Intensitate de toamnă
nu-mi mai recunosc ramurile
parcă s-au rărit
și decojit de substanță
sau e doar o părere, o iluzie
fiindcă păsările tocmai au plecat
în cârduri organizate
deodată cu oamenii
de ce să mai stea pe un arbore bătrân
ca pe o planetă fără roade
care trosnește și se cutremură
enervant în atmosferă?
chiar și stelele
se suprapun ca niște idei fixe
și nu mai luminează
decât sfincși și piramide de cenușă
amurgul se apropie ca un rug medieval
de pădurile emisferei
și toamna e atât de intensă ca un
crematoriu
ambulant
iar timpul crește insurmontabil
precum o molimă supremă
acoperind lumea cu o mantie de
antichități
bizare
doar el mă recunoaște
privindu-mă în scorbura ochilor și mă
întreabă
sarcastic când e deja umbra vineție pe coline
- băi lemnule, băi desfrunzitule,
a ce-ți seamănă luna aceasta suspendată
deasupra capului,
a topor, a coasă sau a bombă atomică
ascuțită la capete
tocmai în ziua a șasea
de la facerea lumii?
Cântec de fluier
dac-ar fi să mă rog,
m-aș ruga pădurii
să mă rătăcească
în veșnica-i noblețe
m-aș ruga femeii tinere
care m-a născut răcnind
din miezul crud al trupului
să mă zidească în țărâna udă
până nu mă mai văd
și m-aș ruga sălbăticiei
să mă urle
până nu mă mai aud
m-aș ruga vântului să mă prefacă în
șuierat
de lună plină
și altarului să mă lase
să măsor brațele crucii
cu mâinile mele de copac
dac-ar fi să mă rog,
m-aș ruga
poalelor munților să se răstoarne
peste abisul cerului
răstălmăcind cuvintele dintâi
apoi să mă uite
înviat într-un spic de grâu
ori
în cântecul unui fluier
Coame de cai
eu nu mai cred nici în nisip nici în
iubiri
chiar de-ar părea trăiri și
vise-adevărate,
împreunându-ne în valuri de-amintiri
și împărțind o vară tristă-n jumătate
și de-aș putea să cred măcar în crucifix
și dac-ar fi s-alerg în îngereasca zare
aș galopa sub ramuri albe de cais
să văd vâltoarea coamei cailor de mare
nu știu ce văd, corăbii, visul meu ucis?
dar eu voi înota cu albatroși departe
să prind năframa aruncată în abis
de mâna ta, spre insulele scufundate
Zbor rătăcit
ai venit ca pasărea lovită
te-ai pus alături de gândul meu abătut
și smintit
privind cu ochi mari de rubin dimineața
rănită
de muchii albastre de cuțit
nu știu ce vedeai în zarea fierbinte
străbătută cândva de inorogi și de cai
poate
trecerea omului prin iad, peste punte
ori viitorul îl ghiceai în semnul meu
din frunte
bătând cu ghioaga la porțile din rai
ai venit cu penele spulberate
te-ai prins șchiopătând
de coiful meu de stejar
cu aripa și visele-ți sângerând
într-un sfârșit de cer, de hotar
ai apărut într-un zbor rătăcit
în gândul meu palid, bizar
te-a săgetat o umbră ascuțită
răstignindu-te,
în cântecul tău galben
de canar
Prin gaura cheii
la început
îți făceam cadou câte un crepuscul
în fiecare seară
iar tu îmi aduceai în dar un zâmbet
la fiecare răsărit.
uneori eram plecați prin lume să ne
vindem
sufletele concretului
pentru a ne plăti la timp chiria
și taxa pe existență
- iubirea este facultativă,
îmi scriai dintr-o realitate virtuală
și doar copacii mai au coloană
vertebrală
pe planeta aceasta ostracizată
fiindcă printre viziunile apocaliptice
ale societății
cotidianul este perceput altfel
când plutești în derivă
laolaltă cu niște oameni
călcați în picioare de vicisitudini
astfel,
eu te așteptam la marginea netivită
a zorilor să îmi arăți cu degetul
unde începe lumea reală
și unde se termină incertitudinea
zilei de mâine,
pe când tu încercai să-mi explici
dintr-o altă perspectivă
că eu trăiesc de fapt iluzia unei insule
iar împreună nu ne vom mai întâmpla
niciodată
și doar amintirile ne-ar mai rămâne
să le privim unul lângă altul
cândva,
prin gaura cheii
Și te-am pierdut
eu te-am pierdut prin merii roșii din
livezi
când vara se mai târguia cu noi să mai
rămână
și ochii îți păreau în zare tot mai
verzi
când ți-ai desprins brățara umbrei mele
de la mână
și te-am pierdut definitiv printre
poteci
pe când ne-amenința cu frunze veștejite
nordul
și nu știam de ce genunchii ți-s mai
reci
când toamna cântă merilor de pe pământ
prohodul
Copyright © 2020 Marian Florentin Ursu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.