SEBASTIAN HESTER

 

Mara

avea o dată a morții pentru fiecare zi când
zâmbea ascunzându-și disperarea-ntre buchetele
de flori strivite sub piele. Mara ajunsese să
primească fiecare palmă cu umilința și supunerea
unei icoane ce-atârna de pereții bolnavi, că
așa era viața în familie: unul e om, altul femeie
nu mai plângea demult, că o înjurau vecinii
că de ce urlă ca descreierata, doar nu-i face
nimic, o atinge puțin, așa, din dragoste
după un timp nu mai durea nimic, nici
sunetul spaimei rostogolindu-se în țevile
caloriferului, nici păcatele legate cu sfoară
și puse deasupra patului, după un timp ura
i se lipise de oase, ca un copil îndurerat
de o mamă absentă.
[...]
Mara zăcea moartă într-un container,
stâlcită de-atâta iubire.
Un vecin îi aruncă o lumânare,
își făcu o cruce și trecu mai departe:
”Dumnezeu s-o ierte, săracu' Vasile!"

Apasă tasta 1

pentru limba română, tasta doi pentru
o limbă de moarte cu care să te aduni
de pe fundul ceștii, gata cu joaca, e
timpul să te trezești în mijlocul
dogmelor decrepite, că liberul tău
arbitru e un bun mai comun ca ratb-ul. e timpul
să spunem lucrurilor pe numele celor drepți,
aliniați la apel, celor cărora nu le-a lipsit
nimic în viață, decât un capăt de conștiință,
celor care luau fără jenă predicate în deșert
și nimeni nu le dădea roșu pentru impostură. apasă
tasta 2 pentru o limbă de ceas, care să-ți curme
neliniștile pubertine, că sfârșitul e continuu,
poate nu mai ții minte, dar era o vreme când fiecare
zi era un sfârșit de lume cu câte-o oază de viață
în podul palmei, în podul casei, acolo unde erau
ascunși poeții fără copilărie, în podul minții, cu
roabele de morți puse-n șir indian să-ți formeze
linia vieții, înțelegi ce zic? era o vreme când se vedea că
am evoluat cu cruzimea, nu în pofida ei, când starea de rău
era doar constatare. apasă
tasta 3 pentru pomenirea foștilor și fostelor,
fraților, surorilor care ți-au umplut paharul de
traume recitate carnal, pentru zilele când te ceream
aici, într-un vis cenzurat la producție, tu nu știi
cât te-am scris în gol, cu cât de bolnavă și pasională
fascinație urmăream cum pleoapele-ți striveau cărbunii
lipiți de cornee sau cât de dor mi-a fost de cafeaua ta
cu parfum de femururi, gata
cu joaca, apasă puternic pe piept
pentru meniul anterior.


nevromantik

îmi torn în cadă tot pământul pe care
l-am strâns pentru locul de veci paharul de vin
lângă schița unei pietre de mormânt viermii
din interior au pornit un război civil I feel pretty
aș spune doar să-mi găsesc rujul ăla bun &
vă chem să luați lumină că mie mi-au furat
capătul tunelului și asta deja nu mi se mai pare amuzant

îmi scuip nevrotic bolovanii primiți ca zestre
afară guzganii descoperă rozul și pensatul de când
ăia doi dinți esențiali lipsă s-au devalorizat e
mai greu să mai fii golan acum & să ții și pasul cu
piața deși gloatele de chiori încă ți se-mbulzesc
la sân mai abitir ca în metrou e greu s-o mai arzi
cu cartieru când băieții interzone au crescut &-s
gata să te scoată la produs nu că așa nu s-ar face
măcar o brumă de dreptate îmi scuip

anemic sângele stricat pe toate târâturile
familia mea e formată numai din neveuri puse la
îmbălsămat că în viața nu e bine să uiți ce te-a
făcut neom când erai prea vulnerabil sau necopt
ca să te aperi tu-mi ceri un dram de sens eu
vreau să-ți dau cu mahmureală cronică să-l văd
pe kendrick jelind cu cei doișpe apostoli că iar

ți-am futut

vibe
 

-ul

untitled

nu cred în prieteniile de pahar mai mult decât
în bolboroselile tălâmbe ale astrologilor
linia vieții sau excepția aia care confirmă regula
de când am aflat că tot ce vine din inimă
lasă urme și bilete de amenințare cred că putem
coexista doar sub sedative nu cred în mințile
strălucite & nu văd de ce trebuie să suport
damful aroganței subtitrat ca haute-couture
intelectualist mai ales acum cât circul inutil
al genialității abia se mai ține pe picioare & cu
-atât mai puțin am răbdare cu pathos-ul pus pe repeat
lângă gropile comunale unde bișnițarii jelesc moartea
lebedelor și-a identității & bytheway nu cred în identitate
personalitate și tot cârdul de clișee gâtuite peste
atlasul revoltelor pubertine nu cred în sens
sensuri idei discurs sis
teme făcute ca să nu-ți cheme evoluția părinții
la școală
dar mai presus de orice nu cred în mine
iar căcatul ăsta mâine-o să ajungă maculatura
pentru maidanezii de pe creier și amantele lor
cu OCD pentru porumbeii pe care pacea i-a trădat
cu alți porumbei pentru fantoma noptierei pe care
mi-am lăsat ultimul gram de coerență pentru ratarea
definitivă
și
irevocabilă
a
u
m
o
r
u
l
u
i


tenemos la carne

vâltoarea sângelui, manechine traficate
respirația mea peste tine, tremurul și transpirația caldă
preludiul unei lungi condamnări: fugi! dragostea mea nu
cunoaște decât nemernicia cuvintelor mari, căldura stâlcită
a pozei din ramă în curând casa va deveni o ocnă bântuită
de păcatul familiei fugi dragostea mea e ca un apus stricat
în jurul căruia și muștele roiesc doar din necesitate
sau obligație casa asta își jupoaie pereții tu mă privești
cu fascinația naivă a prăzii ajunse la abator vezi în mine
chinul copilului trucat să devină artă nu și bătrânul libidinos
de la capătul tunelului eu văd pe cel ce se prostituează poetic
trecutul angoasele eu văd ratarea neasumată a bărbatului
închipuitsoțînchipuitatatăînchipuitportretînramăînchipuitînțelept
ratarea neasumată a omului te-apropii mă prinzi de mână
prin respirația mea moartea ne surâde.

Sebastian Hester: S-a născut la Bacău. Programator web, cinefil. A publicat poezii pe site-urile literare Noise Poetry si O mie de semne.

Citește mai multe poezii aici: Sebastian Hester - Violența intimității

Copyright © 2023 Sebastian Hester (Adrian Buzatu)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului