Poezii din volumul Marius Florea – tehnofob (Editura Tracus Arte, 2023):
mise en abyme
întuneric de cinema
ochi sticloși
de prădător
ce nu întorc privirea de la
montajul traumatic
la persoana întâi
pe care îl rulezi
////////////////////
filmezi
în delay pari un străin
într-un act de voyeurism
tunnel vision prin ecran
înghesuit între straturi
de oglinzi
////////////////////
schimonosit
în lumina blițului
un roadkill
pentru omul de nisip
lasă algoritmul
să te poarte
pană
cădem într-un ev întunecat
un cer cu stoluri de gargui din ciment moale
giganți abisali
cu terminații fosforescente
vor ieși din oceane
iar noi ne vom adăposti
sub munții de moloz
crucea va avea laturi egale
om+
palme ca niște clapuri industriale
vor bate înainte de rugăciuni
apoi se vor frământa păcătoase
în catacombe
printre rădăcini sălbatice
văd altarul lui Dionis-Crist
strălucind rece ca o flacără de sudură
în bezna metalică
diavolul va cumpăra
dumnezeu va răscumpăra
și toate sufletele
vor valora
la fel
ozn
primul contact
într-o noapte în Vamă
cum stăteam întins
umbrelele de pe plajă deveneau
farfurii zburătoare
aliniate pentru invazie
a trebuit să le comunic că mai vrem timp
cu tenișii uzi am făcut
un labirint de linii în nisip
ca la Nazca
o punte de limbaj
am întrebat dacă sunt de pe Tralfamadore
și de acolo senzația constantă de déjà-vu
pe care mi-o provoca prezența lor
săpam dintr-un plan în altul
ca un struț cu capul în pământ
iepurele alb îmi dicta cadența
era și Isus cu mine
unde altundeva să fie
se știe că preferă să stea cu vameșii
vorbeam diverse
nu aveam nimic crucial să-l întreb
și nu voiam să-i dau ocazia să facă pe deșteptul
aveam creierul încins
eram convins că îmi plantaseră ei ceva
ce ne facilita comunicarea
eram singurul care înțelegea o iotă din ce spunea
m-a urmat de-a lungul malului și mi-a dezvăluit că era de-al lor
un mesager al extratereștrilor antici pe pământ
și că serafimii și ofanimii
nu sunt decât nave spațiale
ce survolează atmosfera din timpuri imemoriale
desigur că dinainte de invazie
existau agenți printre noi
care căpătau înfățișare umană pentru a ne studia
acum îi vedeam de la o poștă
probabil și ei aveau un dosar complet cu mine
l-am întrebat în final ceva
dacă e cu adevărat o invazie
sau doar un contact diplomatic
nu mi-a răspuns
zâmbea tâmp
apoi a plecat înspre mare
probabil ca să se pișe
trebuia să mă aștept
eram bucuros că măcar n-a ales să mă deruteze cu una din parabolele lui
am zis că oricât de beat era de înecat n-o să se înece
doar poate călca pe apă
am șters-o spre cort
la Molotov încă era bubuială
extratereștrii cu chip de om
peste tot
simcity
pescarii de pe Someș
își descâlcesc firele
îngrămădiți de excavatoarele
ce vor să domesticească
legendarul metrou
de sub apă
un simcity
văzut first person
ochiul ca o bulă de boloboc
macarabuldozerpicamărbetonieră
mai încolo
un muncitor se uită la altul cum sapă
chipul îi e o bucată de plastilină
ciupită de un copil
care vrea să-i aducă tata jucării
are un pet de bere lângă picior
îmi transmite
din liniștea lui
de_dust
nu te poți întrece
oricât ai încerca
fantoma e mereu
cu un pas în față
o urmezi într-un folder uitat
pe o hartă dezertată
îți numeri pașii
în liniștea serverului
pe care îl bântui
senzația aceea de demult
de când te simțeai urmărit
încă persistă aici
pe atunci încă îți era frică
de furtuna de nisip din spate
acum știi că ai mers în cerc
deșertăciunea deșertăciunilor
totul e de_dust
Citește mai multe poezii aici: Marius Florea și Marius Florea – Zâmbet arhaic
Copyright © 2023 Marius Florea
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.