Iubita mea se făcea că doarme
şi-atunci m-am aplecat spre pieptul ei.
I-am atins o geană cu palma,
iar cu buzele i-am dezmierdat pomeţii
şi m-am speriat cum spiritu-mi fără de suflet,
raţional, citea precum într-o carte
atât de multe frumuseţi estetice..
provenite parcă din lumea veche..
Era totul atât de epic şi la fel,
din multe puncte de vedere,
despre iubire, de-a lungul
atâtor mii şi mi de ani..
şi-atunci m-am aplecat spre pieptul ei.
I-am atins o geană cu palma,
iar cu buzele i-am dezmierdat pomeţii
şi m-am speriat cum spiritu-mi fără de suflet,
raţional, citea precum într-o carte
atât de multe frumuseţi estetice..
provenite parcă din lumea veche..
Era totul atât de epic şi la fel,
din multe puncte de vedere,
despre iubire, de-a lungul
atâtor mii şi mi de ani..
Să nu te uiți în urmă când pleci..
Să nu te uiți în urmă, când pleci,
spre divanul vechi în care atâtea generații
iți lăsară drept moștenire
sentimentele îndesate până la refuz,
așteptând în fața unui ghișeu pentru bagaje de mână
uitate în grija zilei de mâine.
Când pleci, coboară încet scările
din lemn putred sub care încă-ți dorm strămoșii
somnul de veci, întins până dincolo
de călcăturile vitelor din capătul curții,
de acolo, de unde soarele răsare..
și nu-l privi! să nu orbești, să nu cumva
să-ți pierzi drumul spre casă,
căci nimeni nu o să-ți mai arate cum
să ajungi în locul din care, cu mult timp în urmă
plecasei într-o călătorie spre capătul lumii
de unde, după cum vezi, nici zeii nu se mai întorc,
nici măcar să-ți spună că încă mai ai timp
să închizi poarta, în spatele căreia
sufletele își incep parcă - în fiecare zi,
curățenia de toamnă după bacovia,
într-o armonie absolută,
fără ca cei de afară să mai poată spune nimic.
Și totuși, dacă ai hotarat să pleci,
nu uita să treci pe la tanti Elvira,
să-ți iei scrisorile în care tata ți-a povestit
despre o veche iubire de pe la marginile soarelui răsare,
sub care nu a mai rămas decât întisa mare albastră
de-a lungul căreia ți-a fost hărăzit să te scalzi,
fără ca să-ți dai seama decât în ultimul ceas,
când toate apele își regăsesc propria matcă
de unde probabil că se vor ridica la ceruri
cât mai aproape de caldele raze
luminăndu-ți lungul drum către casă.
spre divanul vechi în care atâtea generații
iți lăsară drept moștenire
sentimentele îndesate până la refuz,
așteptând în fața unui ghișeu pentru bagaje de mână
uitate în grija zilei de mâine.
Când pleci, coboară încet scările
din lemn putred sub care încă-ți dorm strămoșii
somnul de veci, întins până dincolo
de călcăturile vitelor din capătul curții,
de acolo, de unde soarele răsare..
și nu-l privi! să nu orbești, să nu cumva
să-ți pierzi drumul spre casă,
căci nimeni nu o să-ți mai arate cum
să ajungi în locul din care, cu mult timp în urmă
plecasei într-o călătorie spre capătul lumii
de unde, după cum vezi, nici zeii nu se mai întorc,
nici măcar să-ți spună că încă mai ai timp
să închizi poarta, în spatele căreia
sufletele își incep parcă - în fiecare zi,
curățenia de toamnă după bacovia,
într-o armonie absolută,
fără ca cei de afară să mai poată spune nimic.
Și totuși, dacă ai hotarat să pleci,
nu uita să treci pe la tanti Elvira,
să-ți iei scrisorile în care tata ți-a povestit
despre o veche iubire de pe la marginile soarelui răsare,
sub care nu a mai rămas decât întisa mare albastră
de-a lungul căreia ți-a fost hărăzit să te scalzi,
fără ca să-ți dai seama decât în ultimul ceas,
când toate apele își regăsesc propria matcă
de unde probabil că se vor ridica la ceruri
cât mai aproape de caldele raze
luminăndu-ți lungul drum către casă.
Roşul de dimineaţă
Dacă apari, iubito,
lasă-ţi părul despletit în vise
şi preumblă-te prin casă..
încet către pridvor,
fără să regreţi nimic..
Sunt undeva, departe,
pe cărările sufletelor încă adormite,
plantând zorii de dimineaţă
către orizonturile zilei de mâine,
ca, atunci când se vor trezi,
să le întinzi către o floare
întru amintirea mea..
lasă-ţi părul despletit în vise
şi preumblă-te prin casă..
încet către pridvor,
fără să regreţi nimic..
Sunt undeva, departe,
pe cărările sufletelor încă adormite,
plantând zorii de dimineaţă
către orizonturile zilei de mâine,
ca, atunci când se vor trezi,
să le întinzi către o floare
întru amintirea mea..
Nisipul cald al iubirilor lacustre
Hei, ți-ai utat urmele pașilor,
alergând într-o doară
pe țărmul umed al celor care,
încă nu pot spune nimic despre dragoste
și asta, poate pentru că n-au reușit
să îți simtă călcătura de meduză,
plutind pe nesfârșitele întinderi de ape
în care obișnuiau să se scalde bărbații
dimineața, după visare,
înainte de a urca pe punțile corăbiilor
deja pline de soare,
în drumul lor către o altă zi de mâine
- lăsată drept răsplată de îngerii
ce-au reușit să-ți arate, de departe,
cum se simte iubirea
în pielea celor care nu cuvântă,
ci doar se așteaptă unul pe altul,
întinși, cu fața - plină de sânge, către răsărit
în chip de răstignire...
alergând într-o doară
pe țărmul umed al celor care,
încă nu pot spune nimic despre dragoste
și asta, poate pentru că n-au reușit
să îți simtă călcătura de meduză,
plutind pe nesfârșitele întinderi de ape
în care obișnuiau să se scalde bărbații
dimineața, după visare,
înainte de a urca pe punțile corăbiilor
deja pline de soare,
în drumul lor către o altă zi de mâine
- lăsată drept răsplată de îngerii
ce-au reușit să-ți arate, de departe,
cum se simte iubirea
în pielea celor care nu cuvântă,
ci doar se așteaptă unul pe altul,
întinși, cu fața - plină de sânge, către răsărit
în chip de răstignire...
Adrian Lăzărescu (n. 4 decembrie
1976, Galați): scriitor şi pictor. A început să scrie poezie după 1989,
versurile sale fiind publicate în revista “Pro
Domo” a Liceului Pedagogic „Costache
Negri”, pe care l-a absolvit în 1996. Și-a continuat studiile la Facultatea
de Economie și Administrarea Afacerilor din
cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași. A făcut parte în perioada studenției din Liga Studenților și începând fin anul în anul 2001 a condus - până
spre sfârșitul studiilor - revista studenților economiști ieșeni, FacultatEAA.
În
perioada 2000 – 2002, a debutat cu primul volum de versuri, intitulat “Icar” (editura Timpul, Iaşi); a urmat o a doua carte, „Pe
frunze de arţar” (editura Vasiliana ’98). În 2003 a deschis prima expoziție
de grafică în incinta Universității ieşene, doar la câteva zeci de metrii față
de Sala Pașilor Pierduți, odată cu
apariţia în presa locală (Ziarul de Iaşi,
Timpul) a poemelor scrise în acea perioadă. După încheierea studiilor
postuniversitare, din 2007 s-a stabilit definitiv la Galați, desfășurându-și
activitatea în domeniul marketing-ului și tehnologiei informatice. A început
colaborarea cu grupul ARGO, din
Galaţi - realizând periodicul cultural online Argolit.
În 2018 a publicat împreună cu Emilia Neacșu volumul “Gânduri prescrise şi-alte scrieri despre dor” (editura Zigotto, Galaţi).
Ulterior, a început colaborarea cu Ioan Romeo Roșiianu, trimițând texte pentru
seria de volume “Anotimpurile cuvintelor”
editată sub egida Asociației Social
Cultural Creştina eCreator.
Copyright © 2018 Adrian Lăzărescu
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.