EMIL IULIAN SUDE
Cele ce vin
de unde cele ce vin la masă cu noi
și
Nechematul aflat până și în semnul crucii ne cere pâine şi vin. şi noi îi dăm
din toate ale totului. şi începe Nechematul să ne ceară de tot de brusturi de
gălbenele.
noi
murmurăm ăsta ne face vreo
alifie.
spune un lucru şi se dă pe altul. atât
se
aseamănă cu ăla care a pus piatră peste piatră că luceşte da' nu străluce. vine
el
să
ne ceară repede ce i-am dat binevoitori.
credeam
că suntem o sprijinire de sus în
jos
aşa ca o gravitație inversă. şi ne-am
crezut
trăitori şi nebuni întru poezia meşterului
ne
miram de jumătatea care se miră de cealaltă jumătate. l-am ispitit ca nişte
babe
care se roagă să nu plouă că nu au
ele
umbrele. nu ştiam că ori ori nu înseamnă
şi
şi
când
colo ăsta ne foloseşte să facă alifii
pentru
poeții care vor veni
La
uşa invizibilă nu mai era niciun motiv
al
aşteptării vreunei pauze
erau
cu toții într-o pauză ieşeau orele afară pe hol şi noi mai cu viață de
atâta chimie ne îmbujorasem.
ne
întrebau elevii clasei a 5 a A de uşă. noi ştiam că era în locul uşii. şi
toată lumea se simțea vinovată cum o să mai stea până vine doamna profesor după
sau înaintea uşii unde clar nu mai era uşa din locul uşii.
şi
să vezi cum ducea mecanicul
pe
tâmplar de balamale să-l fixeze în
locul
care ne întreba ce este cu el
întredeschis.
că
noi deja ne gândeam cum să deschidem
şi
să închidem tâmplarul.
Şoferul
autobuzului 300
cred că ne
urăşte sau autobuzul.
tacticos
şterge volanul de praf
aprinde
o țigară şi privirea lui plictisită
în
partea opusă privirii noastre.
batem
de zor la uşile acordeon
măcar
ca pe nişte saci cu cartofi
să
ne ducă şi pe noi
ce
sărbătoare în autobuzul 300.
batem
şi nu ni se deschide
mare
lucru să fii şofer să
ai
în mâinile tale viețile atâtor ca noi.
noi
insistăm suntem zglobii imităm
bunătatea
dăm cu pumnii în acordeonul vesel
jucăm
şotron şi capitale îi arătăm cămaşile de pe noi ale cartofilor
Dresoare
cum nu s-a mai văzut
un
amant dintre noi şi un soț
fără
degetul mare prin sângele lui
înflorea
trestia de zahăr. păsările
flamingo
îi ieşeau din piept sperioase puse
pe
curățenie. se
auzea
că nu simțea nimic nu
ştia
dacă mai este femeie. se coborâse
din
întâmplare un suflet într-un corp din întâmplare. tăiată pe jumătate ne arăta
câteodată
unde au locuit ovarele
din
hârtie creponată şi bebeluşii de pluş
o
găleată cu storcător şi câteva mopuri
căutau
iubirea prin toate ungherele pline
cu
plase de păianjeni.
Mai venea
câte unul lângă noi
de
sărbători câte un stomac nou câte o ladă de bere. un pancreas găurit de sarmale
ne
dădea semnale ce bine se trăia.
noi
nu am crezut vreodată că se poate
muri
şi de sărbătoarea de paşti. pentru un moment credeam că numai coboară
lumina
şi
ziceam gata înviem. şi aveam lacrimi
în
ochi de tristețe că iar se amâna învierea
noastră
pentru înviere celor vii tot un fel
ca
noi da ăştia aveau acces la cele de deasupra un fel de nemuritori ai
momentului.
şi
să ne mai îmbunăm mai luam stomacurile
şi
gurile veniților de sărbători că eram o sumedenie
de
stomacuri şi guri şi nu ne săturam
Fosta mea
colegă îmi zicea pensionar
în
autobuzul 300
numai
eu mă aşezam pe un loc
gol.
fosta mea colegă îmbrăcată la patru ace.
şi
curată şi albă de mâncai murături
la
fiecare masă.
serviciul
de pază era prilej de sărbătoare aşa de frumos era îmbrăcată
nu
se aşeza niciodată pe câte un loc gol
zicea
sa nu se murdărească de atâtea şezuturi ale altora şi gume de mestecat
ea
nu se ducea niciodată la wc-ul şcolii se ținea în ea nu voia să iasă afară
până
se terminau cele 12 ore o vedeai cum
facea
burtă şi se dădea de-a dura era singura colegă de fiecare zi gravidă cu
noi marinarii
de
toate culorile hârtiei igenice.
se
uitau chiorâş. îşi dădeau coate bunicile şi fetele bătrâne cum
mă
odihneam ca un pensionar. o bucată
de
carne tocată cu ceapă cu orez cu ouă şi ardei iute
numai
bun de împachetat
se
ridicau prăpăstioase şi îşi scuipau în sân
zicând.
ce bine că nu s-au măritat
Și ce
fericire în bățul unui umeraş pe un cerc de metal.
de-a-dura
o lume. ploaia caldă să vină
să
înfunde cu crăci toate şanțurile unei
la
țară o mare prăfoasă şi scafandrii cu titanice de hârtie.
cuțitoaiele
prăjite pe paiele nici foamea nici
frica
de înec şi varză şi urzici cum bunica
scuipa
pe geamuri la cocoane să ia spirtul
pentru
copii să ducă
zarzavaturi
nu de plastic să ne îndoape cu fuga spre joacă la porți mâinile întinse prin
garduri să ceară gogoşi din făina albă
cum
numai vecinii bogați
să
lipa lipa după noi zmeul de rățoi
ascunşii
în zarzavaturi şi secete puii
din
firele de cer o desfacere
de
îmbrățişare moale nisipul
ceas
de vară cu o oră înainte
Colega de
la 24 pe mulți a iubit
când
suna a gol se strângea la burtă
în
toată fuga. dăruiam instant primeam instant.
