Așa-i la război
Așa-i la război
unii trag
unii trag linie
alții adună
alții scad
alții cad
cad păsări și frunze
și mâini ridicate spre cer
cade în general cam ce-i peste linie
rămâne ce e dedesubt
așa-i la război
viața se stinge
se furișează din trup
umerii se apleacă în liniște mută
și Dumnezeu ne privește tăcut și trist
tâmpiților
cât de mult vă iubesc!
Urâta
Ce femeie urâtă a zis o voce din mulțime
Am privit cu ochi de copil femeia
care avea o voce blândă
Baticul îi stătea ciudat pe cap
din cauza cozilor împletite
Doar zâmbetul îi lipsea acestui tablou
ce tăcea agățat de o sărbătoare
Avea haine posomorâte pe ea,
Haine de om sărac
Și sandalele îi erau prăfuite.
Nasul mic
Gura prea mare din cauză că femeia era tăcută
și cuvintele i se înghesuiau până în obraji
privirea îi era rușinată
și se îndrepta mai mult spre colbul drumului
purta șorț înflorat
și cu gura aceea mare mi-a zâmbit
m-a luat de mână și mi-a dat o înghețată
mâna Urâtei era bătucită de muncă precum lemnul de nuc
și am prins-o cu nădejde
era hotărâtă să mă treacă pârâul
să mă treacă granița dintre noapte și zi
aveam încredere în vocea ei dură
care slobozea silabe zburătoare
mâna Urâtei era puternică
mai puternică decât vara care mușca din marginile pădurii
m-a prins de umeri în ziua de liniște
trecându-mă vadul apei
și atunci nimeni nu a văzut ce am văzut eu
Urâta era tare frumoasă!
Un nume de fată
La capătul străzii locuiește o pasăre
E o pasăre cu nume de fată
E o pasăre care nu zboară și nu cântă
Are pene frumoase și merge pe jos
Se uită în vitrină după poșete de lac la fel ca celelalte fete
Mănâncă fast food și are cont pe tik tok
Locuiește într-un copac bătrân unde a găsit o scorbură prietenoasă
La capătul străzii e un nume de fată
Numele are cuib rotund căptușit cu pene
Cineva poartă acest nume
și nu știe să-l zboare
nici să-l cânte.
Războaiele
Războaiele vin și trec
trec prin mine
lasă urme adânci
sfâșie piatra șiruri de sulițe
cuvintele picură pe acoperișul fragil
și nu-i loc de patimă și zbucium
îmi cresc ierburi de leac în palme
cu care tămăduiesc liniștea altora
la streașina mea o rândunică își face cuib
poate mă va învăța zborul
poate voi reînvăța iubirea!
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Tincuța Horonceanu Bernevic, Tincuța Horonceanu Bernevic – Poezia perfectă, Tincuța Horonceanu Bernevic - Când totul era verde, Tincuța Horonceanu Bernevic - Pasărea din ochiul meu stâng
Este autoarea blogului: Petrecere în lumea celor mici
Copyright © 2022 Tincuța Horonceanu Bernevic
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului