PANAIT POPESCU

Existență indiciată

(variantă)

Existența noastră discretă
Se desfășoară într-o matrice,
Fiecare celulă temporară
Fiindu-ne localizată cu n-indici.

Dornici mereu de libertate
Schimbăm o celulă cu alta
Printr-o permutare de indici
Inducându-ne iluzoriu împlinirea.

Arareori descoperim cu uimire
O dimensiune suplimentară,
Visând necontenit la fericirea
Unei adevărate vieți neindiciate.


Onestitate probabilă

Promisiunilor izvorâte
Din câmpul evenimentelor
Dorințelor și obiectivelor
Le atașem o probabilitate.

Valorile dinamice ale acesteia
Sunt în scădere accelerată,
Toate stările dorite având șanse
Tot mai iluzorii de producere.

Astfel structura existențială
Se raportează adaptativ urgent
La incertitudinea universală,
Parametru monoton crescător.


O viață

(variantă)

Descoperim în orice interval
Clipele fericit nefericite
Percepute în limita lui a fi.

Însumăm plini de speranțe
Produsele iluziilor noastre
Cu implacabilul timp real.

Integrăm astfel mereu
Stropul de viață efemer
Dăruit sufletului stingher.

Blestem bulzeştean

Nea Mărine rău m-ai blestemat
Cu temele astea “pentru acasă“
De care m-am apucat să le scriu
Târziu în noapte, într-o doară,
Fără să le mai pot termina,
La ultimul cântat al cucului.

Din tot amfiteatrul plin de elevi
Veniți să-i ia sama bine

Celui coborât din manuale,
Rupsăși inima târgului
Cu mine, mutantul ilogic,
Disjunct de esenţa lirică.

În două trei trăsături geniale
Mi-o făcuși, n-am ce zice,
Mâzgălindu-mi faţa hidoasă
Pe frontispiciul celei de-a cincea
Creaţii sublime, lansate de Tine,
În vidul percepţiei cotidiene.

La întrebarea-mi absurdă,
Privind alegerea unui nou
Izvor de inspiraţie pentru
Truditorii spaţiului liric,
M-ai liniştit cu o vorbă
“N-avea grijă, găsesc ei teme… !”

 
Întinzându-mi cartea mâzgălită
Ai mai dat să zici ceva, dar…

Avid de categoriile fundamentale,
Ai demisionat repede din funcţia vieţii,
Devenind eternul ministru
Al liliecilor înaripaţi sau vegetali.

Mă uit ca mâţa-ncalendar la
Mâzgălitura genială şi-ţi văd
Figura şugubeaţă rostind
Din ochi: ”Ia să te văd…
Că iepurele sare când
Şi de un'e nu te-aştepţi“

Ce să-i faci, nea Mărine…?
Aşa suntem noi sudiştii,
Din epoci trecute.
Tot amânăm și tot amânăm,
De ne-apucăm de temele  mari
După ce trece baba cu colacii.

Acum, când sunt atât de-aproape
De zburătoarele tale celeste,

Împielițatele înaripate nocturne
Au scos-o că aveam de scris…
Auzi la ele teme?! Păi de-astea
Nu se mai dau, e democrație!

De-un singur lucru mi-e frică, frică rău:
Liliecii tăi chicotesc în jurul meu
Țipând din ultrasunetele lor sinistre:
”Azi Nenea face control la temele,

Pe care le-aveai pentr-acas'.
Să vedem pe un'e scoți cămașa?!”

Dacă Doamne ferește ne-om întâlni,
Poate m-asculți numai la oral,
Iar caietul spun și eu așa…
Că l-am uitat pe lumea de dincoace

Într-un sertar rătăcit

Sau la fr'o editură  binevoitoare.

Panait Popescu (n. 16 iulie 1951): Absolvent al Facultății de Matematică și al Cursurilor postuniversitare de Probabilităţi şi Statistică Matematică. Și-a desfășurat activitatea la Centrul de Încercări în Zbor (matematician), Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan” (profesor și director adjunct) și la Lycée Zirri Ben Attia (Oujda, Maroc, profesor). A publicat manuale, culegeri, studii de algebră și analiză matematică. Panait Popescu a debutat literar în anul 2016, în revista ”Noul Literator”.

Volume publicate:

Metanimicuri (editura Sitech)

Poems - Fourteen International Antology on Paradoxism (Columbus, Ohio, USA)

Povestiri sentimentale (nuvele, editura Sitech)

În pregătire:

Rătăcind prin Oujda (roman)

Preocupări literare:

Coordonatele lirice ale categoriilor logico-matematice din zona poelizelor poematice

Reflecţii autobiografice privind contactul lumii europene cu cea maghrebiană

Copyright © 2020 Panait Popescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.