MARIANA GRIGORE - FERICITĂ CĂ SUNT FEMEIE

Fericită că sunt femeie!

Sunt femeie până în esența 

mofturile mi-au rămas aruncate pe treapta
drumului către foc

tu,
aduni mișcările de felină ale hainelor
ce-mi cad de pe trup

privirea-ți alunecă pe coapse
te zbați între neputința de a fi
în pacatul ce știe că îmi ești

ochiul contradicțiilor

ai  vrea să-ți rătăcești degetele pe sâni
fără să înțeleagi furia emoției

ars de fragedul clipei,
timpul moare frumos
imortalizand abandonul

eu,
pășind pe jarul gândului tău
reinventez culoarea iubirii
fericită femeie.

Nu sunt piatră în călătorie

dacă aș umple toate buzunarele cu pietrele aruncate pe prundul liniștii

și-ar așeza trovanții prin valea plângerii

în timp ce mă gândesc la pietre

văd focul care a mistuit arca în noaptea Valpurgiei,
pe Noe, absent,

într-un cot de piatră seacă,
întreb soarele dacă apele mai curg
în nisipul acoperit de colb

și aflu
doar Pietrele de moară rămân

Poem despre Quo Vadis

ne-am întâmplat să fim în aceeași cădere...

eu coborând ștacheta unui țel neatins
tu,
căutând printre obstacole fără graniță
și întrebându-te de ce hotarul
are atâtea opriri în nodul drumurilor întretăiate

poate  ne pipăiam timpul cu dosul palmelor
ne adulmecam mirosul din ce-a rămas viu,
cu senzația de respirare prin gândul neirosit în cuvinte

probabilitatea aceasta cu atâtea posibilități,
palpa inexactitatea  certitudinii
că noi ne-am (ne)întâlnit
la ora fixă
a destinului din gongul exact

și totuși,
ne-am întâmplat să fim existență în care
visele  țes pe la colțuri,
găurile negre ale zilelor prea albe

așa am scris pagina lui quo vadis,
fără să căutăm printre noi
anii cu calendare care curg între anotimpuri
ce-au fost răspuns

Întuneric

uneori

stelele ți se par verzi
cand cauți zadarnic ironia sorții in lumina

cineva biciuie aerul roșu
altcineva lipește trotuarul
pe talpa urmelor adancite in colbul ce crede în nimic.

grimele
se așează pe față tradițională a smereniei
luând cu evlavie,
pios,
întuneric

se încălzește era glaciară
a lupilor flămânzi

iar țipă mieii

și iar ne miruim fruntea
cu patima de sânge
și iar ne dumnezeim
conștiința
cu semnul crucii
închinat la memoria uitarii
de mâine

și iar se făcu noapte...

Panoramă

din înaltul mansardei fără geamuri albastre,

se vede desfrâul
haosul
ce urcă zilnic pe scara de incendiu
(până și circul și-a lăsat flăcările
la gura de evacuare a biletelor expirate)

plouă ...

pe caldarâmul pașilor pierduți,
păsările caută sârma acrobaților orbi

când locurile de lângă zidul plângerii
sunt ocupate de mimica bufă

ceva a rămas acolo...

în mansarda soarelui
la colțuri de iluzii ploaia spală
reflexia rolurilor jucate la scenă deschisă,
cu grime aplaudând dezordinea absurdă

mansarda aceea,
cea mai clară reflecție a unui du-te vino

prin bâlciul
răsturnat ca un balast
cu umbre prea mari peste înălțimea mea

Păsări de pradă

simt oamenii  gheare înfipte în prada prăzii,

sfârtecând urma zborului

învațate să zboare
ștergând perpetuarea foamei
din alt cuib cu ouă de șerpi

când pleacă spre eclozarea paraziților din altă grimă,
oamenii aceea se îmbracă în lumină

dacă din preșul trecerilor peste pragul casei,
fac ștergare pentru schimbări la față

nu știu unde le este întoarcerea,unde plecarea,
unde rana din ochiul ce veghează înaltul șoimului,
unde  căderea ce urcă prapastia dintre azi și... a mai trecut un ieri

Nu știu
..........................................................................................

dar,
simt uneori oamenii  gheare tăioase!

Însetare de răsărit

Cu mâinile iederă

prinse de lanul de grâu

înflorind

spice de soare,

îți semăn

umbra luminii

la rădăcina răsăritului meu

cu flori albastre

mirosul zâmbetului

printre ruine albe

de Bacovia,

alungă

îndoiala vântului

din pribegia genunilor cu abur

Eu

te văd

cutreierând singur

pe străzile gândului

ce îmi construiește orașul

cu o singură stradă

Tu,

mă lași să trec

pe lângă caruselul

culorilor prea amestecate,

desenând pasul

desculț al

întoarcerii,

în cadențe fără zgomot

te simt,

în cealaltă jumatate

egala cu întregul

ce-mi seamănă umbra

la rădăcina răsăritului tău

cu flori albastre

și mă opresc...

Impuls filosofic în bine (ne)definit

binele

este o noțiune care rămâne perplexă
pe drumul pavat cu fapte bune,

ești la polul opus sufletului
când mintea naște monștrii dreptății
hotărâți să împartă suficiența în bucăți de falsitate
lui doar “eu știu”

și totuși,
binele există pe cântarul dintre rău și indiferenta

te întrebi
de ce diplomația binelui cosmetizat
nu-și spală grimele în alb

(răspunsul este filosofic în accepțiune de rol cu spatele la scenă)

binele...
un punct imaginar în spațiul teluric al lutului!?

Abandon

Creșteau prin casa

numai dimineți verzi

Ochiul contradicțiilor

privea cum îți rătăcesc degetele

pe trupul atât de

îngăduitor al dorinței

Freamătul se așeza

decis,

pe coapsa alba a abandonului,

cutremurând

și ultima rezistență

tipărită instinctual cu umbre

de voință

Atingerea

vie,

pulsatilă,

strânsă în corsetul șoaptei,

curgea ca o pată alba

peste lanțurile

rupte din clipe flamboaiante

Am rămas suspendată

dincolo de mine,

preț de un cer,

cu visele tremurânde

așteptând

să mă ude

o ploaie indescifrabilă de stele.

Hei, viață!

te provoc la iubirea ce-mi deschide pe rând
nasturii nopților cu luna plină.
bate-mi în sufletul eclipselor cu pumn stelar

aruncă-mi în absurda (ne)naștere ,
gândurile ce-au  plecat capul

te aștept de când m-am reîntors
în acel eu de care și fugile s-au împiedicat,

și urmele s-au întins
pe albul lăptos al drumului fără umbre,
și demonii tăi și-au ascuns iadurile printre raiuri
pierdute în prea multe nume

Hai, viață,

ciocnește cu mine un pahar
din iubirea ce soarbe însetarea
desfătarea potirului!
“In vino veritas” fiind miza ce-o pun pe masa
clandestină a uitării.
nu te sfii!
să spargem paharele
ultimei distanțe ce desparte

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Mariana Grigore

Citește mai multe poezii aici: Ce, sau cine ești iubire?

Copyright © 2020 Mariana Grigore

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.