cuvinte care mângâie fără să aline
fără să-ţi asumi absenţa decât ca pe o
formă de zbor?
fără să-mi spui bună dimineaţa
fără să mă conduci către ieşirea din
scenă
fără să-mi ceri o cafea şi un bilet de
avion?
nu-şi asumă nimeni aceste lumi ratate?
dar oare de câte ori aş mai putea pleca
din ţara mea? oare cuvintele care mai despart lumile fraţilor mai sunt un tribut plătit identităţii?
oare adevărul meu mai este relevant,
câtă vreme adevărul celuilalt îmi este impus prin marketing?
oare fratele mai poate fi frate, într-o
dragoste de eprubetă?
ai fost mereu singur, doar cu tine şi cu
oglinzile hipnotice
în timp ce nimeni nu credea despre tine
decât că eşti un autist,
între timp au descoperit că limbajele nu
pot înlocui instinctele,
muzica şi culorile,
iar oamenii au fost mai pregătiţi pentru
ură decât pentru iubire.
ai fost sedus să crezi în istorie?
ai ştiut că toate poveştile sunt
inventate la o orgie, sau scrise de învingători pentru a-şi justifica excesele?
imaginarul nu este decât
o surdină
peste durerea de a nu avea o poveste mai
bună decât a celorlalţi.
în fapt, unul şi acelaşi povestitor se
propagă prin ceilalţi
ca un fluid ce diluează, cum un drog,
sângele minţii cu sângele inimii
lumea noastră e plină de mincinoşi
care trăiesc de azi pe mâinie, de la un
secol la altul, sperând să atragă prin născocirile lor
cât mai multe hipnoze de grup.
da, oamenii au nevoie de mitomania
povestitorilor -
libertatea este un cromozom ce se stinge
sub fascinaţia poveştilor despre bine,
frumos şi adevăr -
în realitate, noi nu avem nimic, decât
poveştile care par că spun ceva despre noi
vitrina cu lumi posibile, expoziţii de
oameni, circuite de sociopaţi,
târguri de poveşti, arene cu identităţi
părăsite, galerii de negaţionişti, reţete culinare pentru consumatorii de
suflete, legi care conţin deopotrivă oamenii vii şi cadavrele, dar prin care
victima este privită cu mai puţină compasiune decât făptuitorul,
la fel cum toate tragediile lumii
privesc cu mai multă înţelegere şi autonomie a esteticului înspre asasin decât
spre victimă,
abatoare de suflete şi cuşti pentru
minţile fragede, şcoli ale persuasiunii: levitaţi, levitaţi, levitaţi! plutiţi
deasupra voastră şi părăsiţi-vă inimile, lăsând locul vostru pentru cei avizi
de putere, cei pentru care sunteţi doar nişte jucării vechi şi nişte piese de
anatomie inumană –
în fond, aceasta este civilizaţia,
aceasta e povestea – deopotrivă psalm, rigor mortis şi descoperire ştiinţifică:
a fost odată un om care îşi dădea târcoale
şi se sfia să intre înăuntru
dialoguri directe –
reliefuri psihice viu colorate
cu accidente de proiectare, hohote,
corole, aure şi gemete.
ce viu e totul, prin ascuţimea unei
minţi geniale, frumuseţe nemărginită şi durere, tehnicitate biologică şi urlet
–
gadgeturi şi stenturi, radiaţii şi
substanţe care ne ţin în viaţă
de parcă am dori, ca nişte proşti
iluminaţi, să fim în viaţă
dincolo de viaţă –
dar dincolo de viaţă e doar un şir de
respiraţii în vid
un şirag de paşi
un cortegiu de umbre
de animale mecanice
de îngeri şi de matematici –
cuvinte ce mângâie fără să aline
un dans
în ochiul ciclonului. singura frumusețe este aceea care nu se vede – când
îngerul păzitor nu-și mai suportă aripile
niciun cuvânt nu va lua asupra lui pe
cei ce l-au nesocotit
şi au plecat fără să-i descopere rostul
–
niciun cuvânt nu va lua asupra lui
conştiinţa nefericită a oamenilor
când se ascund de întrebări
în fibrele limbii de lemn –
nici un cuvânt nu va striga singur după
ajutor
într-o umanitate ce nu mai simte forţa
binelui –
ce este o prăvălie de concepte? – o
întrebare de acum câteva decenii,
din lumea de după
Jurnalul
fericirii şi Jurnalul de la
Păltiniş –
între cele două jurnale,
