HORIA MARCHEAN - CRASHLANDIA
crashlandia cu aromă de mere
cred că sunt
idiotul preferat al lui Dumnezeu,
pisica lui Pavlov,
un măr de aur pe care scrie
„Horia + Eris = love”,
într-o mână străină,
aruncat cu un hohot de râs
în tâmpla mea stângă.
continui să scriu
cu încăpățânarea unei tulburări de personalitate
despre probleme întâmpinate
într-un oraș unde cineva
sigur a spus ceva de felul:
„dă-i în mă-sa, ce,
n-au mașini,
ce le trebuie trotuar?”
Târgu Mureș,
pământul făgăduinței doftoricești,
Canaanul cardiologiei,
paradisul de pe Pocloș.
cred că sunt
primul separatist al Edenului,
un Adam în oglindă,
genul de tâmpit alungat din Rai
după ce s-a-mpiedicat de fructul oprit.
tot măr și ăla, ce chestie.
până la urmă,
de ce scriu asta?
de ce să persist, să urlu în vid,
să rostogolesc bolovanul pe deal?
scriu pentru că sunt,
în ciuda ironiilor antemergătoare,
mereu fericit la final.
scriu pentru că sunt.
sunt un vrăjitor nemuritor,
sunt sabia haosului,
sunt alesul zeiței Eris,
sunt vocea care râde
dansând cu nebunia.
totul e doar un pahar
plin cu votca mea preferată,
crashlandia
cu aromă de mere.
sau crashlandia era orașul ăsta
cu spitale și străzi
care funcționează în aparență?
am uitat.
sau poate
nu am știut niciodată.
până la urmă,
realitatea curge.
hai noroc.
idiotul preferat al lui Dumnezeu,
pisica lui Pavlov,
un măr de aur pe care scrie
„Horia + Eris = love”,
într-o mână străină,
aruncat cu un hohot de râs
în tâmpla mea stângă.
continui să scriu
cu încăpățânarea unei tulburări de personalitate
despre probleme întâmpinate
într-un oraș unde cineva
sigur a spus ceva de felul:
„dă-i în mă-sa, ce,
n-au mașini,
ce le trebuie trotuar?”
Târgu Mureș,
pământul făgăduinței doftoricești,
Canaanul cardiologiei,
paradisul de pe Pocloș.
cred că sunt
primul separatist al Edenului,
un Adam în oglindă,
genul de tâmpit alungat din Rai
după ce s-a-mpiedicat de fructul oprit.
tot măr și ăla, ce chestie.
până la urmă,
de ce scriu asta?
de ce să persist, să urlu în vid,
să rostogolesc bolovanul pe deal?
scriu pentru că sunt,
în ciuda ironiilor antemergătoare,
mereu fericit la final.
scriu pentru că sunt.
sunt un vrăjitor nemuritor,
sunt sabia haosului,
sunt alesul zeiței Eris,
sunt vocea care râde
dansând cu nebunia.
totul e doar un pahar
plin cu votca mea preferată,
crashlandia
cu aromă de mere.
sau crashlandia era orașul ăsta
cu spitale și străzi
care funcționează în aparență?
am uitat.
sau poate
nu am știut niciodată.
până la urmă,
realitatea curge.
hai noroc.
urlă mai tare!
lumea era o pustie de asfalt încins
când au uitat cum să asculte
și spiritele urlau mascate
de mințile conștiente
și autosuficiente ale oamenilor.
uneori simt că port
toată magia în spate
ca un Atlas de cuvinte.
aș vrea să pot vorbi. a
presupun că trebuie să urlu mai tare.
lumea era un mall
plin cu credințe făcute din aburi
care se risipeau în căldură.
aerul încins sufoca dup-amiezile
și usca pe buze cuvintele.
uneori iau un cuțit
și deschid o gaură
până sus, la Coroană.
vorbesc cu cine-i acolo,
aud incredibila lumină.
Dumnezeu spune să fie ploaie,
lumea se umple de îngeri, demoni și zei.
gaura din cer e coloana din mijloc
care trece prin mine
și leagă realitatea.
e totul în capul meu,
presupun că trebuia să urlu mai tare.
când au uitat cum să asculte
și spiritele urlau mascate
de mințile conștiente
și autosuficiente ale oamenilor.
uneori simt că port
toată magia în spate
ca un Atlas de cuvinte.
aș vrea să pot vorbi. a
presupun că trebuie să urlu mai tare.
lumea era un mall
plin cu credințe făcute din aburi
care se risipeau în căldură.
aerul încins sufoca dup-amiezile
și usca pe buze cuvintele.
uneori iau un cuțit
și deschid o gaură
până sus, la Coroană.
vorbesc cu cine-i acolo,
aud incredibila lumină.
