DELIA ANTAL - POEME

în caz că

cealaltă jumătate a mea?
probabil călătorește prin Italia
sau poate că abia a terminat dreptul
și își începe viața cu stângul
poate că încă e la actorie
și ar vrea să se mute pe regie

o fi la fel de transparent ca mine
poate că a murit ieri și nimeni
nu-i găsește trupul
poate nimeni n-a aflat că a murit
sper doar că nu a suferit

poate cealaltă jumătate e chiar
prietenul meu cel mai bun
cel care stă chiar în fața ochilor mei
el o fi alesul
sau n-o fi stat destul la alcoolici anonimi
încât să-și amintească cum mă cheamă
sau să nu mă mai confunde
cu fosta, răposata lui soție

în limitele prieteniei

mă faci să fac lucruri tâmpite
să mă uit la stele și să dau drumul la radio de plăcere
să cumpăr portocale chiar dacă nu-mi plac portocalele
și să las una pe birou până începe să semene cu luna
ieri am uitat să-mi închid geamul
a intrat frigul peste toate lucrurile mele
inclusiv peste fotografia în care nu apăreai
cred că de asta mi-a fost cel mai frică
de lucrurile în care nu apăreai
mă faci să mă simt ca un copil mic pierdut printre rafturile de băuturi alcoolice
care știe că nu are voie să atingă nimic
dar se uită la sticlele de sus
pentru că unele lucruri par mai frumoase când sunt interzise

Procedură de conservare afectivă

ții loc de sfînt în hipocampul meu
deja de prea mult timp
ca să mă mai sperie scrierile lui Jung despre animus
și alte gloanțe nimerite în gleznă
ți-am permis acces nelimitat
în emisfera cerebrală dreaptă
fără consimțămînt informat
fără să mai întreb cine pe cine analizează
iar tu calci egocentric
peste dorința de conservare,
de fuziune,
de rezistență,
ca și cum toate astea
ar fi doar niște covoare lăsate la ușă
muți mobila inconștientului
și lași transferul pe canapea
cu haina pe el

dorința apare
și tu ai grijă ca cenzura psihică să intervină
o iei de guler
o treci prin reprimare
îi cauți mecanismul de apărare
îi spui că exagerează

eu între timp
îmi pun hainele pe scaun
ca și cum ai veni mîine
dimineața sînt tot acolo
încep să suspectez o compulsie
sau o formă discretă de delir de interpretare
tu îi spui proiecție
eu îi spun vis frumos

și continuăm să ne purtăm
ca doi oameni perfect funcționali
cu mica noastră psihoză
ținută regulamentar 
între două coaste

marți, în regim de mobilizare

la televizor o femeie vorbea despre migrația păsărilor
tu mi-ai spus că mâine plouă
și pentru câteva secunde am crezut că e același lucru
cineva s-a gândit să blesteme trupul ăsta deja inert
și să-l mai trimită pe front încă o dată
nu știu cine dă ordine aici
eu n-am semnat nimic
soldatul ăsta se uită ca un animal sălbatic la farurile îndepărtate
care se apropie cu o viteză hilară
în buzunar are un bilet de autobuz expirat
și numele tău scris pe spatele lui
nu-și amintește când l-a scris
nici eu
probabil era marți
marțea oamenii fac lucruri pe care miercurea le regretă
de exemplu, intră într-o librărie și cumpără o carte despre război
apoi o uită lângă pat
noaptea următoare o găsesc deschisă la pagina în care doi oameni se întorc unul spre celălalt
mă ridic să beau apă
în bucătărie ești tu
sau frigiderul
lumina lui cade exact pe mâna ta
și nu știu de ce mi se pare că trebuie să plec
așa că plec
până în camera mea
până la fereastră
până la stele
până la radioul care vorbește singur
și cineva spune că unele trenuri nu mai ajung niciodată la destinație
ceea ce mi se pare o informație inutilă
pentru că tu ești deja aici
și asta e problema.

bulevardul eroilor

am avut dintotdeauna un dispreț pentru Rococo.
nu știu exact de ce, probabil din cauza scoicilor
sau a oamenilor care pun scoici peste tot și apoi le spun patrimoniu,
până să-l aud pe el vorbind despre cele hidos restaurate din centru
cu seriozitatea cu care alți oameni vorbesc despre factura la lumină
apoi l-am luat de braț,
deși erau treizeci și două de grade afară și știa că urăsc vara
visele cu el sunt cele mai neclare,
acolo nu mai știu dacă îl întâlnesc sau doar îl confund cu temperatura camerei,
dar îmi este cel mai bine în ele, ceea ce mi se pare destul de jignitor pentru realitate.
alerg spre el înainte să-mi taie Morfeu firul oniric ce ne leagă,
îl trag de mânecă, îi spun ceva despre scoici,
el începe să râdă și între timp se face dimineață,
ceea ce demonstrează, probabil, că și zeii au prostul obicei să oprească lucrurile exact când devin interesante.
mai lasă-mă, mamă, să mai dorm.
măcar încă cinci minute,
că tocmai îl găsisem
și nu apucasem încă să mă răzgândesc.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Delia Antal

Copyright © 2026 Delia Antal 
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.