Nicoleta Marini – Timpul s-a ghemuit în corole (editura Brumar, 2021): Poeziile din volumul Nicoletei Marini se disting prin freamătul delicat al emoției, printr-un desen grațios, în care eul și lumea se regăsesc într-un dialog permanent. Dansul florilor, capriciile memoriei, miresmele hipnotice, cadența trupurilor ocrotite cu aripi de înger sunt sintagme ce definesc o stare de suflet, un mod particular de a trăi clipa și de a se regăsi sub semnul frumuseții de fiecare zi. (Iulian Boldea)
esenţă
era lună plină
ea împacheta amintiri
lipea o etichetă deasupra fiecăreia cu numele complicelui
înghesuite în geamantane dădeau pe dinafară
„să iau numai contururile
cântăresc mai puţin!”
ca şi cum trupurile ar fi golite de sânge
primăvara ar urma după toamnă
fără ca fulgii să acopere ochii miraţi ai lunii pline.
cântec trist
o femeie aşteaptă…
alta devorează scrumbie sărată
închide ochii!
atinge cu vârful degetelor
literele din scrisoare
curând îşi vor lua zborul
pe cerul acoperit de furtună
se vor ciocni de păsări
înghiţite de ele
în zori vor cânta…
oraşul va descoperi naufragiata poveste
consumată pe insula Marilor Speranţe.
tavernă
noaptea fredonează cu licăriri de arome
sunete ispitesc trupuri ameţite
măşti cu nas lung
clipele orei nelocuite.
lacrimi îngheţate prind aripi
degete caută haloul ultimelor note
în geamătul scurt al corzilor în flăcări.
o nuvelă de Cehov
tremur în livadă
o ploaie îmi mușcă speranța
o rană deschisă adună stropi împletiți cu flori de vișin
inima mea atârnă de crengi
plouă torențial pe trupul meu învelit cu roua serii
aștept… să aud trenul
trenul care bântuie prin livadă
un sunet orb… inima devine una cu livada
vișinele coapte cad printre crengi
licoarea lor îmi inundă gura
adie a uitare a despărțire amară
o creangă putrezită îmi eliberează trupul
ai promis să salvezi livada
dar s-a făcut târziu
ploaia s-a oprit
inima mea a alunecat
odată cu stelele
odată cu noaptea
mai presus de destin.
tremur în livadă
o ploaie îmi mușcă speranța
o rană deschisă adună stropi împletiți cu flori de vișin
inima mea atârnă de crengi
plouă torențial pe trupul meu învelit cu roua serii
aștept… să aud trenul
trenul care bântuie prin livadă
un sunet orb… inima devine una cu livada
vișinele coapte cad printre crengi
licoarea lor îmi inundă gura
adie a uitare a despărțire amară
o creangă putrezită îmi eliberează trupul
ai promis să salvezi livada
dar s-a făcut târziu
ploaia s-a oprit
inima mea a alunecat
odată cu stelele
odată cu noaptea
mai presus de destin.
carantină 6
în vacanța pandemiei
am cunoscut-o pe tanti Veta
cea mai vajnică păstrătoare a tablelor covid
deținătoarea a trei giga de informații
în fața căreia mărețul google nu este decât un umil servitor
tanti Veta știa tot ce mișcă
în fiecare colțisor acoperit de norii pandemiei
avea notat alfabetic
într-un caiet cu marginile zgâriate de pisica din curte
lista vedetelor purtătoare sau asimptomatice
un adevărat oracol unde stăteau la păstrare precum murăturile
rețete naturale ce ridică imunitatea în această vreme de război
tanti Veta era vânzătoare la un chioșc de ziare
în scurt timp devenise glasul comunității
când domnul doctor își ridica dimineața gazeta
o întreba politicos
– care este curba cazurilor?
tanti Veta răspundea ca la raportul de gardă
fiind stăpână peste mii de statistici și probabilități
– azi noapte domn doctor a luat-o izoleta pe mamaie Floarea a lui Brad97
are ceva comorbidități și vreo 90 de primăveri
– trecem noi și peste asta mamaie Floarea e nevastă de veteran de război
– trecem domn doctor așa a spus și popa la biserică
să avem noi 10 ca Floarea și zboară covid-ul dincolo de nori!
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Nicoleta Marini
Citește aici: Nicoleta Marini - Bucurii și tristeți
Citește aici: Nicoleta Marini - Bucurii și tristeți
Copyright © 2021 Nicoleta Marini (Nicoleta Mihai)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.