doar două cuvinte: puşcăria, ca
formă de persecuţie a cuvântului şi a ideilor asumate de oameni,
şi obsedantul deceniu, capitol cu
dedicaţie de la Kremlin
–
perspectiva omului întemniţat pentru
idei, versus perspectiva omului rămas afară din celulă, apoi aruncat departe de
groapa comună, şi păstrând, tocmai de aceea, un suflu cald de compromis, sclav
la tejghea, abulic filosofând despre libertatea parţială
a celui ce nu se vinde, dar nici nu se
opune
doar joacă după ritm, păianjen în ochiul
ciclonului
şi iată un zid, şi iată un jurnal
apocrif,
şi iată un creier spălat, aşezat cu
grijă alături de un alt creier spălat şi alături de multe sute de creiere
spălate, dacă nu chiar mii şi sute de mii, milioane şi sute de milioane
de creiere spălate
cu tot cu inimioarele lor de plastilină
şi de zahăr,
cu obrajii aprinşi şi cu gurile căscate
care cântă cu voce limpede, ca la un
cenaclu de lagăr, cântecèle sacadate, de mobilizare generală, cântece de pripas
pe lângă un rege sau pe lângă un filosof isteric, la rândul său figurant într-o
utopie –
şi vine peste toate un ceasornicar de
mentisme,
un regizor,
un orator bâlbâit
şi spune
umple-v-ar
pământul gura!,
abia atunci, brusc potolită, marioneta
cu creierul spălat ridică pleoapele pentru prima oară,
ridică umerii,
ridică braţele şi exclamă, o, da! acum
ştiu
aceasta este
forma ludică a haosului!
este simfonia tuturor sclavilor
goniţi de acasă
alungaţi din satul lor, din vitrină, din
beciuri, din cartierele mărginaşe, din camioanele rechiziţionate, din sălile de
clasă, din cinematografe şi din cârciumi, din gări şi din canale, din parcurile
de provincie, din cazarme,
izgoniţi din lumea care le dă
întotdeauna dreptate
o dreptate scobită în cuvinte găunoase
ca pe o formă personală de a-și
exterioriza frica prin bravadă şi disimulare,
întocmai cum un copac de deșert: cu
rădăcinile în sus și cu braţele scormonind cerul de
sub țărână
când am întâlnit prima oară un text
hipnotic
cuvintele păreau smocuri de iarbă
iar siluetele fine ale unor oameni
îndepărtându-se la orizont păreau razele unui soare negru,
apoi pământul mi-a dat înapoi trupurile
proaspete de martiri
iar cărţile mi-au înapoiat cuvintele
acelor exilaţi, cu rosturi neînţelese de noi,
abia atunci, Ivan (Karamazov, după
mirajul visătoarei Kamakura) a rostit solemn o sentinţă pe care toată lumea a
confundat-o cu o revoluţie în jazz
din muzica făcută din angoasa
războiului, pe ritm de cuvinte inconştiente, involuntare, neaşteptate
nu poţi iubi
decât oamenii ce mai întâi şi-au ascuns faţa
- natura fericită a copacilor când devin
poveştile unor fiinţe regăsite –
scormonind textul şi iarba
unul câte unul
martirii - din cuvinte au renăscut
Angela Furtună - Activitate
culturală și civică:
Inițiator și coordonator al proiectului Zilele “Monica
Lovinescu” (edițiile 2005-2018), inițiator și Președinte al Premiului
Național “Monica Lovinescu și Virgil Ierunca” decernat de Juriul
Internațional condus de Academician Basarab Nicolescu (din care au făcut parte,
de-a lungul timpului, cercetători, oameni de știință, jurnaliști, universitari,
critici și scriitori, din țară și din străinătate, între care Dennis Deletant,
Alexandru Călinescu, Angela Furtună, Vladimir Tismăneanu, Tudorel Urian,
Gheorghe Grigurcu, Cassian Maria Spiridon, Antonio Patraș, Doina Jela, Corin
Braga ș.a.). Premiile Naționale “Monica Lovinescu și Virgil Ierunca” au
fost decernate până în prezent unor personalități care au construit și apărat
valori pe linia lovinesciană și monicalovinesciană, a literaturii libere, a
direcției estetice și est-etice, a spiritului democrației: Gheorghe Grigurcu,
Vladimir Tismăneanu, Cassian Maria Spiridon, Doina Jela, Radio Europa Liberă.
