
plăcintăria unde am spus să te angajezi cu jumătate de normă
râul traversând orașul
așa cum eu traversez prin amintirea cu tine acum
ca și cum aș intra în sloiuri de gheață cu trupul arzând.
Picătură cu picătură se scurge încet
timpul pe care l-aș fi vrut cu tine
răzbunarea mea nu mai am împotriva cui o îndrepta
spaimele mele nu mai am cui le spune
lecțiile amare le înghit singură fără brațele tale de care
să mă agăț
o ramură care se usucă, un trandafir în debara
un dor adânc, surpat înăuntru, toate filmele despre dragoste
toate romanele pe care le-am trăit împreună
un pahar de vin care se varsă, umbra paharului de vin peste umbra ta
un telefon dat pe silent pe care îți strigam să-l repari
sunt o criminală în serie
mă iartă acum, ce mai contează, oare tu mai trăiești
că eu nu.
Citește mai multe poezii și profilul autoarei aici: Irina Lazăr
Citește mai multe poezii semnate Irina Lazăr aici: Poezii de dragoste, Subliniază-mă cu roșu, O lumină, undeva
Copyright © 2024 Irina Lazăr
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.