"" AURORA LUCHIAN - PARNAS XXI

AURORA LUCHIAN

Poezie pentru copii














Sub ropotul ploii

     Sonet


Cade noaptea. Lent își face rugăciunea și un spin.
Cerul își adună norii și îi umple ireal,
Vântul geme, ploaia vine într-un ropot infernal,
Jalnic plopii-și mișcă frunza, îndoindu-se-n suspin.

Peste-a lumii amorțire, bolta parcă a plesnit.
Se prăvale cenușie, până solul l-a atins
Într-o-mbrățișare sumbră, crâncenită l-a încins
Cu trei fulgere sinistre, tunete ce-au zguduit...

Țarina e-ngenuncheată, dealurile șopotesc.
În codrul întunecat, peste păsări e rumoare,
Răscolindu-le din rost, țin sub ude, aripioare,
Mogâldețele golașe, grijulii le ocrotesc.

Apele țâșnind din matcă, s-au întins peste câmpii,
Solu-i cufundat în rugă: "Doamne, nu mai da urgii!"


Ripostă acidă

    Sonet / Pamflet

Băgându-și coada ca un drac țicnit,
Prin texte literare cu valori,
De la șicane dure și orori,
În smoala-ncinsă singur s-a zvârlit.

"Păzea! striga. Minusculi! Nonvalori!
Eu scriu desăvârșit, sunt cel mai bun,
Vă calc maculatura-s un taifun,
Și spaime bag în slabii scriitori."

Sunt talentată, dar m-a timorat,
Mi s-a săltat un smoc din blondu-mi păr,
Pitindu-mă în miezul unui măr,
Să nu-ntâlnesc maestru' declarat.

Stând pe cazan, sforțând un alt sonet,
Eu l-am pârlit și ars într-un pamflet.


Vara a trecut prin grâne

Pătrund zvonuri din natură,
Și-i atâta hărmălaie,
De se zăpăci pe zgură,
Și-o gânganie bălaie;
Că vara trecu prin grâne,
Lăsând dâră, fierbinți urme,
Iar în juru-i mult alai,
Fân cosit și flori, un Rai!

Dar și fructe aromate,
Bălți albastre, limpezite,
Triluri lungi de-naripate,
Cerul în cămăși scrobite,
Raze în rochițe fine,
Cu mișcări de balerine,
Și atât polen prin tei,
Plămădit parcă de Zei!

Atârnat de bolta castă,
Un nor alb, bulă de spumă;
Fascinat de lumea noastră,
S-a desprins, decis, să spună,
Că asemenea minune
Numai vara o depune!
Și-n mirări s-a aplecat,
Până ce s-a destrămat.

Vara n-a plecat degrabă,
Și-a făcut o rânduială.
Dimineața-și pune salbă,
În păr, spice, cu migală;
Și cercei, ciucuri vărateci,
La brâu, trandafiri sălbatici,
Și în pași ușori de doamnă,
Se va plimba până-n toamnă.


Din mirajul zorilor

     Poezie pentru copii

S-au trezit din somnul lin,
Și cu dor de cânt în cor,
Rândunele un sobor,
Triluiesc de mă înclin.

Vesel, sturzul a răspuns
Din stejarul rămuros,
Cu un fes pătat și ros,
Apoi iute s-a ascuns.

Pupăza cu moț săltat,
Printre pale de zefir,
Văzând cucu-n zarafir;
În duet au tot cântat!

Dintr-un fag umbros de fel,
Pitulicea cu cioc mic,
Cu un rubiniu ilic,
Ciripește cu mult zel.

Graurul pestriț, pitic,
Înghițind cireșe dulci,
Să le vezi nu mai apuci;
Vine-n zbor cântând peltic.

Turturelele perechi,
Tresăltând din mângâieri,
Au cântat ca-n alte veri,
Melodiile străvechi.

Cu umbrelă unică,
Admirând roua din flori,
Ciupercuța din răzori,
Reproșează cinică:

-Faceți zarvă ca la bâlci!
Mi-ați trezit al meu fecior,
Și îl legăn pe-un picior,
Că-i bolnav și are gâlci...

”Nani! Nani! puișor,
Dormi pe roua zorilor,
În mireasma florilor,
Nani! Nani! dormi ușor!”


Balada ploii

Pică ploaia în inele,
Peste dorurile mele,
Și mă-mbie-n chip și fel,
Să pun mâna pe penel,
Să pictez natura udă,
Da nu vrea să mă audă,
Eu nu-s pictor, ci poet,
Și voi scrie pe caiet.

Varsă cerul din ulcioare,
Peste creștet și picioare,
Picuri reci și repeziți,
Și prin cuib de pui treziți,
Lasă văl de-nfiorare.
Mama-i ia sub aripioare,
Și îi încălzește lent,
Trupu-i cald, e pansament!

Cade ploaia în șiroaie,
Printre ierburi, mușuroaie,
Peste melcii călători,
Pe gândacii gânditori,
Alungând scripcarii greieri...
Hei, natură, până treieri
Am o vară să-i ascult,
Nu te cert, nu te insult...

Răpăie ploaia-n vâlcele,
Clătind chip de floricele...
Răsturnând butoaiele,
A stârnit noroaiele,
Însă-i spun: ”O, nu mă sperii,
Nici să ai patru imperii,
Voi sta în căsuță, ici,
Și-o să scriu ce frumos pici.”

Ai scos și din râul lin,
Suspine că e prea plin...



Aurora LuchianAurora Luchian (n. 28 februarie 1970, Huși): este o scriitoare vasluiancă de texte umoristice, versuri pentru copii, ghicitori, fabule, pamflete, sonete, balade, doine, epigrame și catrene. A început să scrie în 2009, iar după câteva luni a debutat în cărticica Draga mea pentru copii. A urmat o colaborare fructuoasă de mai bine de 6 ani cu această publicație, datorită căreia a fost cunoscută de copiii din întreaga țară. Poeziile sale sunt citite și recitite pe unele posturi de radio și televiziune și sunt folosite de Ministerul Învățământului în Concursurile Naționale ca materiale didactice pentru preșcolari și școlărei.

Este autorul a șase volume de poezii, trei pentru copii: În papuceii copilăriei și Trăistuța Pedagogului (editura Editgraph, Buzău), Curcubeu de cuvinte - auxiliar didactic (editura Stef, Iași) și al volumelor de pamflete: Unde zboară porcul, împreună cu scriitorul Pavel Nedelcu și Mesagerul hazului în necaz (editura Stef, Iași), Pe ton glumeț (editura Stef, Iași). Aurora Luchian are sub tipar încă un volum de poezii pentru copii și lucrează la alte patru volume pe care speră să le poată publica cât de curând. Poeta a publicat în nenumărate antologii și site-uri literare. Aurora Luchian a câștigat numeroase premii la concursuri internaționale de poezie. Printre care cele mai importante: Premiu de Excelență, la Concursul Internațional din Japonia, în pamflet, Marele Premiu în povești cu rimă și cu tâlc și Premiu de Excelență în poezia pentru copii, Crizantema Imperială în poezia pentru copii, Crizantema Imperială în ghicitori, Crizantema de Argint în pamphlet, Crizantema Imperială în povești cu rimă și Distincția de ”Mesager pe Meridianul Yamato” / Japonia. Este colaborator a unor publicații pentru copii și a două publicații specializate în arta decorativă. 


Citește mai multe poezii aici: Au fugit și Sfinții..., Destin pe cioburiSimfonii în trenul vieții
Pagina Facebook: Aurora Luchian

 
Copyright © 2017 Aurora Luchian
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Un produs Blogger.