***
Sufeream de încremenire -
Vorbele se roteau în jurul meu
ca niște păsări moarte,
era carnea mea
ochiul desfrânat al tuturor obsesiilor,
erau îndoielile mele
apele tulburi în care mă zbăteam
și nu mă opream,
nu mă opream din întrecerea cu alții,
nici acum n-am înțeles
că întrecerea e întotdeauna
cu forțele tale sleite, frânte...
O, și ce puternică eram
și ce întărită alergam,
ușoară și tânără ca o pasăre nenăscută,
când soarele mă prindea în vraja lui
și mă desfăta în apele văzduhului -
ca un râu sidefiu rămâneau în urma mea
lacrimile ploilor.
Vorbele se roteau în jurul meu
ca niște păsări moarte,
era carnea mea
ochiul desfrânat al tuturor obsesiilor,
erau îndoielile mele
apele tulburi în care mă zbăteam
și nu mă opream,
nu mă opream din întrecerea cu alții,
nici acum n-am înțeles
că întrecerea e întotdeauna
cu forțele tale sleite, frânte...
O, și ce puternică eram
și ce întărită alergam,
ușoară și tânără ca o pasăre nenăscută,
când soarele mă prindea în vraja lui
și mă desfăta în apele văzduhului -
ca un râu sidefiu rămâneau în urma mea
lacrimile ploilor.
Dislocăm aerul pe unde trecem
Oferim timp celorlalți
Lăsăm primăverile în urmă
Cu miresmele lor tulburi și dulci
Uneori ne furișăm în cimitire
Să despărțim pe cei vii de cei morți
Am văzut ce rămâne în urmă
Aerul nu mai miroase a nimic
Drumurile se întind nefiresc de șterse
Lumea se întoarce de pe o parte pe alta
Să facă loc altor morminte.
Amiază
de vară
Câmpurile ațipind sub vipia amiezii,
case, copaci, cimitire,
animale obosite adulmecând
miriști părăsite de ploi,
și peste toate setea noastră de timp,
zvonurile tinereții trecute...
Sunt viu, îmi vine să spun,
port libertatea ca pe-o cămașă de fân
pe care a înflorit, ultima oară, zăpada.
case, copaci, cimitire,
animale obosite adulmecând
miriști părăsite de ploi,
și peste toate setea noastră de timp,
zvonurile tinereții trecute...
Sunt viu, îmi vine să spun,
port libertatea ca pe-o cămașă de fân
pe care a înflorit, ultima oară, zăpada.
Fericire
promisă
Mă trezesc cu ochii cârpiți de frica
unei noi zile
îmi sorb cafeaua picătură cu picătură -
balsamul zilelor diluat în leșia asta fierbinte
în fiecare dimineață scriu un vers
cu ochii pe fereastra apoasă a
depărtărilor
un dor greu de suportat străbate
altfel de păsări -
sunt cele care-au plecat să adune
firimituri din boabele de fericire.
***
Aud cum țipă liniștea
Ascuțind ferăstrăul timpului
Adăpostiți prin ninsori
Aud din cer
Îngeri troienind peste noi
Cu flori de mătase.
Toamnă
Ascunde-mă toamnă în cămările tale
Pline de ambră și de vin rubiniu
Pe drumuri de somn și lumină târzie
Să rostogolim cuvinte în salba de miere
A clipei ce stă prea puțin.
Acasă
Goluri mari în încăperi mici
Obiectele toate despărțite de pereți
Fruntea ta primind ghilotina ca pe un mir
Amintiri, efigii dintr-un alt timp -
Ce să fac cu cei plecați
Unde să-i așez, pe ce raft în ordine ca
un timp
Invers
Ce să pun în locul lor, unde să-i înrămez
Cu ce să umplu golurile mari din
încăperile tot mai mici?
Nocturnă
Gările sunt gurile negre ale orașelor,
respirația lor urât mirositoare
Plecări, sosiri – niște repere,
Realitatea însăși e doar așteptarea.
Când plouă peste gări
Așteptarea sună ca un mormânt
Peste care orașele își aștern nepăsarea.
Orașul...
Orașul prin care trec grijile mele curente
o mandibulă ce apasă pe lehamitea zilelor minuscule
o plasă în care gândacii frământă gândurile cenușii
nimic nu respiră, nu mai e aer, ci doar o teroare lentă
fruntea plecată a frunzelor ce mor în aerul
plictisit de câteva toamne încoace.
Ultimul
val
Treceam prin ziua de azi,
mă așezam în cumpăna ei,
dar era ceva tranzitoriu
și foarte străveziu în alergarea orelor -
ceasurile se scurgeau
fără să le trec pe răboj
fără să tălmăcesc strânsura lor -
Doar în umbra ce se lățea înțelegeam
că trec de jumătatea drumului,
mă împiedic tot mai rău de noduri adânci
și ce respir e doar inerția ultimului val.
mă așezam în cumpăna ei,
dar era ceva tranzitoriu
și foarte străveziu în alergarea orelor -
ceasurile se scurgeau
fără să le trec pe răboj
fără să tălmăcesc strânsura lor -
Doar în umbra ce se lățea înțelegeam
că trec de jumătatea drumului,
mă împiedic tot mai rău de noduri adânci
și ce respir e doar inerția ultimului val.
Veronica Baciu (n. 21 iunie 1964, Caracal): Absolventă a Facultății de Istorie-Filosofie din cadrul
Universității din București. Profesor de științe socio-umane la Liceul Teoretic
“Mihai Viteazul” din Caracal. A publicat în revistele literare Sintagme literare (redactor șef Geo Galetaru, Dudeștii Noi), Amurg
sentimental (director Ion Machidon, București), Vitralii Romanațene
(redactor șef Paul Aretzu, Caracal), OltArt (redactor
șef ConstantinVoinescu, Slatina), Rotonda valahă (redactor Ioan Barbu, Râmnicu-Vâlcea)
și pe platformele literare
online Literatura de azi – Liternautica, Qproza, Qpoem, Literatura pe ritm,
Expresia ideii, eCreator, Cercul literar de la Cluj.
Premii literare:
Premiul II și Premiul revistei “Litere” (pentru proză, la Festivalul Național de Literatură “Marin
Preda”, Alexandria, 2016)
Premiul II
(pentru proză, la Concursul de creație literară “Vara visurilor mele“, organizat de revista “Amurg sentimental”,
București, 2017)
Premiul II
(pentru proză, la Concursul de creație literară organizat de revista “Itaca”, Revista pentru scriitorii
din diaspora, 2017)
Prezențe în antologii
literare:
Jurnal de călătorie (proză, antolog Ana Nedelcu, editura Explorator,
Ploiești, 2016)
Zbor de primăvară (poezie, antolog Ion Machidon, editura Amurg sentimental,
București, 2018)
Vara cuvântului (poezie, antolog Ioan Romeo Roșiianu, editura eCreator, 2018)
Fântâni
(proză, editura Colorama, 2019)Necuprinsul din așteptare (poezie, editura Helen, 2022)
Debut editorial:
Timpul cel repede (proză scurtă, editura Colorama, Cluj-Napoca, 2018)
Citește mai multe poezii aici: Veronica Baciu - Șlefuiesc cuvinte
Pagini Facebook: Veronica Baciu/Vibrația clipei prezente
Pagini Facebook: Veronica Baciu/Vibrația clipei prezente
Copyright © 2019 Veronica Baciu
Utilizarea
integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.