GEORGE IONIȚĂ - LEAGĂNUL TOAMNEI

George Ioniță – Leagănul toamnei (volum distins în cadrul cu Premiul ”Ion Panait”, acordat în anul 2019 în cadrul Festivalului Internațional de Creație “Vrancea literară”, Editura Grinta, 2018): O carte reușită, într-o bună prezentare grafică, purtând amprenta romantismului retorico-introspectiv caracteristică autorului. Predomină iubirea, cu bucuriile și nostalgiile sale, într-o perpetuă peregrinare a anotimpurilor dătătoare de viață, dar și schimbare transcendentă. Printre vise târzii din noapte sau chiar printre cele trăite cu ochii deschiși, printre amintiri dintr-o copilărie ancestrală, dătătoare de pace, cu imaginea chipurilor dragi în suflet, lumina poeziei sale pare mai pură, mai veridică, mai liniștitoare. Un univers mimetic, în care poetul invită Sinele la dans, un dans al depărtărilor „apropiate”, desenat ca tușă de culoare și umbră pe pânza destinului său. O carte în care principala formă de abordare lirică este retorica, dinamica întrebărilor și răspunsurilor căpătând naturalețea unui monolog special. Gândurile năvălind cu viteză înspre suflet, varietatea trăirilor, indisolubila tristețe sugerând curgerea peremptorie a implacabilului timp, sunt tot atâtea opriri pe aleea unde îndrăgostiții își pierd amintirile, visele, regăsindu-și la un moment dat viețile, prea grăbite ca să fugă. 

O carte scrisă cu patos și simplitate, pe care cititorul o poate percepe ca pe o pată de lumină, printre umbrele adânci ale sumbrului cotidian. Vă invit la lectură, să cunoașteți și să recunoașteți că poezia se poate scrie doar cu sufletul și se poate trăi doar ca ultima bucurie a unei vieți întregi! (Gheorghe A. Stroia, Adjud, 19 al lui Prier, 2018)

bogat de singurătate

îţi aprinzi iar o ţigară bătrâne
şi tragi adânc fumul
înecându-ţi plămânii
ai făcut un drum lung
şi ai lăsat în urmă bucurii
tristeţi
multe iubiri
pe unii prieteni
şi cu cât ai pierdut mai mult
cu atât ai devenit mai bogat - de singurătate
acum eşti unul din bogaţii lumii
chiar dacă te simţi mai singur printre toţi
printre toate

şi iar îţi aprinzi o ţigară
trăgând adânc fumul
te uiţi cum arde tutunul
cum rămâne doar scrumul...

însemnul unui rid

cum tremură această clipă
într-o bătatie de inimă
şi însemnul unui rid
cum valul fărâmiţează nisipul
la ţărmul unei mări
acum a...rid
cum vântul adie
şi frunza unei toamne poartă
în vrie
cum mie un rid
a...rid
cum ţie...

într-o gară

stau ascunşi călătorii
peronul e gol
şi abia de mai picură norii
o ploaie deasă
măruntă
cui îi mai pasă de ceasul
care nu mai arată orele
că iar întârzie acceleratul
trenul acesta care trece
numai o dată
în care mulţi n-or să  încapă
şi vor rămâne aici  să se petreacă
în gara asta mică şi roşie
de toţi uitată
plină de praf şi de noapte
înecându-şi amarul
într-o cinzeacă…

singurătatea poetului

te-am aşteptat să vii întreaga noapte
pe-aceeaşi bancă doar de noi ştiută
ploua şi vântul mă izbea-ntr-o parte
din toamna abia începută
dar tu nu ai venit
şi-am strâns la piept numai regrete
spunându-mi trist
abia şoptit
eşti singur iar poete…

Mai multe poezii și profilul autorului aici: George Ioniță

Copyright © 2020 George Ioniță

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.