LETIȚIA VLADISLAV - ÎNVAȚĂ-MĂ SĂ IUBESC CERUL

***

Avioane militare
peste sat
păsări
în căutarea prăzii

copiii își îndepărtează elegant
părinții
banii nu miros
a lapte de mamă

bătrânii ating cu limba
păcatul zilnic chupito
și se roagă la Dumnezeu
să fie eliberat nudismul
pe faleză

patriotism la micul dejun
prea multe fete
își fâlfâie fundurile
drapelul tinereții ce trece

Cine să mai cânte Luna
cu mască pe gura?

flamenco se rupe
în inimă andaluzului
și nicio lacrimă
nu mai poate stinge
focurile țiganilor triști

dacă asta este viață
o cușcă virtuală
mirosind a amintiri
ia-mă doamne

sub aripa ta frântă
și învață-mă
să iubesc cerul.

***

Decret:
purtați măști
și ascundeți-vă în viețile voastre
acest război îl câștigăm
numai unindu-ne gândurile

Decret:
distanța sociala începe
când iei cheile în mână
și ieși de nebun
pe strada unde-ți plânge copilăria
în parcul unde ai învățat sărutul
în blocul cu trei etaje
unde o lesbiană te-a făcut bărbat

Decret:
războiul este între tine
și demonii planetei

fugi
ascunde-te
crede în ce nu poți verifica
iubește ce nu poți atinge

învață să mori frumos
cu aerul mării
atârnat la gât
mori pentru umanitate
chiar dacă nici maică-ta
n-ar muri pentru tine

întunericul unui pat alb
poate să fie noaptea orgasmului
interstelar

apucă viața de fustă
trage-o după tine
spune-i că știi să faci dragoste
și, dacă tot mai zboară liliecii
în sângele tău,
adu-i aminte
cât de frumoasă era
cu un an înainte.

***

Libertate
cuvântul magic
piatră la gât
înainte să se scufunde
barca lui Noe

vara asta blestemată
frânează viața

ca la tunsoarea oilor
zilele se încalecă
una pe alta

fuga
numai fuga o avem în cap
obosiți de cheile ușii
păcatele altora sufocă

la capătul celălalt
nu ne mai întreabă nimeni
nici de ce am fugit
nici ce căutăm acolo.

***

Crezi că bătrânul ce-și târâie piciorul după el
este îngrijorat de mine
ce-mi târâi sufletul prin zilele anului
condamnat la o moarte lentă?

Că Înșelata de propria soră în propriul pat
ce-și adună în curtea mea cioburile iubirii
va plânge în casa ei
viața mea închisă
într-o cutie de carton?

Nu mă scufund în așteptări stupide
dincolo de noapte
undeva răsare soarele
chiar dacă plâng cu lumânarea în mână
la crucea singurătății
în ultima liniște din tine
ești întotdeauna abandonat
în mâinile destinului.

La biserică ți-au spus
că lumea este bună
obligându-te să te rogi
pentru iertarea păcatelor
să-ți pui gâtul pe ghilotină
când cei șapte îngeri
aduc cerul decapitat pe tavă
slăvind pământul nou
fără ape
și fără soare
pentru că trebuie să ne ajungă
nouă, cei fără rădăcini,
lumina noului univers.

***

Beau dragostea
cu cafeaua de la opt

patefonul tatălui
sună ca tusea seacă
în primăvara anulată

în mine
toate coliviile au rămas
fără uși

furtuna sentimentală
repară ferestrele
neasigurate

beau cafeaua amară
pe malul meu

trestia de zahăr
îndulcește o amintire

ultimul sărut
se zbate în gura
unui șarpe de apă.

***

Doamne
sunt scârbită de colivia asta
ai făcut din mine
o pasăre oarbă
uitând
că pasărea știe să plângă
pasărea știe să iubească
pasărea cântă
și moare
rupând lacătul unei vieți
ce adună ura sub tălpi
ca un conquistador
aurul aztecilor.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Letiția Vladislav

Citește poezii din volumul: Viață într-un pumn de lacrimi

Pagina Facebook: Viață într-un pumn de lacrimi

Copyright © 2020 Letiția Vladislav

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.