De la o vreme
În fiecare zi
Mă hrănesc cu prezentul.
Are gust de grâu fiert
În apă tulburată
De zgomotul minciunii
Întronată
În scaunul adevărului.
Aranjat pe tăvi electorale
Îţi soarbe privirea
Şi încântă auzul.
El duce
O bomboană
Amăruie, dulce
Pe care
Aşteptarea îndelungată
O topeşte uşor.
Azi am schimbat meniul.
Am muşcat din copilărie
Şi m-a cuprins
Fericirea.
Sub
linia tangentelor cu vise
Te-ai presărat în cercuri circumscrise.
Când raza a ajuns până la mine
Ai tresărit, simţind că-ţi este bine
Sub linia tangentelor cu vise.
Trezit din adormire, simţământul
Împodobit cu florile iubirii
Începe paşi pe drumul cuceririi
Şi face pe vecie legământul.
Cercurile se înalţă-ncet spre cer.
Noi suntem ca-n baloanele de spumă
Învaluite în pânza de mister.
Vedem cum curcubeie se adună,
Dau culoare clipei, se desfac şi pier.
Doar gândurile sta-vor împreună.
În
balanța existenței
Exteriorul şi interiorul meu
Sunt în echilibru.
De când m-am născut
EU-l “stând de veghe”
Pune în balanţă
Gând şi trup din lut.
Exteriorul
Mereu îmbrăcat
În mantia prezentului
Neobosit,
Alertat
Cerne tumultul vieţii.
Interiorul
Caută şi adună
În timpi cu soare
Sau cu lună
Izvoare nesecate
Ale cunoaşterii
În balanţa existenţei
Interiorul şi exteriorul
Întrupate-n gând şi faptă
Dau fiinţei mele
Echilibrul.
Simțiri de primăvară
Un vânt calduţ vrea iarba s-o trezească,
Cu-aripa indulgenţei o mângâie.
Azi prin livezi mireasma amăruie
Vă
cheamă inimile să iubească.
Au înflorit ieri corcoduşii iară.
Albinele se dezmorţesc la soare.
Pe-alocuri floarea paştelui răsare
Şi seara-ntârziată lin coboară.
Vârtejul dragostei ne înfioară,
Inima adună cei frumos din noi
Simţim atunci că este primăvara.
În lume, el şi ea prinşi mereu în doi
Cheamă copilăria din cămară
Şi stinge lampa cu griji şi cu nevoi.
Cuprinși
de așteptare
Megafonul gării
În care timpul parcă face popas
Anunţă cu entuziasm
Staţia 1989.
Trenul personal
Abia îşi trage răsuflarea
Sub povara vremurilor.
Milioane de români coboară.
Aşteaptă acceleratul de seară
Cu destinaţia
“Vremuri bune.”
Pe peron călătorii consumă
Ultimile rezerve de părţi sociale
Adunate forţat
Sub piciorul dictaturii muribunde.
Ei cumpără gumă de mestecat
Importată şi frumos înfăşurată
În hârtie poleită cu speranţe.
Pe celelalte linii
Trenuri de marfă
Duc în ritm accelerat
Trupuri de pădure
Ce viaţa chiar şi-au dat
Luptând cu jaful discreţionar.
Pe linia făra stop
Circulă trenuri accelerate
Ce duc vagoane încărcate
Cu fabrici şi uzine.
Pe linia mică
Trec vagoane ce duc materie cenuşie
Brăzdată de multe circumvoluţiuni.
Au destinaţia “lumea mare”.
Se duc să lumineze
Găurile negre ale ştiinţei
Departe de patria mamă
În timp ce românii
În gara minciunii
Cuprinşi de aşteptare
Au timp doar să viseze.
Visez o
Românie mare
Visez o Românie mare
Să n-aibă Prutul la hotare
Să aibă oameni drept temeiuri
Ce
poartă-n suflet obiceiuri
În limba ce conţine “dor”
Cuvântul nască tricolor
Un roşu dor
Un galben soare
Şi un albastru până-n zare.
Pământurile sub picior
Să fie roditor ogor
Ochi dulci să facă orişicui
Că nu permitem nimănui
Să ne ia brazda din arat
În care grâul semănat
Udat cu doruri e să crească
Născuţii-n ţara Românească
Vrem
cerul ei senin sa fie.
În cântecul de ciocârlie
Crească-ne pruncii pe poteci
Bând apa din izvoare reci
Şi pline de înţelepciune
Că-n ele au turnat de veacuri
Strămoşii noştri fapte bune.
Toţi să horească-n bucurie
În veacurile ce-or sa vie.
În
tăcerea serii
Dansează flacăra în gura sobei.
Stinşi tăciuni în margini o admiră mult.
În tăcerea serii stau şi mai ascult
Lemnele cântând iar povestea vorbei.
Pisi în culcuş doarme fără vise.
Din firidă iese calmul sforăit.
Fulgii de zăpadă iar s-au răspândit
Şi-au acoperit casa ce-adormise.
În tăcerea serii amintiri vorbesc.
Muza e în prag, iar mă vizitează.
N-a adus cuvinte, dar tot o iubesc.
Lângă mine des, mă îmbărbătează
Să îmi caut drumul scriitoricesc.
Eu privesc pe geam. Fulgi de nea
valsează.
Domnica Vărzaru (n. 18 octombrie 1949, satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, judeţul
Dâmboviţa): După terminarea
cursurilor primare şi a celor gimnaziale în comuna natală şi absolvirea lliceului
“Constantin Carabella” din Târgovişte,
a frecventat cursurile Facultăţii de Automatică din cadrul Institutului
Politehnic din Bucureşti, obţinând diploma de inginer în specialitatea
automatică (promoţia 1974). Și-a desfăşurat activitatea profesională, mai întâi
ca analist-programator la Centrul de calcul al Centralei Industriei
Confecţiilor din Bucureşti, iar apoi ca profesor-inginer la Liceul Industrial “Tudor Vladimirescu” din Bucureşti şi la Liceul Industrial “Mircea Eliade” din Bucureşti. După pensionare s-a stabilit în comuna natală. Domnica
Vărzaru a publicat versuri în revistele literare Armonii Culturale
(Adjud), Cetatea lui Bucur (Bucureşti), Climate Literare (Târgoviste),
Observatorul (Toronto), Destine Literare (Montreal), Eroica
(Târgovişte), Casa Noastră (Târgovişte), Arena Literară (Bucureşti),
Litere (Târgovişte) ș.a. Este membră în Liga Scriitorilor Români
(filiala Bucureşti) și în Societatea Scriitorilor Târgovişteni.
Versuri publicate
în antologii:
Actori printre astre (vol. I, coordonator
Gheorghe Stroia, editura Armonii culturale, Adjud, 2016)
Simbioze Lirice (vol. 20, coordonator Rodica Elena Lupu, editura Anamarol, Bucureşti,
2016)
Volume publicate:
Ora năucă
(poezii, Târgoviste, 2015)
Soare grăbit (poezii, Târgovişte, 2018)
Copyright © 2019 Domnica Vărzaru
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.