Angela Furtună a realizat filmul documentar “Monica
Lovinescu, din nou acasă” (2008). A organizat Conferințe “Monica Lovinescu”
și a publicat zeci de articole la temă sau dedicate literaturii exilului, în
presa românească și internațională. A redactat, în cadrul unui parteneriat cu
organizatorii francezi, pagina de dicționar dedicată Monicăi Lovinescu (19
nov. 1923, București – 20 apr. 2008, Paris), la zece ani de la moartea ei,
pentru ”Dictionnaire encyclopédique des penseurs d’Europe centrale et
orientale (Pologne, Hongrie, République tchèque, Slovaquie, Slovénie, Roumanie,
Bulgarie, Balkans, États baltes) depuis 1945” (Paris, 2018).
Din 2006 până în prezent, sub egida Consiliului Județean
Suceava și a Bibliotecii Bucovinei, Angela Furtună este inițiatoarea,
directorul artistic și coordonatoarea proiectului Festivalul Internațional
Francofilofon “Primăvara poeților” - versiunea pentru Bucovina, a
proiectului francez, devenit franco-român, Le Printemps des Poètes, cel
mai vechi și consecvent proiect de diplomație culturală româno-francez axat pe
educație și cultură derulat anual în Nordul Moldovei, la începutul lunii
martie. În cadrul Festivalului Internațional Francofilofon “Primăvara
Poeților – Le Printemps des Poètes”
scriitoarea Angela Furtună a promovat și imaginea literaturii române și
a scriitorilor români, a inițiat și acordat și Premiile de excelență în cultură
și educație “Profesor Iulia Leo-Miza” și, respectiv, “Profesor
Cornelia Mânicuță” în omagiu pentru două eminente personalități ale școlii
pedagogice și culturale bucovinene și românești.
Încă din anul 2003, în cadrul unui Proiect personal de
durată, Angela Furtună a început o serie publicistică pe durata multor ani
precum și organizarea unor evenimente axate pe educația antidiscriminare și
pedagogia memoriei. Multe dintre acestea au avut drept target cultul eroilor,
dar și Memoria Regimurilor Totalitare din Europa din secolul trecut: Holocaust
și Gulag. Începând din 2005, a organizat în fiecare an, sub egida Consiliului
Județean Suceava și a Bibliotecii Bucovinei, evenimente publice cu parteneri
instituționali educaționali, și promovând teme istorice și culturale, sau de
pedagogia memoriei, dedicate atât memoriei victimelor Gulagului, cât și
memoriei victimelor Holocaustului: Ziua Internațională a Victimelor
Holocaustului, în 27 ianuarie, și Ziua Victimelor Holocaustului din
Transnistria de sub regimul Antonescu, în 9 octombrie, urmând recomandările
organizațiilor internaționale unde România este afiliată, precum și ale
legislației românești. Subiectul este sensibil în Bucovina, de unde au avut loc
unele din cele mai importante deportări și execuții sub regimul Antonescu, și
unde s-au născut și mari artiști și oameni de cultură evrei, mulți fiind
emblematici pentru arta și cultura din România, dar și pentru cultura mondială
a Holocaustului, precum și pentru cultura Universală, autori dintre care
amintim : Norman Manea, Aharon Appelfeld, Dan Pagis, Paul Celan, Arnold
Daghani, Rose Auslander, Alfred Margur Sperber, Ițic Manger, Selma Meerbaum
Eisinger, Gregor Von Rezzori și alții.
Preocupările dedicate de-a lungul timpului cercetării și
recuperării unor filoane de istorie, memorie, literatură și cultură din exilul
antitotalitar și autentic pro-democrat (teză, Monica Lovinescu, studii Virgil
Ierunca, Paul Goma) precum și, pe de altă parte, cercetări și scrieri pe
problema culturii și creației evreiești, i-au adus scriitoarei ostilitatea
cercurilor politice sau intelectuale și culturale din actualul trend populist
ce recuperează pulsiuni xenofobe, extremiste și antisemite de tragică amintire
totalitară și alimentare neomarxistă și neolegionară. Au urmat persecuțiile,
marginalizarea, acțiunile concrete de limojare, de excluziune (a fost dată
afară fără preaviz din revistele bucovinene, 2003, ca și din instituții de
stat, 2003 și 2010, la comandă politică-structuri-servicii) și decredibilizare,
care au influențat negativ viața socială, personală și profesională, precum și
receptarea antumă a operei și imaginea Angelei Furtună.
Citește mai multe poezii aici: Angela Furtună, Celor nepregătiți să vadă...
Citește aici fragmente din: Caietele de carantină ale cobaiului Ganzfeld
Copyright © 2020 Angela Furtună
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.