Am
învățat de la vânt
Am învățat de la vânt să bat în clinchet frunza,
Toamna-n raze de argint, ce mângâie clipa.
Cu iubirile risipite peste amintiri din an,
Și tristețile nopții peste pâlcurile din deal.
Peste ochii pădurilor pline de melancolie
Și glasuri de ciripit din toamna zglobie.
Peste drumurile ce duc înspre iarna de baladă,
Cu zăpezi ce înfloresc spre bolta stelată.
Cu cântece ce adorm în povești fără sfârșit,
Și speranțe efemere, țesute-n ceas de iubit!
Am învățat de la vânt să bat în clinchet frunza,
Toamna-n raze de argint, ce mângâie clipa.
Cu iubirile risipite peste amintiri din an,
Și tristețile nopții peste pâlcurile din deal.
Peste ochii pădurilor pline de melancolie
Și glasuri de ciripit din toamna zglobie.
Peste drumurile ce duc înspre iarna de baladă,
Cu zăpezi ce înfloresc spre bolta stelată.
Cu cântece ce adorm în povești fără sfârșit,
Și speranțe efemere, țesute-n ceas de iubit!
Pașii
mei și pașii tăi
Pașii mei lângă ai tăi sunt alături fără sens
S-au unit spre veșnicie, pierdându-se cu primul mers!
Aș fi vrut să-mi dăruiești prin geana dimineții,
Decoruri de rouă presărate spre dorul vieții.
Cu vise cât cuprinse, ai împletit povești,
În amintirea noastră: cum eu sunt și cum tu ești.
Cu lacrimile călătoare învăluite de vânt,
Tot prin iernile-nghețate, cu fulgii căzând.
Pașii tăi ai vrea să fie, iară fără de sens,
Precum copacul stelar din întregul univers.
Pașii mei lângă ai tăi sunt alături fără sens
S-au unit spre veșnicie, pierdându-se cu primul mers!
Aș fi vrut să-mi dăruiești prin geana dimineții,
Decoruri de rouă presărate spre dorul vieții.
Cu vise cât cuprinse, ai împletit povești,
În amintirea noastră: cum eu sunt și cum tu ești.
Cu lacrimile călătoare învăluite de vânt,
Tot prin iernile-nghețate, cu fulgii căzând.
Pașii tăi ai vrea să fie, iară fără de sens,
Precum copacul stelar din întregul univers.
Pământul
pe care stăm
Pământul pe care stăm, freamătă de doruri,
Soarele ce îl cătăm, strălucește în decoruri.
Peste copacii trufași ce ne apără cu umbră,
Printre stropii de ploaie când sunt reci și tulbură.
Peste florile ce plâng de prea multă căldură,
Peste amintiri albastre prinse-n câmp la arătură.
Peste vară, peste toamnă și iarna sinistră
Peste unii-ndrăgostiți cu povestea lor cea tristă.
Peste cei care-au trecut, ani și ani la rând,
Cu neșterse amintiri în suflet adăpostind!
Pământul pe care stăm, freamătă de doruri,
Soarele ce îl cătăm, strălucește în decoruri.
Peste copacii trufași ce ne apără cu umbră,
Printre stropii de ploaie când sunt reci și tulbură.
Peste florile ce plâng de prea multă căldură,
Peste amintiri albastre prinse-n câmp la arătură.
Peste vară, peste toamnă și iarna sinistră
Peste unii-ndrăgostiți cu povestea lor cea tristă.
Peste cei care-au trecut, ani și ani la rând,
Cu neșterse amintiri în suflet adăpostind!
 |
| Constanța Abălașei-Donosă - Brăila |
Ochi ce
caută iertarea
Ți-ascunzi ochii vinovați care caută iertarea,
La margine de timp așteaptă, să-ți vină chemarea!
Chemare spre bucurie, ori către tristețe,
Ce să te cuprindă-n brațe, spunând că e binețe!
Voi cere din nou răspunsuri care n-ai să le găsești,
Mult ți-a plăcut s-ascunzi; nu să dăruiești.
Acum vei fi pustiul plin de amăgire,
Prizonier al soartei, fără de iubire!
Mai multe poezii și profilul autoarei
aici: Constanța Abălașei-Donosă
Pagina Facebook: Constanța Abălașei-Donosă
Pagina Facebook: Constanța Abălașei-Donosă
Copyright © 2020 Constanța
Abălașei-Donosă
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.