Cu penele de cenușă
Numai în ordinea asta, cuvintele se pot frământa
Într-un aluat uniform, fără cocoloașe.
Eu am întins atunci mâna, doar pentru o clipă
Să îmi încălzesc sufletul.
Hrăneai cerul cu scântei, dansai tango cu vântul
Ritmic pocneau măduvele inimile capilarele copacilor
Sub limbile fierbinți și, împreună cu ele,
Ardeam și eu.
Orbirea asurzirea sau pierderea simțurilor în pară
Nu-i deloc înspăimântătoare, era mai greu să identific
ce am fost pentru tine: lemn, pâine sau cenușă.
Știu sigur un lucru - tu mereu ai fost flacăra.
Sub cenușă încă fumegând, vraja focului s-a desfăcut
Și eventual, aluatul emoțiilor s-a desfrământat.
Azi știu să mă aprind, să mă ard și să-mi renasc
Pasărea focului singură.
Cu penele de cenușă, ascult cum ploaia îngână o bossa tristă.
Atât.
(3 ianuarie 2021)
Stejarul și scoica
Din pespectiva lui
Cărările sunt bătătorite din lene,
din comoditate,
Cei mai curioși aleg, însă,
Aventura neiscodita și
Au încrederea neabătută - oriunde nu ar merge,
îi așteaptă o minune.
În asta și constă lucrarea adevărată a sufletului
De pe dealul lui
Vede anotimpurile – mărgele
Consecutiv aranjate și țesute adânc în haina timpului.
Alerg spre el, să-mi spună ale rădăcinilor povești,
Îi urc în brațele noduroase,
Și îi pun între crăpăturile trunchiului
o scoică.
Stejarul niciodată nu văzuse marea.
Iar eu, nu am rădăcini.
în două
când tu tai drumul cu o linie albă
drept la mijloc
și îmi spui că trebuie să împărțim
cuvântul 'împreună'
să ajungă la toți?
acoperind cu mâna o jumătate de cer
tot nu înțeleg ale cui strigăte le aud...
ale jumătăților mele?
ale tale?
nescrisă în palmele tale dar brodată în gene
o insomnie
îmi face corpul să mugă
apusurile să plângă ca nebunele
aruncându-mă ba în cer, ba în pământ
făcându-mi lumea prea largă
prea strâmtă
acră
alungând păsările din insomniile noastre
oare unde-și fac cuiburile?
Din pespectiva lui
Cărările sunt bătătorite din lene,
din comoditate,
Cei mai curioși aleg, însă,
Aventura neiscodita și
Au încrederea neabătută - oriunde nu ar merge,
îi așteaptă o minune.
În asta și constă lucrarea adevărată a sufletului
De pe dealul lui
Vede anotimpurile – mărgele
Consecutiv aranjate și țesute adânc în haina timpului.
Alerg spre el, să-mi spună ale rădăcinilor povești,
Îi urc în brațele noduroase,
Și îi pun între crăpăturile trunchiului
o scoică.
Stejarul niciodată nu văzuse marea.
Iar eu, nu am rădăcini.
Poezii din ciclul "Să nu citești asta":
Jumătatea mea de insomniecum se face că un răsărit de soare nu se desface
în două
când tu tai drumul cu o linie albă
drept la mijloc
și îmi spui că trebuie să împărțim
cuvântul 'împreună'
să ajungă la toți?
acoperind cu mâna o jumătate de cer
tot nu înțeleg ale cui strigăte le aud...
ale jumătăților mele?
ale tale?
nescrisă în palmele tale dar brodată în gene
o insomnie
îmi face corpul să mugă
apusurile să plângă ca nebunele
aruncându-mă ba în cer, ba în pământ
făcându-mi lumea prea largă
prea strâmtă
acră
alungând păsările din insomniile noastre
oare unde-și fac cuiburile?
Cârligul, dedesubtul și smântana din farfurie
De suflat nu mai suflu în smântână,
Asta e drept.
Trăind viața fără să deschid uși noi
sau vechi, e atât de safe,
Atât de coagulant.
Evacuările după excavații intensive
în dedesubtul inimii
au lăsat deschise și pustii tranșeele din ea.
Prin ele răsună și se ciocnesc aiurea
Ecouri ce par a fi dintr-un alt film acum.
