Cresc în vise
Mi-ai sădit un fior în inima
plină de cicatrici
am înflorit a nu știu câta oară
mai frumoasă în nevinovăția mea
Dintr-un răsărit sângeriu
văd o lume care se stinge încet
eu cresc când
lumina de Damasc lucește
pământul
înflorește florile de maci
În gura șarpelui
În spațiul dintre noi
nu mai e loc de cuvinte
totul respiră blând,
căldură și lumină.
Pe trepte se aude urcând
Iubirea sau poate fi
Viermele îndoielii
sfredelind inima
adunând gândurile
începute împreună
asemenea unui măr
dat din mână în mână
până în gura șarpelui
În spațiul dintre noi
nu mai e loc de cuvinte
totul respiră blând,
căldură și lumină.
Pe trepte se aude urcând
Iubirea sau poate fi
Viermele îndoielii
sfredelind inima
adunând gândurile
începute împreună
asemenea unui măr
dat din mână în mână
până în gura șarpelui
Porunci
Să ne curățim sufletele
cu lumânări aprinse
să ne umplem îngenuncherea
cu tot ce ne-a dat Dumnezeu
să ne inunde lumina
când ochii vor deveni luceferi
să ne pavăm neînțelesurile
cu o nesperată răbdare
să nu ne rătăcim
să iertăm, să dăruim, dar mai ales
să iubim.
Să ne curățim sufletele
cu lumânări aprinse
să ne umplem îngenuncherea
cu tot ce ne-a dat Dumnezeu
să ne inunde lumina
când ochii vor deveni luceferi
să ne pavăm neînțelesurile
cu o nesperată răbdare
să nu ne rătăcim
să iertăm, să dăruim, dar mai ales
să iubim.
Aș vrea să fiu
Aș vrea să fiu paharul
care-ți atinge degetele,
aș vrea să fiu asfaltul
care-ți îmbracă tălpile
aș vrea să fiu ploaie
să cad peste tine…
floare să fiu
ce-ți paște câmpia
și steaua
de care se spânzură noaptea
aș vrea
aș vrea să fiu
Aș vrea să fiu paharul
care-ți atinge degetele,
aș vrea să fiu asfaltul
care-ți îmbracă tălpile
aș vrea să fiu ploaie
să cad peste tine…
floare să fiu
ce-ți paște câmpia
și steaua
de care se spânzură noaptea
aș vrea
aș vrea să fiu
De m-ar vedea Dumnezeu
De m-ar vedea Dumnezeu
de la o fereastră a lumii
i-aș cere să-mi dăruiască cuvinte
care să ajungă la inima ta.
Ca un soldat îmi voi pune
capul pe pieptul tău și
înălțând rugi
în semn de mulțumire
voi aștepta execuția.
De m-ar vedea Dumnezeu
de la o fereastră a lumii
i-aș cere să-mi dăruiască cuvinte
care să ajungă la inima ta.
Ca un soldat îmi voi pune
capul pe pieptul tău și
înălțând rugi
în semn de mulțumire
voi aștepta execuția.
Lacrimile dimineții
…și camera albă
ascunde urme de tăcere absentă.
Doar nisipul mai curge din clepsidră
iar în iarba de mătase
roua se joacă
în ochi de jăratic…
Sunt lacrimile dimineții
Adun bob cu bob roua în căușul palmei
și-mi ud buzele înfometate.
Absorb din farmecul dimineții
zbucium de noapte…
…și camera albă
ascunde urme de tăcere absentă.
Doar nisipul mai curge din clepsidră
iar în iarba de mătase
roua se joacă
în ochi de jăratic…
Sunt lacrimile dimineții
Adun bob cu bob roua în căușul palmei
și-mi ud buzele înfometate.
Absorb din farmecul dimineții
zbucium de noapte…
Merg mai departe
Un curcubeu naufragiat
corabie abandonată
mă strigă-n oglindă
nu ești așa cum te știu.
încerc să îți fac chipul cioplit
o stâncă, un rest din
nesfârșita coloană
merg mai departe
în urma
speranței.
Un curcubeu naufragiat
corabie abandonată
mă strigă-n oglindă
nu ești așa cum te știu.
încerc să îți fac chipul cioplit
o stâncă, un rest din
nesfârșita coloană
merg mai departe
în urma
speranței.
Citește mai multe poezii și profilul autoarei aici: Doina Guriță
Copyright © 2021 Doina Guriță
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.