Azi e sărbătoare
- ziua râsului turbat.
Ne hlizim ca proștii pe stradă.
(ce frumoasă este viața!)
Vedem grămezile de gunoi,
gropile din curtea blocului,
doi-trei copii murdari cerșind,
le dăm un leu
ei râd, noi râdem,
ne prăpădim și noi și ei.
Trec câini fără colaci în coadă,
ei latră, noi râdem.
Ne holbăm la niște mașini luxoase,
șoferii se înjură, noi râdem.
Ne întâlnim cu doamna cu facturi,
ea zâmbește, noi încă mai râdem.
S-a scumpit gazul, bine că mai avem aer
îl tragem adânc în piept și râdem.
Apar niște mâțe le tragem de coadă,
ne uităm unii la alții și
ne tăvălim de râs.
Trece un cortegiu funerar
ei plâng, noi râdem
că încă nu ne-am prăpădit.
pasărea cu aripa cu frântă
scâncetul meu este real
eu sunt real, mamă,
nu sunt un obiect
pe care îl arunci
când nu îl mai vrei
nu sunt o jucărie defectă
nu sunt material reciclabil
sunt un copil
al tău al tău al tău
dar tu nu vrei să fii a mea
nu mai plâng pentru că
nu mă aude nimeni
nu mai întind mâinile pentru că
nu mă ia nimeni în brațe
nu vorbesc pentru că
nu știu cum
vocea mea a amuțit
când mi-ai luat vocea ta
pietrificată în mine
imaginea ta se repetă
în coșmaruri și de fiecare dată
eu sunt o pasăre cu aripa frântă
iar tu ai retezat primul meu
zbor.
învingând
depresia
știu cum începe asta
am simţit nu doar o dată
muşcătura aceea, senzaţia că
totul e pierdut sau pe-acolo.
deşi numele meu înseamnă înger,
nu trăiesc în rai şi
nici pe pământ nu mi-am găsit locul.
ştiu cum e
să mă plimb pe marginea disperării,
să îmi permit doar câteva clipe
de plăcere iar plânsul
să îl amân până la
o glumă bună când râd cu lacrimi.
ştiu cum e
să las tăcerile îngrămădite pe buze
iar vocea să mi se audă doar în gând
până explodează într-un poem.
mă înfrupt din el
ca dintr-o plăcintă cu mere
ştiu cum e şi nu mă mai tem.
Curat
ca zăpada
Auzi chitările, copile? Cântă
despre viață așa cum este ea:
trece tiptil, apoi curge în crescendo și
ne surprinde prin intensitatea unor
clipe.
Umbrele vin în liniște, pe neașteptate,
dar bucuriile simple ne vindecă.
Auzi viața, copile! Cântă.
Uneori ne smulge câteva lacrimi
sau ne râde în față.
Ne ia de mână, ne izbește de pământ,
ne îngenunchează doar pentru câteva
clipe,
ne învață cum să ne mai naștem o dată
mai puternici, mai buni
și scutură întunericul din noi.
Auzi chitările, copile? Cântă
despre viață așa cum este ea.
Iubește-o! Nu-ți fie teamă s-o trăiești!
La nașterea ta, te-ai luat la trântă cu
moartea.
Fii liniștit! În ochii mei vei rămâne
curat ca zăpada.
Auzi viața, copile? Strigă:
Trăiește! Trăiește!Trăiește!
Angela-Larisa Stănilă (n. 30 septembrie 1982): Este absolventă a Universității “Vasile Goldiș” din Arad (Științele Educației - Pedagogia învățământului primar și
preșcolar). În prezent este profesor al Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Vulcan. A
publicat versuri în revistele Albatros (revistă a Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Vulcan)
și topLitera (revistă a Centrului Cultural
Toplița), precum și în publicațiile
online QPoem, TopLitera, Țara Cuvintelor, Cervantes. Are
în pregătire viitoarele apariții în antologiile „Copilul cu cravata la spate”
și „Rezident în Țara Cuvintelor”.
Sunt Angela, o fată simplă care prețuiește viața. Iubesc
muzica și poezia, acestea două fiind, în ochii mei, surori gemene. Cânt la pian, compun muzică pentru
toate vârstele, dar în special pentru copii. Sunt o creștină simplă, familistă
convinsă, alături de soțul meu am clădit o lume a noastră în care ne creștem
liniștiți cei trei copii. Credincioasă, idealistă, caut sinceritatea și
simplitatea atât în poezie cât și în viață. Am început să scriu din copilărie,
însă doar pe la 30 de ani am luat în serios această preocupare, percepând altfel viața și tot mai des, găsind câte un
poem agățat din loc în loc pentru mine de către Dumnezeu..acum, le transcriu. Dacă
ar fi să răspund la întrebarea „De ce scrii?” aș răspunde astfel:
dacă scriu
este din prea
plinul tăcerilor mele
din prea multe
strigăte amuțite
din mușcatul
buzelor să nu urlu
dintr-un nicăieri
în care m-am pierdut
din cântecul
compus când m-am regăsit
din cârligele
semnelor de întrebare agățate
din colecția mea
de fotografii uitate pe un film
din cicatricile
pe care nu le-a văzut nimeni
din nesfărșite
rotiri la sensul giratoriu al vieții
scrisul acesta
este pentru mine
pentru vindecarea
și liniștea mea
pentru a nu mă
pierde iar.
Copyright © 2018 Angela-Larisa Stănilă
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.