Am găsit și cârligul de care
te agățasem în mine și trăgeam de el, sângerând,
într-o captivitate neimpusă de tine,
adorată de mine însă.
M-am durut singură pe mine.
De suflat nu mai suflu în smântână,
Asta e drept.
Trăind viața fără să deschid uși noi
sau vechi, e atât de safe,
Atât de coagulant.
Evacuările după excavații intensive
în dedesubtul inimii
au lăsat deschise și pustii tranșeele din ea.
Prin ele răsună și se ciocnesc aiurea
Ecouri ce par a fi dintr-un alt film acum.
Am găsit și cârligul de care
te agățasem în mine și trăgeam de el, sângerând,
într-o captivitate neimpusă de tine,
adorată de mine însă.
M-am durut singură pe mine.
Nespus (de binevoie)
Mă voi arunca în fereastra ta - să o lași deschisă,
adevărata evadare e înăuntru.
Pe patul tău - un cosmos întreg încape între două
corpuri împletite.
Răsuflările între săruturi - cutremure ce nasc reliefuri
noi sub nivelul pielii.
În cuibul brațelor aprindem lumânări în ochi și murim
de binevoie.
Mă voi arunca în fereastra ta - să o lași deschisă,
adevărata evadare e înăuntru.
Pe patul tău - un cosmos întreg încape între două
corpuri împletite.
Răsuflările între săruturi - cutremure ce nasc reliefuri
noi sub nivelul pielii.
În cuibul brațelor aprindem lumânări în ochi și murim
de binevoie.
O zi obișnuită (cu furtună)
Vântul se gudură cuminte la picioare
vrea la plimbare
Stai să pun o haină pe mine și
mergem îi zic
el îmi leagă grijuliu
Fular la gât - dorul de tine
acum suntem gata
Ca de obicei coborâm scările
când cotesc pe podestul scării
vântul urcă pe coada fularului
Se dă de-a șuiu
Apoi se ascunde printre rampe
Dar nu rămâne în urmă
Afară iar mă prinde de fular
Unde vrei să mergem azi Îl întreb
El mă împinge din spate
Spre blocul de vizavi, unde
stai tu și Motanul tău roșcat
Cu coada lui șmecheră
Vântul iubește să o urmărească sus jos sus jos
Mai este draperia albă ce ascunde năluci
și chitara din colț
vântul își piaptănă coama prin strunele ei
și se încruntă haios când se zgârâie de ele
apoi sare să răsfoiască o carte
uitată de tine deschisă
când mă cuprinzi
Nu putem merge acolo, îi spun
vântul se tupileaza întristat
eu îl iau în palme îi dau
fularul meu și-i șoptesc
Zboară scumpule cât de sus poți
Și șterge fruntea rece a furtunii
Iar eu te voi aștepta acasă, cu geamul deschis
Blog personal: Elena Hasnas
Pagina Deviant Art: Ehasnas
Copyright © 2021 Elena Hasnaş
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Vântul se gudură cuminte la picioare
vrea la plimbare
Stai să pun o haină pe mine și
mergem îi zic
el îmi leagă grijuliu
Fular la gât - dorul de tine
acum suntem gata
Ca de obicei coborâm scările
când cotesc pe podestul scării
vântul urcă pe coada fularului
Se dă de-a șuiu
Apoi se ascunde printre rampe
Dar nu rămâne în urmă
Afară iar mă prinde de fular
Unde vrei să mergem azi Îl întreb
El mă împinge din spate
Spre blocul de vizavi, unde
stai tu și Motanul tău roșcat
Cu coada lui șmecheră
Vântul iubește să o urmărească sus jos sus jos
Mai este draperia albă ce ascunde năluci
și chitara din colț
vântul își piaptănă coama prin strunele ei
și se încruntă haios când se zgârâie de ele
apoi sare să răsfoiască o carte
uitată de tine deschisă
când mă cuprinzi
Nu putem merge acolo, îi spun
vântul se tupileaza întristat
eu îl iau în palme îi dau
fularul meu și-i șoptesc
Zboară scumpule cât de sus poți
Și șterge fruntea rece a furtunii
Iar eu te voi aștepta acasă, cu geamul deschis
Blog personal: Elena Hasnas
Pagina Deviant Art: Ehasnas
Copyright © 2021 Elena Hasnaş
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.