***
tatăl meu era un elf al luminii
mama o simplă florăreasă din Obor
am ieșit din pântecul ei cu un scâncet
prevestind dureri neștiute încă
nu am vrut să deschid ochii să văd lumea
aceasta
care mă amăgea cu un sfârc
de parcă știam că viața îmi va demonta
toate jucăriile
nu moștenisem nemurirea tatălui
dar plângeau în mine toate păcatele
mamei
am fost "cumințenia
pământului"
nu îndrăzneam să mut niciun gândac de la
locul lui
de teamă să nu tulbur ordinea firească a
lucrurilor
cezarul venea uneori să-mi inspecteze
pulsul fiecărei
dezamăgiri
aveam planuri mărunte
bucurii mărunte
regrete mărunte
gânduri mărunte
vise mărunte
doar sufletul îmi era pantagruelic
***
adorm în tăcerile tale
mă trezesc în nedumeririle mele
nu s-a întâmplat nimic
monotonia aceasta absurdă mă-mpinge
afară din mine
e ger în secunda ce ne fecundă cu dinți
colțuroși ascuțiți de prea multă vină
nu mai ești tu nu mai sunt eu
"divina comedie" a lui dumnezeu
ci o banală rutină
iar templul acesta odată măreț
acum e ruină
redă-mă pământului antigona
să pot inspira lumină
***
purta un trenci obosit
în inimă o văgăuna și câteva mări moarte
semăna cu un mandarin uneori
părul vâlvoi mâini noduroase
rădăcinile înfipte în mizeria propriei
sorți
ascundea la piept arcușul și vioara care
mai scârțâia
nevrotic
bătrânul cu bățul
strigau batjocoritor șmecherii din
cartier
câte-un marinar afumat îl mai scuipa
prietenește pe frunte
pantofi cu toc înalt cizme cartier îl
călcaseră de-atâtea ori în
picioare fără milă
indiferența lumii îl apăsa ca o dună
neagră și grea
era doar o flașnetă veche la care cânta
sadic un rechin
un nimeni în bătaia nopții
dar sufletul îi mirosea a valhalla
***
un pix
o piatră
o ură sălcie
așa se construiește absolutul
din așternuturi murdare
din dureri prin care vântul se crapă
din negrul cu care oamenii îți
creionează fiecare răsuflare
tu nu semeni cu ei
ai nasul unei clipe dantelate și precare
fruntea îți este netedă și barbară
iar ochii
ochii sunt povara lui dumnezeu
când ți-e foame de un miraj
când dezgustul îți inundă toate celulele
te zbați între flux și reflux
te rătăcești în floarea-soarelui
doar atunci
semeni cu o blândețe
jumătate inimă crudă
jumătate rană
semeni cu toate miriapodele pământului
cu o mirare
cu o tablă de șah
dar niciodată cu fața ascunsă în verde
de paris
***
ia-mi inima în dinți femeie
simte-o
este încă vie
e derutată și confuză
dar încă-mi poartă fulgerul din toamne
sunt misogin
eternul macho
actorul ofilit din parodie
sunt ventrilocul rânced din pustie
întoarce-mă pe dos femeie
strivește-mi nepăsarea cu un zâmbet
voi înflori a câtă oară
din mucegai
din rapsodie
ia-mi inima în cuget doamnă
ascult-o
este poezie
***
în garsoniera mea de la etajul opt
inima bate în rime
pământul e departe
cerul e la un vis distanță de mine
și îmi strânge-n retină
tot focul ce țipă în sufletul meu
în peștera facerii sunt doar eu
uneori nihilistă
alteori futuristă
cu gânduri aprinse de prometeu
acolo
"la vie en rose"
și liniștea coboară în sânge
iubesc în secunde
oftez în culori
păcatul de-a plânge
***
sunt călătorul cu numărul 888
revoluționarul cu sufletul pătruns
muribundul care mai are ceva de spus
oamenii sapă în mine tunele de temeri
în căutarea "lânii de aur"
tristețile-mi sunt analizate la
microscop
sunt "sânge-mâl" într-o lume
