Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

19 iul. 2018

RAUL SEBASTIAN BAZ















Un vis

Mi-am așezat palma în urma lăsată de
plecarea mamei, în zbor, pe deasupra
pădurii... era moale și caldă ca blana
motanului adormit în spatele sobei, iar
dedesubt se roteau amintiri cu zăpezi
luminate de Steaua Polară, cu brazi
împodobiți, cu valuri spărgându-se de
stânci și foșnet de frunze neliniștite...
Mi-am așezat palma pe inimă și am
intrat în casă... tată, am zis, tată, vino
să zburăm și noi pe deasupra pădurii... dar
nu m-a auzit, citea ziarul, învăluit într-un
nor de fum și sorbea din cana cea mare de
cafea. Tată, am strigat, te rog, mama deja
și-a luat zborul, hai să o prindem din urmă!
Și atunci a împăturit ziarul, s-a ridicat – oh,
Doamne, cât putea fi de mare – a suspinat
ca un nou-născut în somn și a dispărut
în oglinda ovală a șifonierului.

 

 

Blândețe 

Era o anumită blândețe în acei ani –
uneori izvora dinspre raftul cu fețe de pernă,
alteori cobora de-a lungul perdelelor
cu flori de cireș și atunci mi se păreau toate
atât de simple, niciun lucru nu-mi mai scăpa
din mână, pervazele primeau pentru odihnă
porumbei călători, ghiveciul cu ricin se înroșea
ca un cârciumar de modă veche și dintr-odată
îmi venea să dansez și să spun viața e frumoasă,
fandam ca pe vremea în care tata mă învăța
să mă joc de-a Thierry la Fronde, mă dădeam
peste cap, deschideam aripile, făceam câteva
tonouri, apoi aterizam în baie, printre rufele
grămădite în cadă, îmi lipeam nasul și buzele
și fruntea de oglindă și era ca și cum cineva
cu puterea apei și a focului s-ar fi bucurat

într-ascuns de fericirea mea.

 

 

Concept

Atât de bine auzeam cum freamătă
pielea ta respirând... deosebeam
nuanțe de violet, infinitezimale, știam,
fără să deschid ochii, când fluturele
ți se așeza pe umăr sau pe genunchi,
vedeam cum atragi curcubeele, cum vin,
la chemarea ta, întotdeauna câte două.
Îți simțeam, fără să mă atingă, degetele
plimbându-mi-se pe frunte precum
gărgărițele de mai, în căutarea gândurilor
înmugurind. Iar acum, mereu și mereu,
ireprimabila dorință de a plânge nebunia
clipei când am deschis pe neașteptate ochii
și te-am surprins dansând pe poezia mea
despre suicidul culorilor, iar tu te-ai ascuns
într-un concept rotund ca umbra unui măr
ațintit de săgeată.


 

Straw dog

A mângâia blana câinelui din colțul străzii,
a-l cuprinde cu brațele și a-l strânge la piept,
a-i simți răsuflarea cum se tulbură, a-i asculta
inima care ți se dăruiește pentru totdeauna...
A înțelege apoi că toate sunt numai ale tale –
clipa aceea și căldura și privirea animalului,
a nu mai avea nicio îndoială că-ți este dat
să îmbrățișezi toate ființele pădurii și ale apelor,
toate păsările și cireșii și fluturii, oglinda
lacului cu nuferi galbeni și poarta din gardul
livezii, scara strâmbă din pod, cărțile prăfuite
de pe rafturi și pozele vechi de când strângeai
în brațe trupul firav al celei ce ți-a dat viață...
A mulțumi cu lacrimi fierbinți rândunelelor,
copiilor, luminii line, argintului viu, corăbiilor,
celor ce au fost și celor ce vor veni după tine...
A pleca apoi înspre soare-apune, cu pas domol,
urmărit de privirea înțelegătoare, tristă, a câinelui
cu blană sură și moale din colțul străzii.

 

Raul Sebastian Baz (n. 20 august 1960, Sinaia): A absolvit în anul 1985 Facultatea de Matematică și a devenit profesor. Raul Sebastian Baz a debutat cu volumul Poveștile Mariei, publicat în anul 2010, carte urmată de primul volum de poezie, Arta însingurării, publicat în anul 2014 la editura Agol.

Premii literare:

Premiu acordat de revista Sintagme literare și de Consiliul Local din Dudeștii Noi pentru volumul „Arta însingurării
Premiul „Cartea anului 2015” acordat de Asociația Culturală Itaca din Dublin, pentru volumul „Cartea pedepsirii

Volume publicate:

Mulțimi (cu subtitlul Puterea de a înțelege, Editura Didactică și Pedagogică, 2006)
Poveștile Mariei (povești, 2010)
Arta însingurării (volum de poezie, editura Agol, 2014)
Cartea pedepsirii (volum de poezie, editura Eurostampa, 2015)
Geometria tainică a infernului (volum de poezie, editura Singur, 2016)
Cu fața la pământ (volum de poezie, editura Eikon, 2018)
Numere prime (editura Brumar, 2019)
Vasile Înaripatul și alte povestiri (proze scurte, Editura Scriitorilor, 2019)
Sfârșitul așteptării (versuri, Editura Scriitorilor, 2022)
Cinci întâlniri cu diavolul și alte povestiri (proze scurte, Editura Junimea, 2024)

 
Citește mai multe poezii aici: Lumea pe care o cunosc
 
 
Copyright © 2018 Raul Sebastian Baz
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului