Irina Lazăr - Subliniază-mă cu roșu (editura Charmides, 2019): Irina Lazăr reușește
în "Subliniază-mă cu roșu" să împace neliniștea cu limpezimea. Combinația asta
funcționează ca un anestezic: la lectură ai senzația că poemele vorbesc despre
„dureri străine”. Îndurerate și cristaline, poemele au linii esențializate,
trasate parcă de un grafician, astfel că seamănă cu niște diapozitive alb-negru
ce decupează stări existențiale. Spun „diapozitive”, pentru că Irina Lazăr știe
să facă ramă poeziei: intră decis în poem și iese, cum spunea Lucian Blaga, ca
și cum „nu știm ce păreri de rău/ ne tulbură, pieziș, avântul”. Eu mai cred că
un vers al Irinei Lazăr definește cum nu se poate mai expresiv și mai exact
poezia Irinei Lazăr: „seamănă cu un pumn de sclipici aruncat într-o prăpastie”.
Sper ca „prăpastia ochilor” cititorului să se bucure de o poezie adevărată. (Ion Mureșan)
să scrii negru pe alb despre tine e cam
greu
să scrii despre izolare, taină, dureri frici. toate
transformate online
la ora 11 jumate, când înnebunesc cu toții
măruntaiele tale ies la vedere, poate, obiceiurile
noaptea târziu, îngenuncheată în pat lângă o lumânare roșie
ți se pare că ai parte de o casă
ziua însă contururile se estompează,
să scrii despre izolare, taină, dureri frici. toate
transformate online
la ora 11 jumate, când înnebunesc cu toții
măruntaiele tale ies la vedere, poate, obiceiurile
noaptea târziu, îngenuncheată în pat lângă o lumânare roșie
ți se pare că ai parte de o casă
ziua însă contururile se estompează,
nicio singurătate nu e de ajuns pentru a
te desena
atârni un ciorap pe calorifer ca o relicvă care îți dă fiori
îți cresc părul, unghiile, ai un ghem dureros în piept.
te gândești ce vei face mâine, de ce nu poți să-ți privești copilul
și nu știi.
atârni un ciorap pe calorifer ca o relicvă care îți dă fiori
îți cresc părul, unghiile, ai un ghem dureros în piept.
te gândești ce vei face mâine, de ce nu poți să-ți privești copilul
și nu știi.
Nu am
distrus
Nu am distrus pe nimeni până acum
deși m-am străduit din greu, mulți se
plâng
totuși
că le-aș fi luat viața,
nu le-am luat nimic din ce ar fi avut
alții spun că au rămas pe întuneric
alții că nu au apă,
nimic din ce aș fi putut să fac nu am
făcut
locul gol a rămas același
nicio respirație nu-l acoperă
niciun dumnezeu nu e de ajuns.
Am fost
la psihoterapeut
și ne-a spus, șansa voastră de a rezista
împreună este
de trei la sută.
Am plecat apoi
mi-am pus rochia zmeurie
și m-am plimbat pe stradă
cam vreun ceas zâmbind tâmp,
îmi arătam sânii
în timp ce în mine se tot surpau munți
căutam explicații la tot felul de
chestii.
Vogue
Azi sunt în vogă
o să vorbesc despre îngerii grași din
carnea mea
despre linii care se întind zilnic pe
pereți
despre mame psihotice
iubiți toxici
bărbați însurați și femei infertile
azi sunt în vogă
în acest oraș
viața îmi trece dincolo de catastrofele
nucleare
de saloanele de nebuni
de fericirea nesigură a fiecărui pas
(un om strigă în fiecare noapte în
rahova,
îl aud de la fereastră
la fel cum aud pescărușii)
ca o mimoză spânzurată de grindă discut
cu tine
o rupere anapoda a ceea ce aș fi putut
fi
printre cotoare de măr și scaune
electrice
femei abandonate
își depozitează zestrea
în acest oraș
mă aprind în fiecare seară, mă consum,
mă sting dimineața.
Colorez
totul
rochia mea neagră întoarsă pe dos, ca o
dovadă
că am făcut dragoste,
emoții prelinse
liniștea caldă aidoma bătăilor de inimă
pe care aș vrea să le aud
sunt în camera asta cu tine, colorez totul cu roșu.
că am făcut dragoste,
emoții prelinse
liniștea caldă aidoma bătăilor de inimă
pe care aș vrea să le aud
sunt în camera asta cu tine, colorez totul cu roșu.
Mai multe poezii și profilul autoarei
aici: Irina Lazăr
Mai multe poezii semnate Irina Lazăr
aici: Poezii de dragoste, O lumină, undeva, Rezistența
Copyright © 2020 Irina Lazăr
Utilizarea integrală sau parțială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.