Ca un
izvor poetul
lăcrimează un înger
sechestrat sub o stâncă
şi osteniţi drumeţii
îngenunchează în faţa lui
frângând grumazul
lung al setei
Zvonuri
zice lumea că m-am sălbăticit
că las deseori furtuna
să-mi intre nestingherită pe poartă
dar ce aţi vrea
în loc să deschid poarta, s-o sar
sau să fac de pază înarmat cu un par
se spune că din ce în ce mă înrăiesc
că ţin sub pernă veşnic un cuţit
pe care îl ascut noaptea
la un polizor ceresc
cu ce-aş putea tăia, însă, anumite file
din cărţile de basme
ca să n-am în somn
neguri şi fantasme
se anunţă chiar că am înnebunit
cică aş fi fost zărit
lustruind asfaltul în oraş
cu o bonetă de doc
furată unui ostaş
cine ar putea altcumva să facă
dacă tocmai pe acolo
iubita lui trebuie să treacă
Soldat
în Armaggedon
era miez de noapte
şi oul crăpase
în cuibul moale al timpului
când în geamul lui
ce suna ca bronzul
cineva bătu de trei ori, rostind
„sunt Emisarul, e capătul vremurilor
în Imperiul omului
Armaggedonul a început
de o parte se află Dumnezeu
care a fost, este şi va fi
de cealaltă parte se găseşte diavolul
alege tabăra şi fii soldat
în lupta finală dintre bine şi rău”
apoi dispăru nevăzut, cum venise...
deci era adevărat
războiul spaimei începuse
trebuia să plece la luptă
şi nu avea nimic pregătit, nici arme,
nici armură
se linişti însă luminat de un gând
„va fi bine, cu Domnul mă voi îmbrăca
şi credinţa în El îmi va fi armă şi
scut”
şi soldatul plecă în grabă la luptă
versul,
dragostea şi moartea
Îmi zicea mama, când iar plecam de acasă
din Pietroşiţa, sfântul loc al naşterii
mele
„Ţi-ai luat geanta, artistule, şi-ai
plecat”.
Voia să fie persiflantă şi dură,
ce altceva putea să facă ea, unica,
îndumnezeita,
până la dangătul dintr-o dungă
şi dincolo de el, pentru cei şapte copii
şi singurul bărbat pe care i-a hărăzit
pronia.
„De ce mi-ai stricat numărul, Doamne”
interoga ea hohotind, cerul, când a
murit
fratele-meu Petre împuşcat în armată.
„Condoleanţele mele”, i-a spus cineva
când,
ca-ntr-un dezastru cosmic, a pierit
tata,
„Ce să fac cu ele maică dacă omul meu ăl
bun
nu mai e”, a zis mama scâncind şi
frângându-şi
pierită mâinile
(n-am întrebat-o niciodată dacă ştie
ce-s alea condoleanţe).
Eu, „artistul” ce făceam: îmi luam
geanta
şi plecam din felurite motive (de
neastâmpăr,
de milă, de silă, de teamă, de dor...),
căci trebuia să mă mişc, să mă rup, să
fug...
„Am cumpărat, mamă, grâuşor, să-ţi fac
colivă
şi batiste, şi lumânări am cumpărat că
nu mai ştiu
dacă vii întreg, înapoi,
că eşti rău când bei, mândru, nesupus şi
poet”.
Îmi spunea de fiecare dată când fugeam
de lângă ea şi mă mângâia, şi-mi pupa
ochii,
şi-mi săra faţa cu lacrima ei dulce şi
însângerată
şi mă întuneca şi mă lumina, Doamne.
Pe Constantin l-a întrebat odată şeful
de post
din comuna noastră
„Unde e frate-tău, acela, poetul, că se
interesează
la judeţ de el”, „Ce mă-ntrebi pe mine
dom-le”,
s-a răstit frate-meu la miliţian,
„Ia-ţi merinde-n traista şi caută-l”.
Acum nu mai sunt cum eram, dar nu-mi
regret
donquijotismul, neîmplinirile,
risipirile...
„Ce ţi-e scris în frunte ti-e pus”.
