hemoragie
mă mănâncă ceva
adânc înăuntru
consumatorul a ajuns
consumat
spasmodic poem
îl simt cum mișună
îl văd ca pe-un vierme
ce merge sub piele
un corp cicatrizat
dar deschid iar rănile
vreau să-l dau afară
cuvânt cu cuvânt
n-am stare n-am loc
mă zgârii
zgândăr buba
mă frec de ziduri cu zgrunț
prin oraș
și simt cum îmi trece
vărs roșu și rece
cerneala stridentă ce o să-ți sară-n
ochi
las dâre de sânge
mânjesc cu mesaje
arta murală
a unui psihopat
și când sunt secat
și cad pe asfalt
apleacă-te
şi mângâie-mi rănile
vreau să văd că înțelegi
I
firicele de praf
pielea mea moartă
fascicule dezertoare din mine
ce plutesc în camera fragmentată de apus
există doar la lumină
pentru câteva tumbe în aer
apoi reintră în întuneric
și dispar
parcă se grăbesc
să întâlnească imaginea caldă a apusului
ce curge ca un clei
pe peretele rece
dar haotice
se pierd pe drum
și mor instantaneu
de ce mă fascinează atât apusul?
poate pentru că e sfârșitul
forme mute ce adâncesc liniștea
ce anunță noaptea
poate culoarea gălbuie ce mângâie camere
triste
îmi dă speranță
poate senzația simplistă a unei raze
îmi amintește de picturile impresioniste
nu știam că mai am un suflet
până nu a fost topit de o rază de amurg
II
apoi când nu mai arde așa de tare
luminat
mă uit în mine
îmi clătesc gândurile
caut acele fărâme din mine
să le pun la loc
pentru că în mine s-au dus lupte
s-au dărâmat structuri
s-au spart în mii de cioburi
lentile prin care vedeam lumea în
diverse moduri
erau oglinzi distorsionate
mincinoase
dar îmi revelau imagini frumoase
adevărul e că nu mă mai cunosc atât de
bine
sunt un om ruinat
care își sapă după trecut
poate găsește ceva de păstrat
absorb tot sucul dulce
ce se scurge pe perete
mă regăsesc pe mine
și o clipă râd
apoi mă înspăimântă starea
n-am mai simțit-o de mult
și mă întorc laș în prezentul rece
apusul e pe terminate
sunt lacom vreau să inspir mai mult
să-mi umplu plămânii de soare și praf
dar ultimele raze
șterse și leneșe
îmi pun simțurile la somn
III
și se întunecă
aud doar greierii de-afară
și niște voci distante
apoi se aproprie și știu ce va urma
căci în întuneric bestia se simte cel
mai bine
îmi urlă în creier
ca într-un film de groază prost
dar pe care sunt nevoit să-l joc
și mă sperie cel mai mult faptul
că știu că monstrul sunt tot eu
știu că îmi fac rău
știu că nu mai sunt
unul singur
că mă pot cunoaște
doar prin fragmente
că mă lupt
și mă aliez
cu același agresor mereu
nu e nimeni să mă tragă afară din mintea
mea
și sunt nevoit să orbecăi
spaima începe să alerge prin cameră
printre picioarele mele
tropăie furioasă
sparge lucruri
îmi dărâmă toată mobila
vreau s-o potolesc
să revin iar la liniștea de dinainte
mă ridic grăbit să aprind becul și
deodată
totul e intact
darkroom
închid ochii
agăț imagini colectate peste zi
în bezna roșie dinăuntru
le studiez atent
din nou și din nou
le revăd de 100 de ori
în prima poză
îmi văd portretul de dimineață din
oglindă
obosit și putred
văd poza HD a celui mai dezolant peisaj
prea multă claritate scoate la iveală
urâtul
ar fi fost mai frumoasă viața cu filtre
văd acea conversație stânjenitoare de la
cafea
burst mode
759 de poze
pot face un film cu ele
văd acel cadru prelungit cu fata la care
m-am holbat mai mult decât trebuia
zoom pe chipul ei
îi văd privirea care încă îmi dă fiori
văd fundul acelei sticle golite seara
târziu
mai văd una
și încă una
văd portrete grotești ale oamenilor beți
din jur
un cadru panoramic care mă înconjoară și
acum
văd același peisaj dezolant în drum spre
casă
mișcat și blurat
nu mai înțeleg nimic
îmi văd portretul de seară
ultima poză
compar cu începutul
nu mă mai recunosc
fantomatic și distorsionat
ca un coșmar îmi revăd amintirile
ce nu vor ajunge în niciun album
încep să le ciopârțesc
să tai părțile pe care vreau să le uit
nu mai rămân cu nimic
cenzura care îmi acoperă rușinile
a mai șters o zi din viața mea
și dorm liniștit
Marius Florea (n. 7 iulie 1997, Brașov): Licențiat și doctorand în Filosofie al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor de liceu. A participat la următoarele concursuri literare: Concursul de creație „Anatol Ghermanschi”; Concursul de creație “Literatur@. Lasă-ne să te citim” (mențiune la secțiunea Text Satiric, 2013); Concursul Național de Proză Scurtă „Fănuș Neagu” (ediția I, 2015); Concursul Internațional de Poezie ”Giovani e Poesia” (ediția XXIV, premiul al doilea și medalia de argint, precum și Premiul Camerei Deputaților din Italia în 2015); Festivalul „Vasile Lucaciu” (locul 2 la secțiunea Poezie, 2018). A publicat în revistele: EgoPHobia (mai 2017, iunie 2019, iunie 2022), Caiete Silvane (ianuarie 2019), Actualitatea Literară (martie 2019), O mie de semne (octombrie 2019), Revista Apostrof (iulie 2019, iulie 2022), Revista Echinox (iunie 2022).
Volume publicate:
tehnofob (editura tracus Arte, 2023)
Citește mai multe poezii aici: Marius Florea - Zâmbet arhaic și Marius Florea - tehnofob
Copyright © 2019 Marius Florea
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.