Dumnezeu spune să fie ploaie,
lumea se umple de îngeri, demoni și zei.
gaura din cer e coloana din mijloc
care trece prin mine
și leagă realitatea.
e totul în capul meu,
presupun că trebuia să urlu mai tare.
orașul îngerilor
(cu mulțumiri celor de la The Distillers)
străzile sunt pustii
și pot ajunge la spital fără probleme
prin răcoarea dimineții
care se teme
de amiază.
îmi întind un zâmbet veninos
peste fața aparentă
când aud despre cum medicii sunt îngeri.
într-adevăr, programul meu de lucru
dă un nou înțeles sintagmei
„robul lui Dumnezeu”.
na, au și îngerii ierarhii,
tronuri, puteri, serafimi,
și, aparent, fraieri.
sunt făcut din roți de ochi,
flăcări, bucăți din versurile altora,
multiple perechi de aripi
și contrastul dintre energie și epuizare.
străzile sunt pustii
și pot ajunge la spital fără probleme
fiindcă elevii de liceu au vacanță
și îngerii deștepți
au concediu.
sper ca Târgu Mureș să rămână
un loc de vindecare pentru oamenii
care cred că medicii sunt îngeri.
ei spun că ăsta e un oraș de îngeri;
tot ce văd sunt zâmbete veninoase
pe fețele lor aparente.
cred că o să pornesc
un război civil sau ceva,
după ce îmi șterg
grimasa asta stupidă
de pe fața aparentă
și-mi dezvălui gloria infernală.
și pot ajunge la spital fără probleme
prin răcoarea dimineții
care se teme
de amiază.
îmi întind un zâmbet veninos
peste fața aparentă
când aud despre cum medicii sunt îngeri.
într-adevăr, programul meu de lucru
dă un nou înțeles sintagmei
„robul lui Dumnezeu”.
na, au și îngerii ierarhii,
tronuri, puteri, serafimi,
și, aparent, fraieri.
sunt făcut din roți de ochi,
flăcări, bucăți din versurile altora,
multiple perechi de aripi
și contrastul dintre energie și epuizare.
străzile sunt pustii
și pot ajunge la spital fără probleme
fiindcă elevii de liceu au vacanță
și îngerii deștepți
au concediu.
sper ca Târgu Mureș să rămână
un loc de vindecare pentru oamenii
care cred că medicii sunt îngeri.
ei spun că ăsta e un oraș de îngeri;
tot ce văd sunt zâmbete veninoase
pe fețele lor aparente.
cred că o să pornesc
un război civil sau ceva,
după ce îmi șterg
grimasa asta stupidă
de pe fața aparentă
și-mi dezvălui gloria infernală.
ne salutăm, dar nu ne vorbim
acum mulți ani, un prieten
mi-a spus că avea un prieten
alături de care fura din case.
și-ntr-o zi, după un concert tăcut,
trecând pe sub Hristos răstignit
lângă mănăstirea franciscană,
acest al doilea prieten
s-a uitat la statuia înaltă,
cât peretele mănăstirii,
și I-a spus lui Dumnezeu Cuvântul:
„hai noroc”.
cuprinși de mirare
și, mi-ar plăcea să cred, spaimă,
ceilalți hoți l-au întrebat
dacă și-a pierdut mințile.
sigur pe el,
salutatorul a răspuns:
„ne salutăm, dar nu ne vorbim”.
și eu, trecând pe lângă biserica
de pe drumul către spital,
mă uit la un Hristos mare printr-o icoană,
și Îi spun lui Dumnezeu Cuvântul:
„hai noroc”.
e greu să ții pasul,
când ai contact cu atâtea entități astrale,
zei, spirite, îngeri,
cu tradiția de la care ai pornit.
dar, dincolo de magie,
de certuri și realități mutabile,
e bine că putem încă
să ne vorbim.
mi-a spus că avea un prieten
alături de care fura din case.
și-ntr-o zi, după un concert tăcut,
trecând pe sub Hristos răstignit
lângă mănăstirea franciscană,
acest al doilea prieten
s-a uitat la statuia înaltă,
cât peretele mănăstirii,
și I-a spus lui Dumnezeu Cuvântul:
„hai noroc”.
cuprinși de mirare
și, mi-ar plăcea să cred, spaimă,
ceilalți hoți l-au întrebat
dacă și-a pierdut mințile.
sigur pe el,
salutatorul a răspuns:
„ne salutăm, dar nu ne vorbim”.
și eu, trecând pe lângă biserica
de pe drumul către spital,
mă uit la un Hristos mare printr-o icoană,
și Îi spun lui Dumnezeu Cuvântul:
„hai noroc”.
e greu să ții pasul,
când ai contact cu atâtea entități astrale,
zei, spirite, îngeri,
cu tradiția de la care ai pornit.
dar, dincolo de magie,
de certuri și realități mutabile,
e bine că putem încă
să ne vorbim.