Cerbicia mi s-a mai frânt, cu alcoolul
am rupt-o
de mult, poliţia nu mă mai aleargă de
colo-acolo
lumea nu mă mai ocoleşte ca pe un
ciumat,
mama nu îşi mai mijeşte ochii în poartă
după mine.
Doar poezia mă mai adastă însă, şi
iubirea
şi ideea morţii, mistere tulburătoare,
obsedante...
cu care am mărşăluit întotdeauna,
aproape, umăr lângă umăr
suflare lângă suflare.
Rara
avis, cuvântule, te caut
Înverzitule, înfloritule, neofilitule
Nu te lepăda de mine, cuvântule
Cum nu mă voi lepăda nici eu
De ţara mea, de neamul meu, de numele
meu
Şi de pământul acesta reavăn şi greu
Pe care mă fac cruce cu faţa în jos
Pentru a avea mereu un suflet frumos
Şi pentru a-l simţi în pielea cu porii
deschişi
Cum simţi până la os cărbunii aprinşi
Auritule, oţelitule, plumbuitule
Nu mă ocoli, cuvântule
Fă-mă glonţ, fă-mă sabie, fă-mă bici
Să nu-mi fie milă, să nu-mi fie silă
De inevitabile însângerări
Să nu am nici în vis, în piept remuşcări
Pune-mi şaua şi frâul tău fermecat
Să-ţi fiu telegar docil şi învăţat
Să te port până la marginea neuitării,
mereu
Ca pe un viteaz, ca pe un rege, ca pe un
zeu
Ion Iancu Vale (Iancu C. Ion, n. 2 mai 1947, Pietroşiţa, Dâmboviţa): A urmat cursurile
şcolii elementare în comuna natală. Și-a continuat studiile în Sinaia, Fieni,
Braşov şi în Bucureşti. A practicat mai multe profesii şi activităţi precum:
strungar, lăcătuş, muncitor forestier, mic funcţionar, fotograf, geolog,
ziarist, animator cultural... Ion Iancu Vale este ceea ce se cheamă, prin
excelenţă, un autodidact, fiind un cititor înrăit şi un neobosit peregrin având
deviza: „O clipă de răgaz două, trei pagini”. El a colindat ţara, dar şi
meleaguri străine, contactând şi având relaţii cu oameni din diverse categorii
sociale şi cu felurite îndeletniciri, fapt ce-i conferă o bogată cunoaştere şi
experienţă de viaţă. Ca jurnalist, a fost redactor la Jurnal de Târgovişte
(1993), Legea lui Ţepeş (1994), Jurnal de Dâmboviţa (1994-1996), Realitatea
Dâmboviţeană (1996-1999). A mai colaborat sporadic la România liberă,
Oglinda, Libertatea, Litere ș.a. Este fondator al
publicaţiilor de informaţie Obiectiv de Dâmboviţa (redactor-şef,
1999-2002), Informaţia Zarandului (redactor-şef, Ineu, 2000-2002), Singur
(redactor-şef, Bucureşti, 2001-2002) precum şi redactor-şef al săptămânalului
naţional de investigaţie Justiţiarul (2002-2006). A creat câteva edituri
efemere, iar din anul 2007 este director fondator al revistei de cultură Climate
literare, înfiinţată la Târgovişte.
Ca poet, născut şi nu făcut, a debutat în revista
studenţească Amfiteatru (1986), colaborând în continuare la revistele
importante ale vremii. După 1989, a publicat în numeroase alte reviste de
literatură şi cultură din ţară şi din străinătate. Debutul în volum are loc în
anul 1998 cu cartea de poezie Lupii la mare, apărută la Editura Realitatea
Dâmboviţeană. A publicat, în continuare, cărţile de poezie Înger sechestrat
(Editura Sfinx 2000, Târgovişte, 2004), Soldat în războiul final (Editura
Macarie, Târgovişte, 2006), Revelaţii (Editura Bibliotheca, Târgovişte,
2013) și Singur în turn (ediție antologică, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2014).
Copyright © 2019 Ion Iancu Vale
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.