Iubește-mă, apoi fă ce vrei
Doar dacă mă îmbolnăvesc de moarte voi
muri,
până atunci voi trăi aici pe fâșia
aceasta dintre goluri și plinuri,
precum un alcoolic profund, obligat să
penduleze
în așteptarea orei salvatoare.
Văduva agață funia în fisura dintre
tainic și erotic,
și coboară între coapsele himerei
pentru ca tremurul mâinii să cuprindă
golul paharului și să adoarmă.
Dacă mă îmbolnăvesc de moarte voi
muri.
Prin limbajul clopotelor se va
proiecta poezia din mine.
Spune-mi sincer, câți vei mai iubi
după mine?
Fulgerul sprijinit de genunchiul lunii
ne luminează trupurile verzi și
uscate.
Tramvaiul trece prin mijlocul
dormitorului,
agață cu ultimul vagon masa de
cristal,
cerul se surpă printre gratii peste
buzele noastre
ce se ating din întâmplare.
Într-un ritual armonios, ușor bolnav
de moarte,
tovarășul meu de celulă
îmi atinge inima cu dosul mâinii.
P.S.
Iubește-mă,
apoi fă ce vrei…
Clopotul fără limbă
Stăteam ascuns sub clopotul furat din
cer
într-un moment de iubire de tatăl meu.
Când mama m-a strigat pe nume să mă
arăt la cină
izvoarele se dezlegau de coasta
pământului într-un șipot.
Și ea voia să-l întâlnească pe
Dumnezeu.
O urmăream cu coada ochiului cum îl
căuta
în aer, în nori, în inimă, peste tot.
La vremea aceea, eu trebuia doar să
calc pragul bisericii
pentru a-l întâlni. Cu smerenia
copilăriei
îl chemam și mi se arăta ca o lumină,
din aer, din nori, din inimă, de peste
tot.
Îmi vorbea pe înțelesul meu. Odată,
țin minte,
l-am rugat în genunchi, cu mâinile
împreunate:
Doamne,
Dumnezeul meu,
Fii
cu mine
Și
mă-nvață sa fac bine.
Eu
sunt mic, tu fă-mă mare,…
Și am crezut că pot întoarce pământul
în lava sa,
că mă voi face bine,
că voi putea bandaja timpul străpuns
de pumnalul meu.
Ostenit, împovărat de nesomn, tata
sângera în poarta tristă a închisorii.
Eu, dincolo de pragul ei, pășeam în
libertatea împlinită a destinului.
Sub clopotul fără limbă, într-un
spațiu imperfect al iluziei,
așteptam ca lucrurile să se așeze în
firescul lor.
Credeam că în următoarea dimineață
lumina va naște un fluture,
că atingerea lui va stârni zborul
și totul se va reporni din pragul
bisericii.
În cădere m-am întins după un sprijin,
în jurul meu doar cerul încastrat în
cuvinte,
în zăvoare cu limbi oțelite, în paturi
suprapuse
prin care iubirea nu a călcat
niciodată.
P.S.
Dacă privirea ta, mamă, se va înălța
în lumina învierii,
să nu uiți să-mi trimiți iertarea
tatălui meu.
E tot acolo, în poarta tristă a
pușcăriei.
Ei știu, noi doar presupunem
Chiar și cometele se învârt în legea
lor
fiecare pe cărarea ei,
doar fata morarului face ce-o taie
capul
își răcorește picioarele în canalul
morii vara
(cu tălpile ei nude mângâie ochiul
soarelui înecat de ape),
se dă cu sania din lemn de salcâm iarna.
De fapt, fata morarului se joacă pe un
nor fără ploi,
se rostește, se rostogolește ca o
poezie cu sfârcuri împlinite,
umbrită doar de frunzele necăzute,
purtate de vânt.
În lipsa oamenilor, statuile o privesc cum trece
unduindu-se prin memoria lor cu
emoție,
prin poveștile criptate despre iubire,
despre războaie,
despre vise și moarte, dar mai ales
despre tehnica turnării bronzului.
Ei sunt înțelepții de fier, îmi
șoptește
Corbu, colegul meu de celulă,
ei știu, noi doar presupunem!
P.S.
Dragă mamă, când se vor întoarce
oamenii,
toamna va fi agățată de coarnele
cerului
iar eu voi fi plecat cu tata să aducem
fânul din fânațe.
Cele patru anotimpuri din cavoul Uraniei
1. Actorul
(magia):
Actorul, vrăjit de lumina
reflectoarelor,
a coborât prin scenă scările din
cărămidă arsă
în cavoul Uraniei. A ridicat capacul
sicriului,
s-a întins ca un mort lângă ea și a
adormit.
Războaiele au trecut peste el, unul
după altul,
ca niște aripi negre, înzorzonate cu
schilozi și muribunzi.
S-a trezit atunci când cerul a atins
pământul
în capcana aplauzelor din spațiul
îngăduit iluziei.
2. Taina morții
(poezia):
Tăinuită în cuvinte sub formă de
particule vii, poezia
se tipărea în clopotnița din cer așa
cum a fost rostită de tine,
fără teamă, doar cu trudă, ciupită
fiind pe ici-acolo de vânt.