invadată de troli și brontozauri
în care puritatea e păcatul suprem
împart roșul la doi
luna la mii de păcate
respir ultimele firimituri de gânduri
prelinse din oceanul romanței
știu că oamenii nu vor înceta niciodată
să-mi răscolească misterul
să mă scuture de romantism
să mă picteze în gri
azi mă ascund în psihoza de miercuri
cuvintele le voi reinventa într-o altă
zi
***
nord
apocalipsă uitată-n trecut
în partea mea de cosmos ninge cu mirări
cu urme de inimi sigilate ce fulgeră-n
dureri absurde și măști de împrumut
sud
saltimbancul mai fură o stea căzătoare
cu sute de fețe
și urlă în versuri nu sunt un proscris
sunt vis prigonit ascuns printre rânduri
desculț alungat spășit construiesc noi
ceruri pe pământ pentru tine tandrețe
vest
egoismul îmbracă o formă divină
istericale logoree farduri ce curg pe
obraz
rutină oboseală strigoi demență acută
naftalină
în absența ta iubire soarele se va
ascunde de noii prădători fără vină
est
acolo ești tu înger blând pitit într-o
carte
tu pâlpâi tăcut ca o candelă-n noapte
mai stins mai pierdut printre șoapte
răsari abătut printre suflete moarte
***
moartea tocmai revenise de la tropice
amăgitoare ca o felină
la un bilet de avion distanță de mine
s-a uitat fix în sufletul meu și m-a
întrebat
sunt frumoasă
am început să fluier a pagubă a
ceaikovski
învățasem demult să fluier de pe vremea
când am aflat că orizontul mi se-ngustează bandă cu bandă
ești frumoasă îi spun
fie ce-o fi
nu te iau nu vreau să te vindec de
singurătate
viața mă aștepta la un vis lumină
***
copilul fără niciun suflet alături nu
plângea
crescuse cu amar și țipete în loc de
lapte
învățase umilința și blestemul capului
plecat încă de la primii pași
oamenii erau o toxină pentru el
el un deșeu nereciclabil pentru oameni
era fiul pământului și al nimănui
fuiorul netors
povestea niciodată spusă
speranța fără ziua de mâine
avea un tatuaj în loc de inimă
și răni fără de suflet
destinele pășeau nepăsătoare pe caldarâm
pantofi cu toc înalt cizme de brand
bocanci militărești îl bătătoreau fără milă
în timp ce el își împărțea bucata de
pâine cu alte animale fără stăpân
uneori se uita pe furiș pe fereastra
unei case
dorea să vadă o mamă și-un tată
așa cum auzise el în poveștile de la
cămin
trupul firav i se umplea cu o energie
sălbatică trepidantă
când o vedea pe mama care timp de opt
secunde era doar a lui
dar nu
el e războinic al străzii
el nu poate plânge
nici azi nu a sosit marfarul cu suflete
Note despre mine
însămi:
Alexia Bădescu (Magdalena Schulman, n. 27 august 1968, Drobeta Turnu Severin;
locuiesc în Londra): Sunt absolventă a Colegiului Național “Traian”
din Drobeta Turnu Severin (promoția 1987) și a Universității din Timișoara (promoția 1992). Am făcut
parte, timp de câteva luni, din Cenaclul Lira 21 în urmă cu opt ani. Am
renunțat repede la scris deoarece am plecat în Anglia. Am mai scris ocazional
poezii, dar le trimiteam doar prietenilor și cunoscuților din mediul online. Am
reînceput să scriu acum 6 luni și ceva, după o pauză destul de lungă. Mi s-au
publicat mai multe poezii în revistele Ante Portas și Sintagme
Literare. Citește mai multe poezii aici: Alexia Bădescu - Dragostea expiră
Copyright © 2019 Alexia Bădescu (Magdalena Schulman)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.