în spatele umbrei
(cu mulțumiri lui David Tibet și Grant Morrison)
o umbră în formă de Hristos
se ascunde în liniștea
dintre dansuri, sacrificii și zei,
în non-spațiile
a ceea ce nu observi,
în întunericul din nările mele.
mă sufocă atunci când
lumea e prea mare, prea rea
și prea nepăsătoare,
când inocenții suferă.
e greu să te separi de un aer
care are un fuior de fum
la baza plămânilor tăi,
fiindcă l-ai respirat toată viața.
e greu să smulgi simbolurile din limba ta.
e greu fiindcă
umbra în formă de Hristos
se atinge de picioarele Lui,
încercând să-i continue bunătatea,
să se justifice prin El.
ori, tu vrei bunătatea.
mă tem de un Hristos străin,
al suferinței și limitării,
un împărat roman înlocuitor
al Cuvântului.
mă tem de o umbră în formă de Hristos
care bântuie și pândește credința,
cu colți reci, lanțuri și
instrumente de scris,
sau de tortură,
sau ambele.
dar uneori, din spatele umbrei,
scapă raze de lumină
prin peretele lumii-închisoare,
prin peretele făcut din umbră,
prin înșelare și iluzie,
și mi se pare că-mi amintesc
cum să ies
și cum să ajung la El,
și cum umbra
nu e a Lui,
ci a multor minciuni
puse între mine și El
de stăpânii acestei lumi.
există drumuri înapoi
și afară din acest loc,
există porți către Unul.
umbra e o iluzie,
porțile sunt libere.
e una în spatele umbrei.
tu de ce parte ești?
se ascunde în liniștea
dintre dansuri, sacrificii și zei,
în non-spațiile
a ceea ce nu observi,
în întunericul din nările mele.
mă sufocă atunci când
lumea e prea mare, prea rea
și prea nepăsătoare,
când inocenții suferă.
e greu să te separi de un aer
care are un fuior de fum
la baza plămânilor tăi,
fiindcă l-ai respirat toată viața.
e greu să smulgi simbolurile din limba ta.
e greu fiindcă
umbra în formă de Hristos
se atinge de picioarele Lui,
încercând să-i continue bunătatea,
să se justifice prin El.
ori, tu vrei bunătatea.
mă tem de un Hristos străin,
al suferinței și limitării,
un împărat roman înlocuitor
al Cuvântului.
mă tem de o umbră în formă de Hristos
care bântuie și pândește credința,
cu colți reci, lanțuri și
instrumente de scris,
sau de tortură,
sau ambele.
dar uneori, din spatele umbrei,
scapă raze de lumină
prin peretele lumii-închisoare,
prin peretele făcut din umbră,
prin înșelare și iluzie,
și mi se pare că-mi amintesc
cum să ies
și cum să ajung la El,
și cum umbra
nu e a Lui,
ci a multor minciuni
puse între mine și El
de stăpânii acestei lumi.
există drumuri înapoi
și afară din acest loc,
există porți către Unul.
umbra e o iluzie,
porțile sunt libere.
e una în spatele umbrei.
tu de ce parte ești?
clădiri
pe strada Revoluției
se deschisese acum câțiva ani
un magazin de jucării.
avea baloane la intrare,
era colorat în culori vii,
și o siglă cu un omuleț zâmbitor.
s-a-nchis repede.
în timpul ăsta,
sub pădure persist
ca amenințarea
sau blestemul vreunui zeu,
kórház California,
de unde mă pot oricând decaza
dar nu pot pleca niciodată.
orașele noastre
sunt bântuite de stafii
care locuiau în clădiri,
sau care încă locuiesc în ele,
ca niște ecouri
ale intențiilor, dorințelor
și faptelor noastre.
clădirile sunt karma întâmplându-se
sub ochii noștri.
aștept să treacă ecourile
rămase din Kali Yuga,
aștept reîncarnarea
magazinului de jucării
și eliberarea spitalului
de demonii care-l fac
gri, rece și înfometat.
Om Namah Shivaya.
se deschisese acum câțiva ani
un magazin de jucării.
avea baloane la intrare,
era colorat în culori vii,
și o siglă cu un omuleț zâmbitor.
s-a-nchis repede.
în timpul ăsta,
sub pădure persist
ca amenințarea
sau blestemul vreunui zeu,
kórház California,
de unde mă pot oricând decaza
dar nu pot pleca niciodată.
orașele noastre
sunt bântuite de stafii
care locuiau în clădiri,
sau care încă locuiesc în ele,
ca niște ecouri
ale intențiilor, dorințelor
și faptelor noastre.
clădirile sunt karma întâmplându-se
sub ochii noștri.
aștept să treacă ecourile
rămase din Kali Yuga,
aștept reîncarnarea
magazinului de jucării
și eliberarea spitalului
de demonii care-l fac
gri, rece și înfometat.
Om Namah Shivaya.
Copyright © 2026 Horia Marchean
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment