LIVIA MARIANA GHIGHILICEA
fiecare
supraviețuire cu viciul ei nu demult am aflat
cât
despre sfințenie ar fi mai bine dacă am tăcea-o
nu
se deschide cerul așa cum se deschid
abatoarele
la
oră fixă
pentru
curățarea sângelui de pe trotuar
păcat
Sforile copilăriei
în
copilărie îmi purtam gândurile în buzunarul din față al cămășii
printre
bilete cu replici ale păpușilor pe sfoară
le
scoteam în lume doar noaptea când eram singure
le
alegeam ca pe boabele de fasole
necâștigător
rolurile
au fost împărțite copilelor cu ochi albaștri și breton franțuzesc
sforile
mi le-am legat la mână brățări
le
port și astăzi
ție
ți le-am tăcut pe toate
până
la lună și înapoi
În fiecare an, la 1 aprilie
îmbrățișare
rece brațul barierei prima oră
moment
numai bun pentru a cerși timp din cutia milei
cioburile
sparte aduc noroc atunci când reușești
să
le scoți pe toate
un
geam rămâne mai deschis decât albul norilor
e
mai ușor așa nu voi mai uita să încui mașina
lângă
cafeaua
s-a trezit înaintea mea
pe
jos
de
la izbitură
în
boxe urlă Freddie rag și eu aproape credibil
who wants to live
foreveeeeer
Acei ochi verzi care nu trec
o
lampă aprinsă o pereche de pantofi prea înalți o cicatrice cât un picior
un
degetar pentru frig
o
carte rugată pe un raft prăfuit o broșă mereu aceeași
lumânările
când se sting unde se duc
flacăra
lor se împarte în mod egal bătrânilor plecați
cu
buzunarele golite de vină
curcubeiele
au fost odată verzi ca ochii bunicii
ferestre
către viață
atunci
când nu mai ai cer îți croiești unul
îl
încapi pe tot în tine
îi
ceri iertare
e
ca atunci când toți ceilalți îți rămân prea mici
îți
strângi toate numele nescrise și le înghesui adânc în suflet
ai
tot mai puțin din tine și tot mai rar
apoi
creștem noi ne este dor
și
nu ne mai trece
Acesta nu este un câine
Aceasta
este o trompetă
rece
și udă
îți
trezește dimineața înainte să-și amintești
numele
ei
acesta
nu este un câine
aceasta
este o ureche
nesfârșită
în
ea concertează toate păsările lumii
vecinii
încă nemutați
poștașii
toți
acesta
nu este un câine
acesta
este un buchet de gladiole
mirosind
a
fân proaspăt
ecusonul
fiecărei reîntoarceri
acasă
acesta
nu este un câine
aceasta
este o coadă legată bine
de
inimă
printr-un
mecanism
al
naibii de simplu
Livia Mariana Ghighilicea (n.
31 octombrie 1981, Drobeta Turnu Severin; locuiește în Timișoara): În anul 2005 am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității de Vest din Timișoara, secția
Limbă și literatură germană-Limbă și literatură română. Între anii 2011-2013 am
urmat studiile de Masterat din cadrul aceleiași Universități, în domeniul Limbă
și Literatură, programul de studii: Comunicare Interculturală. În anul 2017 am
absolvit Facultatea de Științe ale
Educației , Psihologie și EFS a
Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cu specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.
În
data de 30 noiembrie a acestui an am primit Premiul Național pentru debut în
poezie „Traian T. Coșovei”, ediția a V-a. Poemele premiate (din ele fac parte
și cele trimise aici) au apărut într-un volum, Iarnă-mă, publicat la editura Tracus Arte. Dincolo de literatură, iubesc fotografia (pentru care mi-ar plăcea să am
mai mult timp), muzica și pe cele două vânătorese patrupede ale casei.
Pagina
Facebook: Livia
Mariana
Copyright ©
2018 Livia Mariana Ghighilicea
Utilizarea integrală
sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment