GAVRIL IOSIF SINAI - TRAMVAIUL DE TURTĂ DULCE

 

Gavril Iosif Sinai – Tramvaiul de turtă dulce (editura Colorama, 2021): Discurs liric interesant, venit prin filiera unor lecturi pr(in) timp. Reverberația acestora este smulsă din locul lor comun și incizată în nișe de ardere poetică, mai ales când „ulița copilăriei” revine prin amintirea holografă. Vocea eului liric este asemeni cu cea a psalmistului în orizontul trecutului, dar care se dedublează într-un antieu ce duce mai departe vocea nemulțumită a neliniștii interioare - un aparent dialog cu sinele. Nu este o întoarcere la toposul existențial (relația copil-adolescent-adult vs. novicele-inițiatul-poetul), ci dorința de autodepășire a parcursului devenirii prin creație. Emoția incertitudinii creează fluxul și refluxul dorinței de căutare a „increatului”, cum ar spune I. Barbu. Aburul divinității răzbate prin cuvântul poetului în căutarea atemporalului salvator pentru sine. Discursul poetic curge asemenea unui fluviu ce străbate adeseori în cascade momente reale sau doar refulări emoționale care au stat în calea cenzurii devenirii prin timp. Logica discursului încalcă uneori voit, se pare, haina gramaticalității, răsturnând zicerea și transformând-o într-o povară a vorbirii, dincolo de absconsa „rostire” (zicerea interioară cu tot ce ține de afectivitate și reacție mentală). (note semnate de poetul Teodor Sărăcuț Comănescu)

cei de mai demult

în filonul de viață păstrat sub podeaua casei
- căci nu-i vom lăsa să plece la cimitir -
strămoșilor noștri le plac povestirile
nepoții cu ocru le vopsesc craniile
când luna se frânge într-un colț de nor

a doua noapte bunicul îmi zice
iată ciobanul cum își usucă obielele
acolo în lună
îl zăresc fără mioară
ploaia de stele l-a udat până la piele

nu știu câte lacrimi pot să coboare
din norul amintirilor peste podele
o pădure feliată în epoci de noduri și semne
într-o haltă în care calcă opinca bunicului
săruturile vor desena urma tălpilor sale

arterele istoriei sunt pline de ei
alimentând nervul pământului
care zvâcnește în ritualuri și hore
în visele plecate-n haiducie
când sub cămașa de in apar cicatrici și sudoare

în serie

gusturi în tramvaiul de turtă dulce
care aduce la grădiniță într-un coș de nuiele
jucăriile copiilor daci
printre ele
o păpușă în straie de roman / zâmbitor și rece în privire
o femeie dacă având chipul de zahăr / alte dulcețuri de
peste veacuri
un sutaș halit pe nerăsuflate de fiica brutarului
ceilalți împărțind bucuroși / romanul și daca de ciocolată
rămân cu timpul în amintiri / resuscitarea papilelor
gustative
la fundul coșului un valah cu fluierul din zahăr ars
pentru o viitoare dată...

tramvaiul reface traseul
cu noi provocări din sticlă și plastic
densitatea de pixeli imortalizează pe retină
un roman / robot care printr-un click se transformă
într-o legiune pornită să reînvie
imperiul / virtual
fără castre și limes-uri
fără gusturile de altădată

giuvaier în golul inimii

strecurată prin ochii întredeschiși
nesigură în balans pe o frânghie
în urale
se cheamă iubirea
arde
între pereții inimii
nici unul dintre spectatori
nu-și poate stăpânii armăsarul versificării
s-a cenzurat cu sărutul
restaurat pentru muzeu

din pântec trag zile
cavalerii unui ordin de vieți
puse la dispoziția unor poeți
gata să scoată din scorbura fumurie
ca hornarul îmbiat de iarna ce vine
puiul de pasăre nu știe să zboare
versul copleșit de ieșirea în lume
arde în carte

mască

poet răzvrătit
stai acasă
știi cum să ieși
prin dosul cuvintelor
după garduri lirice
printre oameni iubind
te atingi de ei
îi săruți îi îmbrățișezi
nu dați cu dezinfectant peste poezie
urli sau șoptești
din cămăruța inimii tale
cu versul fără mască
pui în picioare
coloana de cititori
poet așezat
după masa cu pită
slănină
o ceapă zdrobită în pumn
rămâi acasă
și treci la condei
îți lasă gura apă
hai

pântecul Mariei

un bulgăre de viață s-a rostogolit
în cuvânt s-a făcut carne
ochii dezlipiți
picături de rouă pe obrazul Fecioarei
Gavrilă de sus
facă-mi-se după spusele tale
prin peniță
cerneala curge între două maluri
arse de soare
poemul și rugăciunea se contopesc
într-o cântarea cântărilor
miros de cedru și gazela
saltă peste versuri din iarbă

printre oameni voci arșiță
preoți și cărturari
pe ulițele aglomerate
în mirosul de carne prăjită
pruncul Mariei
s-a jucat
un băietan
îi aducea un colț de azimă
când flămânzea
Iuda Iscarioteanul mă cheamă
pruncul Mariei îi zâmbea
Isus
îl îmbrățișa
prietene

trei zile copilul străzii
în templu preoți și cărturari uimiți
unde umbli fiule
tatăl tău și cu mine te-am căutat
Fecioara cerul a zgâriat
Maria atinge sanctuarul
în pântecul său doar amintirile
ce nu știți
aici Tatăl meu m-a chemat

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Gavril Iosif Sinai
Citește aici: Gavril Iosif Sinai – Totuși poezia

Copyright © 2021 Gavril Iosif Sinai
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.