THEODOR DAMIAN - AMO ERGO SUM

 

Amo

Lumea este inundată
de frumusețe
ca pustia Egiptencei
de arșiță
când îngerii îi aduceau
miresme răcoritoare
din a Duhului
tăinuită cădelniță
Iubirea va salva lumea
dar pentru asta
ni s-a trimis
frumusețea
din frumusețe mă nasc
și ea este ultimul drum
născătoarea iubirii
ca iubirea Mariei
în pustia Egiptului
Amo ergo sum

Lăuntricul animal

Totul s-a făcut
de-a-ndoaselea
ca la cădere
când nu se punea
sămânța în loc
ci locu-n sămânță
Era vremea
marilor experimente
când nu știai
dacă pofta pântecelui
e-un animal ce te devoră
dinlăuntru
nu știai cum să-l prinzi
și dacă trebuie
sau nu
să-l ucizi
Dacă se pune locu-n sămânță
înseamnă că și sămânța
e-un loc
așa a apărut timpul
ca măsură
a ceea ce crește-n mijloc
Semințele sunt de multe feluri
dar toate-s semințe
cresc
și cu ele odată
lăuntricul animal
tot mai flămând
ca râul ce-și înghite apa
val după val
ca un cuvânt
abia zămislit dintr-o stea
dar imediat
înghițit de un gând
Pofta pântecelui
ne roade
sau noi o roadem pe ea
o luptă fără arbitru
și fără martori
până ce unul din doi
va cădea
Mergi în urma stelei
ca astronomii
cei din vechime
ți se va spune că ești naiv
dar ei nu știu
că cel ce a fost
este cel care vine
puterea lui
ca mirul sfințit
ce se coboară
pe barba lui Aaron
și pe toiagul lui
înfrunzit
Ei nu știu
că și profeții coboară din nou
ca șirul de pelerini
spre Maria Eich
semn că ceva s-a copt
poate chiar lumea
și că fructul trebuie cules
înainte de-a se strica
Lumea e stricată de mult
vor zice unii
e timpul să fie
injectată
iată
soluția mântuitoare
dar profeții vin
și spun
nu
nu există nicio injecție
din care nu se mai moare
Singura scăpare-i pustia
de acolo începe
cu adevărat
veșnicia

Pe pământul american

„Întru naștere fecioria ai păzit
întru adormire lumea
nu o ai părăsit
de Dumnezeu Născătoare”
așa cântăm coborând
acum treizeci și trei de ani
din avionul aterizat
pe aeroportul JFK
de dincolo de marea cea mare
și când am făcut
primul pas
pe pământul american
ca un copil pe care mama-l crește
zi de zi
și an de an
Ce greu este să observi în fiecare zi
cele zece porunci
și ce bine că mamelor noastre
li s-au deschis ferestrele
Împărăției
prin nașterea de prunci
Dumnezeu este Domnul
l-am descoperit în viața mea
atunci când s-a putut
ceea ce pe nicio altă cale
nu se putea
Dumnezeu este Dominus
Stăpânul
cel ce ține frâiele universului
și ale vieții mele-n tăcere
cel ce m-a învățat
cum se trece prin moarte
spre înviere


Și totuși

Și totuși
de unde vine totuși
cuvânt tare
adversativ
nu are legătură cu tot
și nu indică nicio urmă
de ezitare
Și totuși
poate ceva este acolo
ar fi uși
sufixul lui tot
metodologic posibil
dar logic nu mi se pare
Din moși strămoși
vine regula
de ce nu vorbim și de mătuși
că ele sunt mai tari
ca celebrii strămoși
mai potrivite
pentru sensurile esențiale
ale substantivului uși
Și totuși
unii îmi vor citi poemele
poate și poemul acesta
și vor cădea în contemplație
adică în templu
în starea de grație
când pământul de cer
s-a desprins
Și totuși
trăim zilnic
cuprinderea necuprinsului
în cuprins


Caracatița electronică

Așa ne lăsăm înghițiți
puțin câte puțin
dar tot mai mult
de către caracatița electronică
cea cu multe tentacule
venind către noi
ca o mare-n tumult
Când eram tânăr
citeam o carte de o mie de pagini
într-o săptămână
și înțelegeam ceva
și creșteam
pagină cu pagină
întru înțelepciune
și întru limba română
Acum alergăm dintr-un
tentacul în altul
fără să simțim înghițirea
sau cum ventuza lipitorii
ne suge sângele
că devenim tot mai livizi
și ne hibridizăm firea
Pe vremuri ni se spunea
non multa sed multum
acum este invers
multele ne înghit
multul rămâne în urmă
precum căprioara bolnavă jertfă
ca să salveze o turmă
Nu mai știm
cât din ce ni s-a dat
am pierdut
cât trebuie să dăm înapoi
din ce am primit
și cât din viață
am risipit


Citește aici mai multe poezii și profilul autorului: Theodor Damian
Citește aici: Dezbrăcarea de slavă și Poemele de la Maria Eich

 

Copyright © 2023 Theodor Damian
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului