ANY DRĂGOIANU - DINCOLO DE ORICE SFÂȘIERE

Viața mea

o altă sămânță risipită la margine de drum/
ca o tristețe cronică înfășurată în jurul inimii/
simt sabia intrând între coaste
calul nechează
fiecărei ființe îi suntem datori/ îmi zic/
îl las să se adape din rana mea
îl văd cum soarbe sângele cu lăcomie
cum linge și ultima picătură
cu limba lui aspră
dar nu cârtesc
nu gem și nu strig
voi trăi dincolo de orice sfâșiere/
calul se oprește/ rana se închide/
în ochii lui văd o altă viață/
una a luminii/
ies din pustiul ăsta cu o sabie
îndreptată spre viitor
de data asta vă spun
că n-am să mă mai las păcălită/

trag cortina și aprind câteva candele
hai viață/ hai să cinăm împreună/
nu se știe cine îmi pregătește
o altă trădare

Trecutul tău pare un câmp de luptă

îmi ziceai/
atâtea obuze au spintecat văzduhul/
iar pământul tristeții e doar o amintire
nimic nu mai rodește acolo
e deșertul prin care trebuia să treci
până la mine
hai îndrăznește/
eu nu am venit să te tulbur/
ca un hoț sau un ucigaș/
eu îți brodez un început/
acum ai o inimă nouă/
atinge-ți pieptul/ fii fericită/
lasă-L pe Dumnezeu să lucreze/
fiecare dintre noi primește binele/
până la urmă/
iartă/ să poți zbura cu mine peste câmpiile bucuriei/
să ne primim binecuvântarea/
că dragostea asta trebuie trăită fără nicio reținere
învățasem să scriu poeme de dragoste pe pieptul tău
și literele de foc ți se întipăreau pe piele
ca niște tatuaje absurde/
dar m-am trezit/ era sâmbătă/
poemul meu nu avea niciun sens/
încă lucrează Dumnezeu la inima mea/
fiecare înnoire are nevoie de timp/ lacrimi/
obuze care să rupă zarea în două/
însă te-am văzut/ iluzia mea/
ești conturul unui viitor binecuvântat
Amin

Mi-am primit pedeapsa pentru toate viețile

o singurătate ațoasă
în care stau de ani buni
vine Dumnezeu seara
să-mi arate un cerc
îl pun la gât ca pe o medalie
și începe plânsul
jumătate de viață irosită pe nimicuri
am fost vânzătoarea perfectă
din târgul deșertăciunilor

înaintea mea e o mare liniște
câțiva pescari aduc la mal
peștele care-l înghițise pe Iona/
nu-i nimic/
voi locui acolo scârbită de propriul trecut/
eu mi-am primit pedeapsa
poezia nu a răspuns la niciun stimul
resuscitarea continuă și acum
ideea de moarte clinică îmi surâde
fiecare vers s-ar liniști
numai cu mirosul de pește n-am să mă obișnuiesc

Dumnezeu îmi aruncă un topor
taie/ Ana/ fă-ți un alt drum
În numele Tatălui
și al Fiului
și al Sfântului Duh
Amin


 

Poeții

au inima peticită
că se închină la idoli
își dau sufletele de pomană
la iubirile îngropate în timp

da
am citit că sunt ca spinii
înfipți în coastele vremii
depresivi/ gurmanzi/
cu mers nesigur/
lumea așa îi vede
leneși/ fără plug și coasă/

ei continuă să scrie
până carnea le devine albastră
cerneala le inundă creierul
/e crucea lor
nu o pot împărți cu alții/

da
poeții au inima peticită
zborul lor e mereu întrerupt de verbe
și nu se închină la idoli
nici măcar nu se mai închină
gustă oboseala amară
și adorm visându-se îngeri


Programări

m-am programat visele pe ecranul uriaș al nopții
trag de mine ca de un sac plin până la refuz
cu oasele poeților
Dumnezeu mă privește cu milă
mă așez într-un colț la capătul lumii
și oasele tresar
mici holograme joacă înaintea mea
Eminescu se închină Luceafărului
Arghezi rescrie Psalmii
Blaga Laudă Semințele unui neam poetic
mama mă zguduie ca pe un copil
ce joacă șotron în ploaie
cu noroiul pe tălpi mă întorc prin același tunel
mă înec/ tușesc/ lângă mine zeci de cadavre
nici măcar nu sunt copil
am o înfățișare nouă
sunt soldat
sângele stă mărturie pe brațul drept
caut telefonul să scriu un mesaj
sau să sun la 112
să fac ceva
mă agăț de un obuz
încep să spintec zările
spun Tatăl nostru/ Crezul/ Psalmul 22
tata mă strigă pe nume
un nume străin
știu că e al meu/ l-am văzut scris pe o carte
voi lăsa obuzul să explodeze
mă înec/ tușesc
o mână albă îmi șterge transpirația de pe față
în ce an suntem/ întreb
cine le mai ține socoteala/ îmi răspunde cineva
aici nu-i vreme de îmbătrânit
"Ia-ți patul și umblă!"
mi se poruncește pentru a nu știu câta oară
și mă ridic știind că sunt în octombrie 2021
când moartea se înfrățise cu mine prin tuse


Femeie condamnată la nimic

apasă tasta delete și ia viața de la capăt
vezi cum fac pomii primăvara
nu te lăsa zidită cu lut mincinos și ostil
taie universul în bucăți
gustă feliile de fericire ce ți-au fost date
închide în memorie toate neajunsurile
oamenii prefăcuți/ gloriile trecătoare
tu ești o femeie de apă
una care a scăpat printre degete dragostea
poți să o faci
dă-ți timp din timpul tău
nu-l mai împărți cu nebunii
lasă frica și prăpăstiile
taie negrul din piept
adună verdele
și apasă tasta enter
fii veriga tare a lanțului
iubește din nou
fii tu cea aleasă/ cea smerită
umezește-ți buzele cu mir
despică firul răului
învață-te să umbli desculță
în cămașa albă de in
din cufărul bunicii
fii ca păsările
ca apa/ ca focul
fii tu înainte de toate
și sparge barierele
viața ta de acum începe
bucură-te


Alt vis

la ora 19 eram la o cină a scriitorilor
într-un capăt de lume
neseriozitatea unora s-a întins până la ora 20
când se răciseră metaforele în farfurii
unii strâmbau din nas
alții aplaudau ca la cenaclurile de cartier
nu știu de ce i-am invitat la masă dacă nu îi suport
nu sunt rudă cu Lăpușneanu
și prefăcătoria nu mă caracterizează
sunt flămânzi
mai ales să-mi spună că am crescut prin șiretlicuri
fiecare cu părerea înșirată
de la primul fel până la desert
am repetat în gând
"Înapoia Mea, satano, căci scris este:
Domnului Dumnezeului tău să te închini
și numai Lui Unuia să-I slujești!"
am băut un pahar cu apă
ca și când aș fi înghițit un calmant
mi-am revenit/ cu siguranță
printre ei nu este doar un Iuda
fiecare se identifică perfect cu el
m-ar vinde în orice secundă
m-ar tranșa
fără nicio remușcare
apoi ar mânca liniștiți supa de miel
făcându-și semnul crucii


Când crezi că te vor ocoli săgețile otrăvite

tocmai atunci cad în jurul tău porumbeii uciși de ger
duc în ciocuri trădările cunoscuților
cei pentru care ai fi băgat mâna în foc
mototolești câteva hârtii din trecut
îți tragi două palme peste față
și te gândești unde să ascunzi bunătatea
pe care o ai
când crezi că te vor ocoli săgețile otrăvite
tocmai atunci cade o cortină neagră/
îmbibată în petrol
cauți ieșirea de urgență
ușile sunt blocate
în jurul tău se adună demonii pe care îi credeai îngeri
îți faci semnul crucii/ dar nu este de ajuns
te prind de haine/ te sfâșie
cazi pe podeaua rece
vine noaptea
orașul se îngroapă în beznă
tu nu mai ai suflet
când crezi că te vor ocoli săgețile otrăvite
tocmai atunci să te uiți în jurul tău
poate să cadă sau să te înconjoare orice
numai dacă te predai cu totul Lui
vei avea siguranța
că nimic nu te poate atinge


Reveniri

n-am revenit niciodată asupra unui poem
l-am lăsat exact așa cum mâna/
ghidată de inimă/ a reușit să-l croiască/
prima tăietură e cea mai sigură/
ea are sămânța de dumnezeire
e ca dragostea din adolescență
când nu mai simți pământul sub picioare
am revenit de multe ori asupra unei despărțiri
și am gustat mai mult amarul
iertările fac bine pentru o secundă
apoi devin cuțite ce se tot înfig
n-am revenit niciodată asupra unei culori
nuanțele au prins rădăcină
de la începutul acestei lumi
mintea mea nu poate schimba
ceea ce este prin redefiniri succesive
șarpele s-a numit șarpe
și așa a rămas pentru totdeauna
chiar dacă mereu e strivit de un călcâi
și ridicarea lui de pe pământ stârnește scârbă
am revenit mereu asupra oamenilor
cum spuneam
slăbiciunea mea e cunoscută
iar ghearele demonilor
abia așteaptă


Casa de la marginea orașului

veche/ dărăpănată/
plină de umbre care dorm
pe scândurile mâncate de carii/ e o casă a nimănui
am întrebat vecinii dacă poate fi cumpărată
și m-au privit nedumeriți/
nimeni nu călca pe acolo
în ziarul local am citit de fantome și blesteme
eu am pășit încrezătoare
toate pot fi îndreptate pe lumea asta
până și sufletele blocate între lumi
m-am așezat într-o cameră
ușile scârțâiau întruna
știam că va fi greu/ dar îmi făcusem un obicei
să cunosc necunoscutul
o întindere a absurdului
pe zidurile murdare de singurătate
o vreme a fost liniște
voiam să plec/ dar am auzit un suspinat
o vrabie ciugulea ceva din scara de lemn
o umbră s-a ridicat în fața mea
părea o femeie frumoasă
am avut senzația că îmi seamănă
se prefăcea că nu mă vede
a aprins focul/ a pus oale pe plită
începuse să miroase a ciorbă când s-a pus ploaia
aveam peste 90 de ani
fereastră părea ovală
un medic m-a salutat
apoi am adormit
dacă visele astea se țin lanț/
viața mea nu mai încape
într-un singur volum



Citește mai multe poezii și profilul autoarei aici: Any Drăgoianu
Citește aici: Any Drăgoianu - Sunt Nero, legați-mă!
Pe libris.ro: Any Drăgoianu

Copyright © 2021 Ana (Any) Drăgoianu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.