DANIELA FĂRTĂIȘ - ȘOAPTE DE IARNĂ

Șoapte de iarnă 

Inima-mi scrie poezie

când peste ea se topesc

fulgi de mir înghețați,

în foc și dor metamorfozați.

Miresme tari de brad și portocală

se sting sub greutatea sufletelor seci,

și văd, fără vreo îndoială

că azi uităm de darurile cerești.

Dantela de argint cade

peste frunzele stropite prematur

de diamante reci...

fluturi albi se aștern azi, pe poteci.

Poezia savureză mirosul iernii

plimbându-se desculță

prin nămeții cenușii,

ai dorului îngropat în fâșii de bucurii.

Impresie de iarnă

Roua înghețată își lasă amprenta

peste suflete,

c-un oftat

peste gerul creionat

de fluturi albi,

rătăciți sau poate, chiar.....

Îndrăgostiți.

De umbra plină de promoroacă,

a brazilor cristalizați,

de viscolul întunecat

și de-un dor blestemat..

Ninge nefiresc de liniștit,

peste sufletele ce ard mocnit,

de atâta timp,

în care iarna a jelit,

natura care va renaște,

atunci..

Atunci, când sufletul se contopește

cu poeziile unor poeți,

ce-și scriu cu mâinile tremurânde,

Poemele și dorurile...

Timp

Timpul trece strașnic de repede

peste dealuri, umbre și suflete.

Amurgul se revarsă glacial,

cu nuanțe albastre, de cristal..

Păsări negre străpung bolta

ca niște stele răsturnate,

Sau poate,

e doar sufletul nostru,

străpuns de păcate...

Trec secundele deșarte

Peste a lumii sentimente amestecate...

Trec și se topesc rapid

ca intr-un  gând insipid,

ca într-o cafea amară,

o Inimă de cerneală 

sau o clepsidră ambientală.

Întrebare

Tu te-ai întrebat vreodată

inimă de piatră seacă

când erai cu fulgi cernită

sau erai îndrăgostită:

"De ce-i moarte pe Pământ?"

sau 

"De ce-i frig și-n cuvânt?"

"De ce sunt multe păcate

Ce nu pot fi iertate?"

"De ce-s oamenii mai triști,

fug de lume rătăciți

cu viteza gândului,

ca arșița soarelui..."

Poate că-i un paradox

uităm să trăim frumos,

omul uită să iubească 

gerul să-l mai domolească.

Evocări din vară

         

Plâng salcâmii

ce așteaptă

cu mult dor.. vorbind în șoaptă 

să învie iar natura

și să nu mai curgă bruma.

Să fie numai culori 

și curcubeie de flori 

să alerge iar copiii 

desculți...mirosind crinii 

să fie iar primăvară 

zi de zi 

sau 

poate.... vară.

Când soarele dogorește 

cu raze fierbinți iubește

iarba verde și crudă 

fluturii și dulcea mură

copiii cu părul bălai 

cu ochi negri ca de crai.

Mirosul de căpșuni coapte 

mult prea dulci și aromate

cerul, ploaia și pământul

roua, munții și vântul.

De dor

(pentru cei ce nu mai simt căldura mamei) 

Și-a fost Crăciunul, mamă,

și-i atât de frig în casă

de când tu ai plecat 

dorul nu mă mai lasă...

Sufletul mi-e pustiu 

de atâta singurătate

copil din nou, a-și vrea să fiu,

dar, azi, nu se mai poate..

În inimă-i un gol 

ce-n veci nu se va umple,

mi-e așa de dor de mama,

de mâinile ei blânde..

Și ale mele mâini sunt reci,

de fapt, nici sânge nu mai este,

prin vene curge astăzi,

un dor, ce nu mai trece..

Se va topi zăpada,

ghioceii vor înflori la fereastră,

iar tu, iubită mamă,

în visul meu, vei fi acasă..

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Daniela Fărtăiș
Citește aici: Daniela Fărtăiș – Perspective

Pagina Facebook: Daniela Fărtăiș

Copyright © 2019 Daniela Fărtăiș

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.