nu eu sunt
cel care a împărtășit
această taină
căci însuși el
întâi a rostit
apoi și-a dezlegat
pasările gândului
să prindă înțelesul
vorbelor sale
pe care
le-a adeverit
binecuvântându-le
cel care a împărtășit
această taină
căci însuși el
întâi a rostit
apoi și-a dezlegat
pasările gândului
să prindă înțelesul
vorbelor sale
pe care
le-a adeverit
binecuvântându-le
cuvintele sunt ființe
s-a ridicat umbra
de la picioarele mele
ca o flacără vie
înconjurându-mă
și mi-am zis
se poate să fii
o singură dată
și să arzi
de mai multe ori
îndreptar pătimaș
nu-mi îngăduiam
să mai privesc miezul încins
al astrului zilei
mă încălzeam la palida lună
pipăind
coapsele lucind reci
ale negresei
mă credeam tânăr
și m-am trezit
într-o bună zi
fără vârstă
cealaltă parte
în partea de cealaltă parte
decupam cu un foarfece
fereastră din fereastra
cărții albastre
credeam că pot face asta
pe principiul vaselor comunicante
doar că mă afundam
în labirintul unui tunel
șarpe de tablă
inel din inel
filă cu filă
prin care se strecurau
literele
de clorofilă
ca niște frunze de apă
scrutam prin lentilă
într-o groapă adâncă
punctul focal
și vedeam în reticul
prin rețeaua de fire
brațe de foarfeci
retezând
ombilicul subțire
prinzătorul de vise
probabil am rămas indieni
într-o americă nedescoperită
cu porți la ceruri deschise
alergând în cerc
și prinzând fluturi
în prinzătorul de vise
probabil că suntem morți
legănați într-o casă de apă
plasa din fuioare de fum
cânepă împletită
și pânza de in
nu mai vor să ne-ncapă
probabil doar dansul cuvintelor
clopot mut va rămâne în aer
stăpânul pierdut
…tropot de cai
înhămați
la bătrânul tramvai
aguridă
sunt cel mai iscusit vânător
vânătorul de nopți
dintr-o vamă
dacă-mi intri-n vizor
și sunt strugurii copți
gloanțele mele
de-argint
n-au nici tată
nici mamă
sunt cel mai îndrăgit vânător
vânătorul de nopți
dintr-o dramă
am în vizor
numai struguri necopți
aguridă
fără tată și mamă
și-n piept
port un glonț de aramă
escorta
aș fi vrut să încep cu sentimentul
morții ce se urcă pe tine
ca un mușuroi de furnici
călcat din greșeală
dar moartea nu e un sentiment
e o escortă
cu care te culci
doar o singură dată la vedere
în mijlocul bâlciului
pe o scenă unde lumea
se-nghesuie să
privească și tu tot amâni
mai întâi întrevezi
sentimentul vieții
cu coșciugul pe roți
într-un carusel de spaime
îți dai drumul pe pistă
în întuneric
sub propria piele
ca într-un cort negru
te izbești de pereți
ți se pare că te dezintegrezi
și nu mai ajungi
la întâlnirea
cu escorta
fii pregătit
să tragi aer în piept
îndelung
când te urci în lacră
să-ți fie ușor
stai adunat ca ceara
lumânării
ce se scurge din flacără
până la sfârșit
ai grijă
grijania lui de părinte
e în stare să te scurteze
de cuvinte
să ia el mierea
ce ți se cuvine
la care ai trudit
mărăcine cu mărăcine
toată viața
și tu și părinții
tăi înainte
ca să fie oamenii
mai buni nu mai răi
și fii atent la copii
ei nu scapă nimic
din vedere
e moartea ta
nu-i lăsa
să se joace cu ea
și ține minte
ultima iubită
nu se dă altuia
nici măcar
dacă ți-o
cere ea
în oglindă
priveam pe deasupra coșciugului
mutând centrul universului
de pe chipul mortului
pe chipurile
muierilor
de-l plângeau
…se liniștise omul devreme
și nu mai avea iepure la inimă.
de când mă știu
mă sperie ochii larg deschiși
înțepeniți cu țepușele în spatele pleoapelor
degeaba marele retailer a tras
obloanele
tot se vede
prețul cel mic pentru black friday
cum la fel de tare mă sperie
cortina albă acoperind scena oglinzii
cu aplauze de tăceri
și lumânări aprinse
pod peste priveghi
să nu rămână în nisipul acela
mișcarea ultimei îmbrățișări
și mai ales chipul
meu în oglindă
visul american
încă
o generație
de tineri
corporatiști
la fel de triști
ne surprinde
cu gândul
intubat
din burta mumii
că ei sunt
cei
ce vor prinde
într-o vineri
la trei
sfârșitul lumii…
Ion Toma Ionescu (n. 2 noiembrie
1948): Ion Toma Ionescu e un lup singuratic. Netributar cu nimic
promoțiilor de poeți optzeciști (nouăzeciști), cu mirabilă distanță față de
modelul Nichita, el se nutrește cu toate programele lirice ale veacului în
amurg, asumându-și în plus sunete ale poeziei nipone. Versul e net, sigur și
își refuză discursul. E un vers de o frumusețe glacială, abrupt traversat
de efluvii selenice. Cu ostentație "simplu" și (doar în aparență)
neîncifrat, acest vers are o curgere muzicală ce nu e căutată, vădind o
impecabilă tehnică. Nu de meșter aurar (poetul nu e un jubilant) ci de argintar
(semnul cast al unei vigori îndeobște defensive) - Gheorghe Tomozei
în loc de cv
ce mai biserică mi-am dorit
cu turla între dealuri îngenuncheate de ploi…
tot mai rar în clopotniță foșnește dumnezeu
trosnesc căpriorii
și eu…
și eu
n-am reușit să-mi ridic o biserică
și nici măcar o casă pe pământ
și ce mult mi-am dorit
să mă apere de ploi și de vânt
cu grădină
și în grădină un măr un prun
și-un nuc
iar la rădăcină o fântână
să-mi rămână în
ea chipul tânăr
oglindit
să mă întorc toamna călător
din cerul pustiilor pe jos
când fructele-s coapte
să le miros
și să le împart copiilor
de sufletul meu
noapte de noapte
atât mi-au rămas doar cărțile și copiii
troițe ale aerului fragile
prin care respir
cât voi mai avea zile
Cărțile:
Pasărea ceții
Glonț de argint
Dosarul Albaștrii
Bursa îngerilor
Norduri
Guşterele
Jurnalul din anul Apocalipsei
Guşterele – ediţia II-a
Argintarium
Albaștrii, dosarul –
Ediția II-a
Tablete în alb și negru
Ceară și miere
Copacul cu icoană
Copiii:
Cristina Maria
Ramona Andreea
Nepoții:
Alexandru
Toma
și Ioana soția
care ne-a suportat pe toți
Citește și: Ion Toma Ionescu - Al cincilea anotimp , Ion Toma Ionescu - Crucea de piatră, Ion Toma Ionescu - Ascultând cuvintele
Blog: Pasărea ceţii - Ardem cuvinte din loc în loc cu spaima risipind ceaţa
Blog: Pasărea ceţii - Ardem cuvinte din loc în loc cu spaima risipind ceaţa
Copyright © 2018 Ion Toma Ionescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.