Fie-mi îngăduit să merg mai departe,
nu vreau să fiu întors din drum
ca un strigoi oarecare.
3. Premergător
morții (poetul):
Biblioteca lui Wilson, străpunsă de un
fulger argintat,
piere în pântecul uriaș a pământului
însolzit.
Bântuit de viață precum iedera de
verde din adânc,
mă încing în cuibul de vise a mamei.
O, tu, pasăre, înaltă ispită, dansează
cu mine,
cu ticăloșia negrăită, cu crimele mele
tăinuite,
pe această fâșie de nisip cât o limbă
cu venin.
4. Inițierea
morții (fascinația):
Cavalerul cetății de aur mi-a îngăduit să adulmec veșnicia,
uneori am adormit lângă ea cu ochii
deschiși,
strângând-o în brațe ca pe un frate
mai mic.
Seducția, dincolo de aparențele ei,
m-a cuprins peste pleoape,
a ancorat de șaua valului și a deschis
trapele de salvare
chiar în dreptul celulei mele proaspăt
renovată.
P.S.
Și totuși tânjesc după iubire, dragă
mamă,
câtă lașitate! ...
Andrei
Gazsi: Notă despre mine însumi
M-am
născut în 1 octombrie 1950 la Bucerdea Grânoasă, lângă Blaj, într-un ținut pe
care-mi place să-l numesc Regat al Târnavelor, acesta fiind și titlul poemului
cu care am debutat în paginile revistei Tribuna în anii ’80. Până la absolvirea
Facultății de Mecanică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (1984), am
cutreierat țara în lung și-n lat în căutarea locului meu, cochetând cu teatrul,
cu poezia, cu brigăzile artistice. Eșuat, pentru o vreme (1968-1978), pe malul
drept al Mureșului, în orașul de la poalele Apusenilor, Aiud, mai precis peste drum
de celebrul liceu Bethlen Gabor, am trecut la un alt nivel al existenței sub
îndrumarea mentorului meu Alexandru Iob, un iluminat într-ale literaturii, un
poet discret, dar plin de carte, care m-a învățat jocul de șah, m-a învățat cum
să citesc, m-a ajutat să umblu desculț prin poveștile fantastice ale muzicii
simfonice.
Nivelul
următor l-am urcat în momentul în care am reușit să mă angajez la vestitul
penitenciar din Aiud, devenind controlor tehnic de calitate. Îmi amintesc și
azi emoția primei zile, întâlnirea cu acei oameni condamnați la amuțirea
libertății pentru fapte comise pe pământ cum ar fi: crimă, înaltă trădare,
convingeri personale și alte mărunțișuri. Înotând prin labirintul
întunericului, am descoperit poezia ca leac al singurătății, păstrată într-o
carte poștală pe lună ca drept la viață.
Al
treilea nivel l-am atins odată cu șansa pe care am avut-o, alături de Zorin
Diaconescu, de a pune piatra de temelie a primei televiziuni locale din Cluj
(1993). Nici un narcotic de pe lume nu poate să te facă mai
dependent decât televiziunea atunci când te supui ei! Mai târziu, la îndemnul
lui Tudor Dumitru Savu, am concurat pentru un post de cameraman la TVR Cluj și
am câștigat pe bune. Aici, ca reporter și cameraman am realizat reportaje pe
diferite teme, anchete sociale, dar mai ales am transcris în imagini, din
spatele obiectivului, multe povești ale poeților și scriitorilor clujeni și nu
numai.
Am
debutat la Tribuna, cum am mai spus, cu poemul Regat al Târnavelor, care a
ajuns în foaie cu titlul schimbat, și anume: Ținut al Târnavelor, pentru că
altfel nu ar fi fost admis. După revoluția fâstâcită printre poalele curvelor,
o serie de alte poeme ale mele au fost publicate în revista orădeană Familia,
în băimăreanul Nord literar, ca și, din nou, în Tribuna clujeană. În 2014 am
publicat, la Editura Limes, un creuzet de formare literară, volumul de versuri
Libertatea ca semn de carte, încurajat fiind, la vremea respectivă, de
regretatul Mihai Dragolea și grație bunăvoinței de editor și nu numai, a prietenului
meu Mircea Petean, minunatul poet al Jucului Nobil.
Și
actualul volum, Cu alte cuvinte, ar fi fost mai greu posibil fără sprijinul
generos al lui Mircea, completat de acela al lui Ioan Milea, cititor sensibil
și atent. Mulțumindu-le, îl dăruiesc din tot sufletul, ca pe o casetă cu
imagini degivrate și cu personaje prinse-n plasa unui vis al vieții mele, din
care voi nu lipsiți.
Citește apoezii din volumele: Andrei Gazsi - Liziera și Andrei Gazsi – Câte o carte poștală pe lună
Citește aici: Andrei Gazsi - Capcane pentru îngerii rătăciți
Citește aici: Andrei Gazsi - Capcane pentru îngerii rătăciți
Copyright © 2018 Andrei Gazsi
Utilizarea integrală sau parțială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.