Daniela
Fărtăiș – Perspective: În aproape 18 ani de viață, primăvara m-a fascinat prin
frumusețea izbitoare a florilor viu colorate, a senzației de reverie dar și a
cataclismelor lăuntrice ce se petrec odată cu instalarea acesteia. Primăvara
creează un excelent echilibru sufletesc, o pendulare simfonică între tristețe
și bucurie, soare și nori, moarte și viață. Primăvara este cu desăvârșire un
izvor de gingășie, puritate și iubire.
Perspective
Inimi sunt desenate pe cer
de greutatea prematură
a curcubeului plin de mister...
Copiii aleargă desculți prin vise
cu tălpile, atingând polenul amintirii
și-l conturează cu lacrimile lor ascunse.
Fluturii se metamorfozează
in sărutări calde, pe umărul gol
cu dragostea lor care pigmentează:
Absolutul.
Îi e dor și dorului
de cafeaua amar de dulce
din ceștile cu incantații trimise focului.
Ticăitul ceasului se sparge în tăcerea absolută
împletită cu picături de rouă
cu glasul inimii care nu ascultă.
Venele îmi pulsează puternic
la fiecare adiere de vânt
și la fiecare silabă șoptită statornic:
De dor.
Inimi sunt desenate pe cer
de greutatea prematură
a curcubeului plin de mister...
Copiii aleargă desculți prin vise
cu tălpile, atingând polenul amintirii
și-l conturează cu lacrimile lor ascunse.
Fluturii se metamorfozează
in sărutări calde, pe umărul gol
cu dragostea lor care pigmentează:
Absolutul.
Îi e dor și dorului
de cafeaua amar de dulce
din ceștile cu incantații trimise focului.
Ticăitul ceasului se sparge în tăcerea absolută
împletită cu picături de rouă
cu glasul inimii care nu ascultă.
Venele îmi pulsează puternic
la fiecare adiere de vânt
și la fiecare silabă șoptită statornic:
De dor.
E mai
E mai...
Și plouă amar
peste seninul primăverii
și se cutremură cu jale
amurgul zării.
E frig...
Și neaua de flori
pictează tomnatic sărutări pe geam
cu mângâieri fierbinți de reci
al fiecărui dezgolit ram.
E dimineață...
Și ceața izbitor de gri
cutremură sufletul unui frunziș
puternic, tăios și in taină,
cu pași repezi, pe furiș.
E soare...
Și petale de liliac
se ascund printre frunze ca-n basme
și îmbrățișează cu foc rozele
crezând că-s doar triste fantasme.
E mai...
Și plouă amar
peste seninul primăverii
și se cutremură cu jale
amurgul zării.
E frig...
Și neaua de flori
pictează tomnatic sărutări pe geam
cu mângâieri fierbinți de reci
al fiecărui dezgolit ram.
E dimineață...
Și ceața izbitor de gri
cutremură sufletul unui frunziș
puternic, tăios și in taină,
cu pași repezi, pe furiș.
E soare...
Și petale de liliac
se ascund printre frunze ca-n basme
și îmbrățișează cu foc rozele
crezând că-s doar triste fantasme.
Doamne...
Doamne... cât verde crud
se-arată,
colorând sălbatic parcă
culmea cea îndepărtată,
care-i tare zbuciumată
cu florile ei de cireși
care-ți șoptesc să iubești...să iubești!
Doamne... câtă veselie
ai adus,
Tu, pe câmpie!
Ce cald, ce frumos, ce bine,
E aici în brațe la Tine.
În brațe de primăvară
viața-i doar mireasmă caldă,
plină mereu de iubire și petale de fericire.
Doamne.... ce frumos plânge
tot cerul
cu lacrimi de bucurie...
Când frumos dezmiardă norii
crengile înmugurite
ce-s scăldate în fantezia
nopților de primăvară
cu parfum de scorțișoară.
Doamne... cât verde crud
se-arată,
colorând sălbatic parcă
culmea cea îndepărtată,
care-i tare zbuciumată
cu florile ei de cireși
care-ți șoptesc să iubești...să iubești!
Doamne... câtă veselie
ai adus,
Tu, pe câmpie!
Ce cald, ce frumos, ce bine,
E aici în brațe la Tine.
În brațe de primăvară
viața-i doar mireasmă caldă,
plină mereu de iubire și petale de fericire.
Doamne.... ce frumos plânge
tot cerul
cu lacrimi de bucurie...
Când frumos dezmiardă norii
crengile înmugurite
ce-s scăldate în fantezia
nopților de primăvară
cu parfum de scorțișoară.
Îndemn
Mantia grea de zăpadă
s-a topit sub strălucirea
ghioceilor în cascadă
ce zămislesc fericirea.
Primăvara...dulcea hoață
ne pictează cu lumină
și ne fură cu sfială
tot ce este rece în viață.
Iarba verde și crudă
ne îndeamnă să iubim,
cerul mai des să-l privim
printr-o adiere caldă.
Să pășim prin primăvară
prin miros de lăcrămioare,
asta e marea comoară
din suflet... la fiecare!
Să ne crească rădăcini
de flori albe și lalele,
în inimă de copil
să ne îmbrățișăm cu ele...
Mantia grea de zăpadă
s-a topit sub strălucirea
ghioceilor în cascadă
ce zămislesc fericirea.
Primăvara...dulcea hoață
ne pictează cu lumină
și ne fură cu sfială
tot ce este rece în viață.
Iarba verde și crudă
ne îndeamnă să iubim,
cerul mai des să-l privim
printr-o adiere caldă.
Să pășim prin primăvară
prin miros de lăcrămioare,
asta e marea comoară
din suflet... la fiecare!
Să ne crească rădăcini
de flori albe și lalele,
în inimă de copil
să ne îmbrățișăm cu ele...
Forfotă
Primăvara mult prea rece
ne îmbată cu iubire,
timpul care nu mai trece
e cuprins de fantezie.
Forfota asta discretă
ține-n pumni natura toată,
care-ar vrea să se trezească
dintr-o moarte întruchipată.
Țipă florile-n fereastră
strașnic fiind acoperite,
de un strat frapant de gheață
și de-o urmă de speranță.
Iarna coase cu mătase
țurțuri grei de casa mamei
sunt săgeți de dor trimise
de amurgul singuratic.
Care-ar vrea doar cu iubire
să topească gerul aspru,
țurțurii grei ca de piatră
să-i transforme-n amintire!
Primăvara mult prea rece
ne îmbată cu iubire,
timpul care nu mai trece
e cuprins de fantezie.
Forfota asta discretă
ține-n pumni natura toată,
care-ar vrea să se trezească
dintr-o moarte întruchipată.
Țipă florile-n fereastră
strașnic fiind acoperite,
de un strat frapant de gheață
și de-o urmă de speranță.
Iarna coase cu mătase
țurțuri grei de casa mamei
sunt săgeți de dor trimise
de amurgul singuratic.
Care-ar vrea doar cu iubire
să topească gerul aspru,
țurțurii grei ca de piatră
să-i transforme-n amintire!
Copyright © 2017 Daniela Fărtăiș
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.