ANGELA - LARISA STĂNILĂ

Râdem de ne prăpădim

Azi e sărbătoare

- ziua râsului turbat.

Ne hlizim ca proștii pe stradă.

(ce frumoasă este viața!)

Vedem grămezile de gunoi,

gropile din curtea blocului,

doi-trei copii murdari cerșind,

le dăm un leu

ei râd, noi râdem,

ne prăpădim și noi și ei.

Trec câini fără colaci în coadă,

ei latră, noi râdem.

Ne holbăm la niște mașini luxoase,

șoferii se înjură, noi râdem.

Ne întâlnim cu doamna cu facturi,

ea zâmbește, noi încă mai râdem.

S-a scumpit gazul, bine că mai avem aer

îl tragem adânc în piept și râdem.

Apar niște mâțe le tragem de coadă,

ne uităm unii la alții și

ne tăvălim de râs.

Trece un cortegiu funerar

ei plâng, noi râdem

că încă nu ne-am prăpădit.

pasărea cu aripa cu frântă

scâncetul meu este real

eu sunt real, mamă,

nu sunt un obiect

pe care îl arunci

când nu îl mai vrei

nu sunt o jucărie defectă

nu sunt material reciclabil

sunt un copil

al tău al tău al tău

dar tu nu vrei să fii a mea

nu mai plâng pentru că

nu mă aude nimeni

nu mai întind mâinile pentru că

nu mă ia nimeni în brațe

nu vorbesc pentru că

nu știu cum

vocea mea a amuțit

când mi-ai luat vocea ta

pietrificată în mine

imaginea ta se repetă

în coșmaruri și de fiecare dată

eu sunt o pasăre cu aripa frântă

iar tu ai retezat primul meu

zbor.

învingând depresia

știu cum începe asta

am simţit nu doar o dată

muşcătura aceea, senzaţia că

totul e pierdut sau pe-acolo.

deşi numele meu înseamnă înger,

nu trăiesc în rai şi

nici pe pământ nu mi-am găsit locul.

ştiu cum e

să mă plimb pe marginea disperării,

să îmi permit doar câteva clipe

de plăcere iar plânsul

să îl amân până la

o glumă bună când râd cu lacrimi.

ştiu cum e

să las tăcerile îngrămădite pe buze

iar vocea să mi se audă doar în gând

până explodează într-un poem.

mă înfrupt din el

ca dintr-o plăcintă cu mere

ştiu cum e şi nu mă mai tem.

Curat ca zăpada

Auzi chitările, copile? Cântă

despre viață așa cum este ea:

trece tiptil, apoi curge în crescendo și

ne surprinde prin intensitatea unor clipe.

Umbrele vin în liniște, pe neașteptate,

dar bucuriile simple ne vindecă.

Auzi viața, copile! Cântă.

Uneori ne smulge câteva lacrimi

sau ne râde în față.

Ne ia de mână, ne izbește de pământ,

ne îngenunchează doar pentru câteva clipe,

ne învață cum să ne mai naștem o dată

mai puternici, mai buni

și scutură întunericul din noi.

Auzi chitările, copile? Cântă

despre viață așa cum este ea.

Iubește-o! Nu-ți fie teamă s-o trăiești!

La nașterea ta, te-ai luat la trântă cu moartea.

Fii liniștit! În ochii mei vei rămâne

curat ca zăpada.

Auzi viața, copile? Strigă:

Trăiește! Trăiește!Trăiește!

Angela-Larisa Stănilă (n. 30 septembrie 1982): Este absolventă a Universității “Vasile Goldiș” din Arad (Științele Educației - Pedagogia învățământului primar și preșcolar). În prezent este profesor al Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Vulcan. A publicat versuri în revistele Albatros (revistă a Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Vulcan) și topLitera (revistă a Centrului Cultural Toplița), precum și în publicațiile online QPoem, TopLitera, Țara Cuvintelor, Cervantes. Are în pregătire viitoarele apariții în antologiile „Copilul cu cravata la spate” și „Rezident în Țara Cuvintelor”.

Sunt Angela, o fată simplă care prețuiește viața. Iubesc muzica și poezia, acestea două fiind, în ochii mei, surori  gemene. Cânt la pian, compun muzică pentru toate vârstele, dar în special pentru copii. Sunt o creștină simplă, familistă convinsă, alături de soțul meu am clădit o lume a noastră în care ne creștem liniștiți cei trei copii. Credincioasă, idealistă, caut sinceritatea și simplitatea atât în poezie cât și în viață. Am început să scriu din copilărie, însă doar pe la 30 de ani am luat în serios această preocupare, percepând  altfel viața și tot mai des, găsind câte un poem agățat din loc în loc pentru mine de către Dumnezeu..acum, le transcriu. Dacă ar fi să răspund la întrebarea „De ce scrii?” aș răspunde astfel:

dacă scriu

este din prea plinul tăcerilor mele

din prea multe strigăte amuțite

din mușcatul buzelor să nu urlu

dintr-un nicăieri în care m-am pierdut

din cântecul compus când m-am regăsit

din cârligele semnelor de întrebare agățate

din colecția mea de fotografii uitate pe un film

din cicatricile pe care nu le-a văzut nimeni

din nesfărșite rotiri la sensul giratoriu al vieții

scrisul acesta este pentru mine

pentru vindecarea și liniștea mea

pentru a nu mă pierde iar.

Copyright © 2018 Angela-Larisa Stănilă

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.