IOANA STUPARU - CÂTĂ CENUȘĂ...

Câtă cenușă!

Câtă cenușă, Doamne!
Nici focul nu se mai aprinde.
De multă vreme,
Vatra nu a mai fost curățată.
Lemne de foc nu se observă.
Nici măcar brațul de surcele uscate
Adunate de sub copacii codrului,
Când, după lecția învățată la naștere,
Vântul făcea toaletizare naturală.
Cărarea ce ducea spre pădure,
S-a făcut pat de iarbă.
Singură a hotărât transformarea,
De când pădurea a trecut în altă lume.
Paie de grâu, puține, ca de leac,
Nu mai răspund nici ele la apel.
Cum și cu ce să se mai aprindă
Focul în vatră, Doamne?
Cu vrejuri de buruieni aflate la tot pasul.
Cine să le culeagă!
Cine să le aprindă!
Cine să curețe vatra!

(10 mai 2017, București)

Cremenea și amnarul

De-o vreme cremenea și-amnarul
În vechiul chimir loc nu-și mai găsesc
Pierit-a rostuirea ce aprindea hotarul
Iar nefirescul pare că-i firesc

Am luat în traistă smirna și tămâia
Și-o lacrimă spre nesecătuire
Visând la zile dragi precum întâia
Cerșesc pentru scântei o primenire

(17 aprilie 2017, București)


Lovi-i-ar sănătatea pe români!

Lovi-i-ar sănătatea pe români!
Nicicând să nu mai fie umiliți
De cei care se cred nedreptățiți
Fiindcă-au salariul cam cât patru pâini.

Dacă-n discuții cumva te complaci,
Că ce-are-a face, nu dai nici-un ban,
Primești exemplu pe american
Cu leafa lui cât treișpe cozonaci.

Stimată Țară, minunat popor,
Zadarnic te căznești să înțelegi
Pe cei ce leagă și dezleagă legi.
E mult prea-ndepărtată lumea lor!

Numai un pic de-ai ști să socotești,
Știi care-i diferența, băi Guvern?
„Eu știu că mor, iar tu te crezi etern”!
De mor eu, ca popor, tu cine... ești?!

 

Mă duce cântecul

Mă duce cântecu-napoi,
Într-o trăsură cu doi cai,
Cu flori culese din zăvoi,
Înfipte într-un păr bălai.

Și să mă poarte dorul, lin,
În oborașul cu răsură,
Să le șoptesc c-am să mai vin,
Cireșilor din bătătură.

Să spun o rugăciune-n gând,
Cu lacrima oprită-n gene,
C-am să revin, făgăduind,
Să mă îndrept spre poartă-alene.

(13 mai 2017, București)  


Cine aș fi?

Cine aș fi,
dacă Iubirea și ura
m-ar împresura
amândouă deodată?
În două s-ar împărți inima mea:
O parte ar cânta de fericire,
Cealaltă ar plânge de tristețe...

Cine aș fi,
dacă lacrimi diferite
mi-ar curge deodată,
din același izvor:
Unele fierbinți, de fericire,
altele reci, de durere?...

Sunt omul cu o singură inimă
Și un singur izvor de lacrimi.
Mă învrednicesc să culeg
și să semăn în jurul meu,
Doar IUBIREA!



Citește mai multe poezii și profilul autoarei aici: Ioana Stuparu
Citește aici: Ioana Stuparu - Mai presus de cuvinte


Copyright © 2023 Ioana Stuparu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.