Lavinia Elena
Niculicea - Poet cu normă întreagă - Elegiile iubirii (volum publicat de editura Betta ca
urmare a premiului III obținut de
autoare în cadrul ediției a II-a / 2019 a Concursului Național de Poezie “Radu
Cârneci”, 2019): Zămislind în sufletul
său candid iubirea de cuvânt, Lavinia a înțeles că poezia înseamnă altceva: "dreptul sufletului de a respira… întâlnirea de grație cu Dumnezeu… speranța
într-o lume plină de sens, prin care oamenii mai pot iubi" (Interviu în Așii
Români, mai, 2019). Lirica sa înseamnă: ploaie de gânduri, iubire de artă și de
oameni, de florile Cerului, de decembrie înghețat, de tainele existenței
copilăriei... Tăcerea îi prelungește trăirea efemeră, iar radiografia visului
reprezintă un punct de sprijin, iubirea pentru Dumnezeu sugerând simbolul
destinului uman. Poeta a înțeles că inefabilul poetic este un zbor la
altitudinea dorului pe tărâmul iubirii. Ea surprinde prin nota de optimism și
prin dimensiunile interioare ale sentimentului de dragoste pentru tot ce o înconjoară.
Poezia sa reprezintă o treaptă a devenirii esteticii frumosului spre lumină.
(…) Elegia Laviniei Elena Niculicea ne umple de nemărginire precum primăvara de
muguri, îndeosebi prin transfigurarea unui cod de sentimente indescifrabile,
propuse nouă cititorilor spre decriptare. (extrase din prefața volumului – Poeta iubirii – semnată de Nelu Barbu)
Lacrimă de sare
Te-aştept pe un ţărm atins de cuvânt,
Un dor îmi apasă pe tâmpla din vis.
Muşcăm amândoi dintr-un măr interzis,
Muşcăm amândoi dintr-un măr interzis,
Gustăm împreună din cer
şi pământ.
Prin chemarea
tărâmului cu îngeri.
Cerul descântă a
nopții poezie…
Iubirea noastră nu-i simplă fantezie,
E lacrimă de sare pe obrazul unei veri.
Iubirea noastră nu-i simplă fantezie,
E lacrimă de sare pe obrazul unei veri.
Ne spală gândul
rezemat de lună,
Valuri flămânde,
sărată sărutare.
Apusul calcă cu
talpa, marea nebună.
Hipnotizaţi de
talazuri cu buze fierbinţi,
Ne vom afla pe
acelaşi mal de cuvânt,
Să pescuim din
adâncuri lacrimi de sfinți.
Poet cu normă întreagă
îmi pun
gândul inocent
pe ghilotina timpului
cu miros de mușcate sălbatice
pe ghilotina timpului
cu miros de mușcate sălbatice
ispășesc clipa cu pleoapele
deschise către mâine
visul înghețat să sărute
deschise către mâine
visul înghețat să sărute
coapsa primăverii la
orizont
cerul îmi
lustruiește aripile ponosite
să pot zbura la altitudinea dorului
ciugulit de păsări dezmoștenite
pe tărâmul iubirii
să pot zbura la altitudinea dorului
ciugulit de păsări dezmoștenite
pe tărâmul iubirii
să pot fi poet cu
normă întreagă
în slujba lumii
în slujba lumii
Zâmbet (im)perfect
trag
peste suflet durerea
o
bluză mult prea strâmtă
aştept
să-mi încheie nasturii
insolitelor
gânduri
liniştea
pe
dos îmi iau sentimentele
să
mi se lipească de buze
un
zâmbet (im)perfect
rotunjesc
jumătățile de adevăr
prin
tăceri cu miros
molipsitor
de viață
Dincolo de stropii grei
plouă
norii nostalgici pun monopol
pe stările mele
norii nostalgici pun monopol
pe stările mele
învăţ
să-mi întind aripile chircite
dincolo de stropii grei
și frâng cerul nostru
ca pe o pâine aburindă
să mă hrănesc cu firimituri
de zbor
dincolo de stropii grei
și frâng cerul nostru
ca pe o pâine aburindă
să mă hrănesc cu firimituri
de zbor
la
masa tăcerii cinez cu viitorul
să-mi fie lacrima
să-mi fie lacrima
șoapta
începutului
viața să mă soarbă dintr-un pahar
cu etichete de stele
viața să mă soarbă dintr-un pahar
cu etichete de stele
Jocul de-a iubirea
Minţile ni s-au îndrăgostit
la primul gând
că-mi eşti, că-ţi sunt.
Ca doi copii tânjeam să intrăm
în jocul iubirii.
Ne-am jucat până inimile
au aprins universul cu fiori
nedezlegaţi de primii părinţi.
Arterele ne tremurau
de atâta roşu,
prin vene ne curgeau
irizaţii de albastru,
pictând din joacă un tablou
suprarealist.
Ne-am împrumutat unul altuia dorul,
că nu mai ştiu unde încep eu
şi unde te sfârşeşti tu.
Operată
pe cord deschis,
simt
dureri neştiute.
Acum tac,
să-ţi aud primul gând.
Sunt ploaie
Sunt ploaie de vară,
mă preling pe buzele-ţi moi,
îţi sărut infinitul regăsit,
sorbind-ţi cu sete
lacrima
din colţul zâmbetului,
amară ca o cafea băută
pe fugă.
Marea o simt în ochii-ţi adânci,
gustul lor e dulce-sărat
la fel ca viaţa…
Înot printre valuri de suflet,
lovindu-mă de gândurile-ți
mă preling pe buzele-ţi moi,
îţi sărut infinitul regăsit,
sorbind-ţi cu sete
lacrima
din colţul zâmbetului,
amară ca o cafea băută
pe fugă.
Marea o simt în ochii-ţi adânci,
gustul lor e dulce-sărat
la fel ca viaţa…
Înot printre valuri de suflet,
lovindu-mă de gândurile-ți
colțuroase.
Înserarea – paravan
pentru iubirea ce tăinuieşte
paradisul,
Înserarea – paravan
pentru iubirea ce tăinuieşte
paradisul,
ne picură pe
creștetul visului
nectar de stele.
Iubeşte-mă ca un
copil,
cu luna în privire,
pe ţărmul scăldat
de iluzii,
atingând cu gândul,
talazurile fericirii.
cu luna în privire,
pe ţărmul scăldat
de iluzii,
atingând cu gândul,
talazurile fericirii.
În ritmul zărilor
marine,
ne vor invita la dans
ne vor invita la dans
pescărușii.
Copyright
© 2019 Lavinia Elena Niculicea
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.