îşi
scoatea capetele blonde o puzderie pe înserat în luciul apei să ne facă în
ciudă că mult a iubit. noi le croşetăm eşarfele distorsionate şi pelerinele
galbene să le fie de cald. abia aşteptam
să
le cadă florile şi să se coacă în vetre cu puțin zahăr . să muşcăm din ele până
ne vor lumina. poate or vrea să rămână cusute
pe
cer să arunce în noi cu praf şi semințe şi dovlece
şi
cât ne rugam să ne dea trupuri de carne.
măcar
broaşte dansatoare la degetul ei mic.
Şi mai
aveam o oafă lângă noi
noaptea
îşi trăgea cearceaful peste cap
să
îi dăm şi noi o formă
schimba
asta paznicii
când
azepeuri când slipi. şi noi tot goi
o
căutam cu degetele în ochii de pământ
să
o vezi cum sforăia spre dimineață.
adormise
într-o balenă cu colăcei. şira
spinării
cum o puneai aşa stătea lungită
până
se curba la orizont în brazdele dimineții
şi
vorbăreață ne spunea că a îmbătrânit şi
nu
mai producea nimic şi atârnă rotitoare
nicio
ceapă niciun cartof nu mai răsărea
fără
jumătatea ei de zi. că ea ne-a apropiat
pe
toți şi numai la lăsarea ei o simțeam
mai
bine în piepturi.
noi
ne duceam orbecăind pentru ea
să
o punem în ghivece.
Să-i fim de
folos când numai folosim la nimic ea tot mai cere de la noi
ce
nu am avut şi ce o să avem ea cere ne lasă una de răi şi ne ia
cealaltă tot aceeaşi de buni
de
parcă ar fi şi a vieții din viață
vrea
să iasă la lumină o plantă şi ne
creşte
pe lângă ceafă ne face loc gol
de
unde iese ea rămânem noi ce am
rămas
în câteva gropi pline să ne împărțim
la
ea în minciuni mărunte şi ne plezneşte
din
burtă ca spicele de grâu din lipsa zilelor
o
punem de spaima ei nu mai ştim să ieşim din ea legați la ochi că tot
trupul să fie un ochi
al
fricii cu aromă de piersici zici că e viața
însăşi
pleonastica moarte
Emil
Iulian Sude
(n. 06 septembrie 1974): Membru al cenaclului „Geo Bogza” din Câmpina. A
publicat în Oglinda Câmpinei,
Mozaicul, Singur, Ziarul de Duminică, Impact cultural, ziarul Lumina, New York
Magazin, Steaua, Viața Românească, Alchemia, Ramuri, Vatra, eCreator, Timpul,
Revista 101
în limba ebraică, Sintagme Literare,
Cervantes, Revista 33, Oglinda Literara, Boema, Luceafărul, Alchemia, Revista
13 Plus, Urmuz, Prăvălia Culturală, Confluenţe, Aşii români, ProDiaspora,
Rromano vak (online) ș.a. Emil Iulian Sude a avut grupaje de poeme difuzate
de Radio blue-green (2016) și Radio România Cultural (în emisiunea “Minutul de
poezie” – redactor Daniela Drăghici). A participat la atelierul de
creație literară (prin concurs) M.N.R.L - Zilele Bucureştiului susținut de
către Dan Mircea-Cipariu şi Florin Iaru.
Premii:
George
Hanibal Văleanu - Roșu Vertical, 2001
Alexandru
Tudor Miu - Geo Bogza, 2012
Traian
Demetrescu (Premiul al doilea 2012, premiul al treilea 2013)
Revista
Cuvinte (Premiul întâi 2016)
Nominalizat
la concursul Lidia Vianu Translate
Premiul
editurii Eurostampa 2016
Premiul
al doilea la Concursul național de creație literară “Bronislava Wasj” (ediția
întâi)
Premiul
al doilea la Concursul “Andrei Mureșanu” (2016)
A publicat în
antologiile:
Moștenirea
Văcăreștilor
(volum colectiv, 2013)
Antologia Renata
Verejanu
(2017)
Almanahul Sintagme
Literare
(2017)
Volume publicate:
Scărarul
(publicat
de Asociația Culturală Direcția 9, referinţe critice de Nora Iuga, editura Grinta,
2014; volum publicat și în limba ebraică în traducerea lui Menachem M.Falek)
Chiar
Nu
(editura Eurostampa, referinţe critice Al. Cistelecan, Gabriel Nedelea, Nora
Iuga, Ciprian Chirvasiu, Marian Ilea, Maria Dinu, Eugenia Țarălungă, Daniel
Cristea-Enache, Constantin Trandafir, Florica Patan)
Copyright © 2018 Emil Iulian Sude
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment