Amintiri
Într-o zi, demult
am întrebat-o pe mama:
- Ce să fac cu amintirile urâte?
Nu-mi plac, vreau să le uit...
Zâmbind, așezându-și năframa,
ea mi-a zis:
- Eu te-ascult,
să mi le spui mie,
Îmi spui tot ce-i greu,
iar în schimb eu
am să-ți dau ție
amintirile mele frumoase.
Și vei purta astfel mereu
doar amintiri frumoase în sufletul tău.
O vreme, așa cum am decis,
am făcut schimb de amintiri...
Iar în altă zi eu i-am zis:
- Dar mamă, tu n-ai amintiri grele?
A zâmbit cu tristețe
Și apoi, pe tăcute,
a pierdut două lacrimi, ca două mărgele;
- Nu mai am...
- Cum așa?
- I le-am dat...
mai demult, mamei mele...
Despre mama
Despre mama doar cuvinte
De iubire și de dor,
Îmi aduc cu drag aminte
Cum știa să mă alinte,
Îmi zâmbea fermecător,
Și mă săruta ușor
Pe frunte, pe obrăjor...
Despre mama doar iubire
Am simțit, și voi păstra
Chipul ei în amintire,
Și singura fericire
Ce-o mai am, s-o pot vedea:
Doar în vis o pot chema
Când mi-e tare dor de ea...
Despre mama dor îmi este
Chipul drag să i-l sărut,
S-o admir când îmi zâmbește,
Să trăim ca o poveste
Amintiri ce le-am pierdut,
Să-ntorc anii din trecut
Și viața de la-nceput...
Despre mama lui va spune
Și copilul meu cândva...
Eu în vise îi voi pune
Sărutări și gânduri bune,
Și cu dor îl voi veghea,
Somnul i-l voi alina,
Ca și mie, mama mea...
Despre mama doar cuvinte
De iubire și de dor,
Îmi aduc cu drag aminte
Cum știa să mă alinte,
Îmi zâmbea fermecător,
Și mă săruta ușor
Pe frunte, pe obrăjor...
Despre mama doar iubire
Am simțit, și voi păstra
Chipul ei în amintire,
Și singura fericire
Ce-o mai am, s-o pot vedea:
Doar în vis o pot chema
Când mi-e tare dor de ea...
Despre mama dor îmi este
Chipul drag să i-l sărut,
S-o admir când îmi zâmbește,
Să trăim ca o poveste
Amintiri ce le-am pierdut,
Să-ntorc anii din trecut
Și viața de la-nceput...
Despre mama lui va spune
Și copilul meu cândva...
Eu în vise îi voi pune
Sărutări și gânduri bune,
Și cu dor îl voi veghea,
Somnul i-l voi alina,
Ca și mie, mama mea...
Mama
Măicuță, te aștept să vii,
Să pot să-ți spun cât te iubesc,
Tu strâns în brațe să mă ții
Iar eu cu dor să-ți povestesc...
Să știi că mi-am dorit mereu
Să-ți fiu alături, să te-ajut,
Să nu-ți mai fie așa greu,
Să-ți iau tristețea cu-n sărut...
Să-mi dai pupici pe obrăjori,
Cu dragoste să îmi zâmbești,
Și-n serile de sărbători
Să-mi spui cu Făt-Frumos povești;
Te-aștept să ai drum înapoi,
Cu mine timpul să-ți petreci...
Și fericiți să fim și noi,
Și să-mi promiți că nu mai pleci!
Măicuță, te aștept să vii,
Să pot să-ți spun cât te iubesc,
Tu strâns în brațe să mă ții
Iar eu cu dor să-ți povestesc...
Să știi că mi-am dorit mereu
Să-ți fiu alături, să te-ajut,
Să nu-ți mai fie așa greu,
Să-ți iau tristețea cu-n sărut...
Să-mi dai pupici pe obrăjori,
Cu dragoste să îmi zâmbești,
Și-n serile de sărbători
Să-mi spui cu Făt-Frumos povești;
Te-aștept să ai drum înapoi,
Cu mine timpul să-ți petreci...
Și fericiți să fim și noi,
Și să-mi promiți că nu mai pleci!
Ai grijă de tine
Mama, care îmi știa viața,
cu bune și rele...
Voia să-mi spună ultimele cuvinte.
Mi-a fost frică de ziua aceea,
știam că n-o pot evita
și-mi va rămâne adânc în minte.
Mama, care mi-a vrut binele mereu,
a plâns pentru mine,
M-a sprijinit la greu...
Ce putea să-mi mai spună?...
Fără să vrea, mă lăsa singur pe lume.
Căci fără ea nu mai eram întreg...
și nu voiam să înțeleg
această nedreptate!
Toată viața cât ea m-a învățat,
era acum un pumn de lacrimi.
Fără ea, voi fi cel mai sărac
și nu voi mai ști ce să fac...
Mi-a dat atâtea povețe
Și mi-a fost echilibru;
În fiecare zi din viață
îmi repeta cât mă iubește...
Știu mamă, știu tot!
Dar dacă pleci, nu voi mai ști nimic!
Sărac voi fi... și-al nimănui.
Mai stai, mamă,
până vom fi bătrâni amândoi!
Ne țineam de mână, strâns,
ca atunci când eram mic
și îmi dădea din sufletul ei...
Ce vei face tu mamă, fără mine?...
Of, mamă, de-aș putea să-ți dau și eu
câteva zile din sufletul meu!...
Măcar fii bună și uneori
mai lasă-mi un vis despre tine...
Fără tine, nu voi mai avea senin, nici iubire,
nici curaj, nici povețe,
și nici dimineața să dau binețe,
ori seara, de știre
că sunt bine.
De ce tu mi-ai dat viața ta,
iar eu nu pot... nu știu
cum să-ți dau înapoi,
cum să-ți mulțumesc?
Of, mamă, oare ți-am spus vreodată
cât Dumnezeu eu te iubesc?!
Dar ea, cu zâmbetul plâns,
privind cu sufletul la mine,
mi-a șoptit cât pentru o viață:
„Să ai grijă de tine!”
Mama, care îmi știa viața,
cu bune și rele...
Voia să-mi spună ultimele cuvinte.
Mi-a fost frică de ziua aceea,
știam că n-o pot evita
și-mi va rămâne adânc în minte.
Mama, care mi-a vrut binele mereu,
a plâns pentru mine,
M-a sprijinit la greu...
Ce putea să-mi mai spună?...
Fără să vrea, mă lăsa singur pe lume.
Căci fără ea nu mai eram întreg...
și nu voiam să înțeleg
această nedreptate!
Toată viața cât ea m-a învățat,
era acum un pumn de lacrimi.
Fără ea, voi fi cel mai sărac
și nu voi mai ști ce să fac...
Mi-a dat atâtea povețe
Și mi-a fost echilibru;
În fiecare zi din viață
îmi repeta cât mă iubește...
Știu mamă, știu tot!
Dar dacă pleci, nu voi mai ști nimic!
Sărac voi fi... și-al nimănui.
Mai stai, mamă,
până vom fi bătrâni amândoi!
Ne țineam de mână, strâns,
ca atunci când eram mic
și îmi dădea din sufletul ei...
Ce vei face tu mamă, fără mine?...
Of, mamă, de-aș putea să-ți dau și eu
câteva zile din sufletul meu!...
Măcar fii bună și uneori
mai lasă-mi un vis despre tine...
Fără tine, nu voi mai avea senin, nici iubire,
nici curaj, nici povețe,
și nici dimineața să dau binețe,
ori seara, de știre
că sunt bine.
De ce tu mi-ai dat viața ta,
iar eu nu pot... nu știu
cum să-ți dau înapoi,
cum să-ți mulțumesc?
Of, mamă, oare ți-am spus vreodată
cât Dumnezeu eu te iubesc?!
Dar ea, cu zâmbetul plâns,
privind cu sufletul la mine,
mi-a șoptit cât pentru o viață:
„Să ai grijă de tine!”
Mai multe poezii semnate de Magda Bălănescu aici: Magda Bălănescu, De dor, rămâi..., Soarele și Luna
Copyright © 2021 Magda Bălănescu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.